24 oct. 2012

Paradoxuri fiscale...

Am spus paradoxuri fiscale, nu paradisuri fiscale! Cei care căutați a doua chestie, ați greșit adresa! În fine, să purced la explicății...


Spuneam cu ceva vreme în urmă că a trebuit să dovedesc unei instituții a statului că sunt curat ca lacrima. Consecința acelui fapt a fost o prea minunată autorizație de traducător. (Da, mulțumesc, nu trebuia...). Autorizație care vine însoțită de tot ce trebuie, recte alergătură pe la alte instituții ale statului, după registru de control, registru-jurnal de încasări și plăți, registru de inventar, ștampilă, etc. etc. Nimic neobișnuit până aici, sunt sute care au trecut prin asta. Cum, la fel, sunt foarte sigur că sunt sute, dacă nu mii sau zeci de mii, care au avut de-a face cu instituțiile mai jos menționate. Și că experiențele unor dintre ei au coincis cu ale mele personale. Dar să nu anticipez dinainte, cum ar spune niște vedete TV. 
Toată treaba ai de v-am spus-o mai sus - autorizație, registre, CIF (cod de înregistrare fiscală, etc. etc.) - a durat....30 de minute, din clipa în care am intrat în sediu administrației financiare și până am ieșit. (Când am ieșit am fumat o țigară și am încercat să mă liniștesc, să mă auto-scot din starea de euforie în care intrasem - „Uaaauuu, ce puțin a durat! Și eu care mă așteptam să-mi crească barba pe la nenumăratele ghișee de aici!”). Pentru asta le mulțumesc, și pe această cale, doamnelor și domnilor de aici care au dat dovadă de competență și amabilitate, foarte multă competență și amabilitate. Ba chiar mi-au lămurit complet și irevocabil nenumăratele mele „pete negre” referitoare la legislația fiscală îmbârligată și întortocheată cu care mărețul nostru stat democratic ne-a pricopsit.
Dar bucuria fu de scurtă durată...până am ajuns la Biroul Teritorial al ORC (Oficiul Registrului Comertului), unde o doamnă cu care mai avusesem câteva „conflicte” înainte mi-a brusc și nemilos elanul:
- Nu se poate!!
- Adică nu se putea să-mi fac și un PFA, strict necesar pentru o altă trăsnaie de a mea (ce să-i fac, așa-s eu, cu multe trăsnete și trăsnăi!). Pe scurt: autorizația aia de traducător de la Ministerul Justiției îmi/îți dă dreptul să faci traduceri legalizate și legale (tot felul de acte - certificate de naștere, de botez, de căsătorie, de înmatriculare - tot un fel de căsătorie, nu? - alte acte legale, ai dreptul să fii citat la tribunal pentru a traduce diverse de pe-acolo „când nevoia o va cere” - citat din lege.). Buuun! Pentru restul traducerilor - manuale de utilizare a capsatoarelor și perforatoarelor de hârtie, instrucțiuni de folosire a sapei electrice și cu cărbuni, cărți de toate felurile și mărimile, din diverse domenii, etc. etc. , nu ai nevoie de autorizație de traducător, cu de o formă de organizare fiscală, adică....PFA. Și cum în prealabil citisem cam jumătate din legile post-decembriste a statului român, cam știam ce și cum. Așa că m-am prezentat la ORC unde am primit răspunsul de mai sus:
- Nu se poate!
- PĂi de ce? întreb nedumerit. 
- Pentru că aveți autorizația aia și nu vă putem face încă una!
- Nici n-am nevoie, eu vreau doar un PFA pe asta și asta, și pentru traducător, cod CAEN 7430, cu mențiunea „fără activitățile specifice precizate în Art. 2 din Legea 178/1997 - LEgea traducătorilor autorizați”. cu alte cuvinte, asta ar fi pentru traducători neautorizați. Uitați aici, răspunsul de la ORC București, primit ieri pe mail în urma solicitării mele.
- A, da, dar tot nu se poate, o ține doamna pe a ei.
Aici am inspirat profund ca să nu scap vreo frumusețe de înjurătură. Trebuie să vă mărturisesc că asta este doar vârful aisbergului, cireașa de pe tort sau culmea experienței mele cu ORC-ul...
- Păi bine, zic, dar ăia de la București, de la centru, n-or ști ce și cum? De ce au spus că se poate dacă nu se poate?? Și de la Finante mi-au spus că se poate, chiar dacă asta înseamnă încă un rând de acte, de registre, de etc. și etc.
- A, păi vedeți?! Tre' să mai faceți un rând de acte! spune doamna triumfătoare, ca și cum asta ar fi  fost argumentul suprem.
- Bine, măi femeie, fac o sută de rânduri de acte, de para-acte și de anti-acte, dacă există de-astea. Care-i problema ta?? Mie îmi place să fac acte, m-am născut cu facturierul într-o mână și cu registrul de inventar în alta!! WTF??!! Da, fac! sau Fuck! câte acte trebuie, dar nu-mi spune TU că nu se poate din cauza asta! Legal și arhi-legal se poate! Deci fă-le dracului mai repede că e a nșpe miliarda oară când vin aici și-mi bagi placa cu nu se poate, indiferent ce întreb! Normal, toate astea lea-amk spus în gând, că doar nu era să-mi stric bunătate de voce pe aia. 
- Aveți dosarul complet? întreabă de parcă cerea bani cu împrumut de la cămătari.
- Da (tare), (în gând) dar dacă zici că nu-i bun, să mor dacă nu-ți fac clismă cu el în secunda doi! Am întrebat de șapte ori ce acte trebuie, am umblat ca bezmeticul pe la vecini (după aprobare), pe la Asociația de Proprietari (tot pentru aprobare), pe la mama și tata (pentru îmcurajare și o cafea:D), pe la Tanda și Manda, pe Lună n-am fost că nu mai erau bilete. După fiecare „excursie” de-asta, am trecut pe aici să-ntreb dacă mai e ceva în neregulă...deeeeciiii ai grijă ce spui!
- A, da,e bun, știu că ați mai fost (să mori tu că știi!), luați și completați cererile astea...și mai vedem (vezi tu, nu eu!!).
În fine, ca să o scurtez, (nu mai spun de stabilirea codului CAEN corespunzător, de faptul că o copie color la o adeverință este totuși o copie color și nu originalul - pe copii trebuie scris Conform cu originalul și semnat, iar pe aia nu m-a lăsat să semnez pe motiv că e original - era ștampila roșie și cum era o copie color...) am rezolvat până la urmă (dar tot fără traducător!), cu ajutorul încăpățânării mele proverbiale, a răspunsului de la ONRC, a ajutorului celor de la Finanțe, a vreo patru telefoane între ORC și Finanțe, ca să elucideze „misterul”. De săptămâna viitoare vă dau factură dacă citiți blogul ăsta! ;).
Și acum, să explic titlul. De ce la o instituție „fiscală” - ANAF - se poate să nu-ți bage bețe-n roate, iar la una „fiscalo-justițiară” (ONRC - Biroul Teritorial) nu? O fi partea aia „justițiară” - ONRC aparține de Ministerul Justiției - cea care strică treaba la instituția respectivă? N-ar fi prima dată când justiția îmbârligă lucrurile simple...
Dacă mi-ar fi povestit cineva toată saga asta, din care v-am spus doar o mică parte, aș fi zis că elucubrează. Nici acum nu-s sigur dacă nu a fost un vis/coșmar. Noroc de certificatul de înregistrare fiscală pe care-l am în față ochilor, că mă trezește la realitate...
Precizări: pentru cei interesați de înființat un PFA, recomand citirea cu atenție maximă a Ordonanței 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, a forumurilor legale și financiare existente (sunt câteva idei acolo de la cei mai pățiți dintre pământeni...), a reglementărilor în vigoare de pe saiturile mai sus menționate - ANAF și ONRC. În plus multă răbdare, foarte multă răbdare și susțineți-vă cauza până la capăt (al lumii sau al puterilor, whichever may come first :D).
Principalul e că am rezolvat totul, în rest...nimic nu mai contează, relax!


16 oct. 2012

Înșelătorie cu contul de Facebook

Circulă din nou pe mail o înșelătorie legată de Facebook - cum că vi s-a suspendat/blocat contul de Facebook și trebuie să intrați din nou pe site ca să vi-l recuperați. În ce constă înșelătoria? Simplu: toate link-urile din mail nu duc către o pagină oficială Facebook - care să conțină „facebook.com” în denumire, ci către niște site-uri dubioase care bine nu fac, cu siguranță. În poza de mai jos vedeți mail-ul pe care l-am primit și eu, cu explicațiile respective. (click pe imagini pentru a le mări)




Dacă o să aveți curiozitatea să verificați, o să vedeți că un mail „legitim” de la Facebook conține în toate link-urile sale numele domeniului - facebook.com, așa cum se vede în poza de mai jos. În cazul în care primiți un mail ca cel de mai sus, cel mai bine este să-l ignorați complet, ba chiar îl puteți șterge fără probleme. 







Happy browsing!

11 oct. 2012

Evoluție...

E ciudat, așa, cum simțim câteodată pe propria piele evoluția societății în care, volens nolens, ne ducem existența.
Și nu mă refer aici la salturi evolutive de genul celor care au dus la apariția formelor complexe de viață din organismele unicelulare primordiale despre care ne povestea doamna de biologie la ore. Nu, mă refer aici la micile lucruri de care ne lovim de-a lungul vieții ăsteia. Cum ar fi formularele de zeci de forme, mărimi și complexități pe care trebuie să le completăm pe la diferite instituții și în diferite scopuri - înscrierea copilului la grădiniță/școală, înscrierea la diverse cursuri/forme de pregătire, deschiderea unui cont/eliberarea unui card bancar. De fapt de la ultimul caz - ăla cu cardul bancar - mi se trage revelația mea bruscă și existențială.
Ecuația este simplă: loc de muncă=salariu=necesitatea unui card bancar. Fooaarte mulți se regăsesc aici. Printre care și moi. Și cum terminasem „relațiile de afaceri” cu o bancă din motive pe care nu o să le înșir aici, iar unitatea de învățământ la care lucrez momentan are și ea „relații de afaceri” cu o anumită bancă (relații care se traduc concret în....habar n-am, da' aflu eu!), am zis să-mi fac și eu card la ăia, că tot îl desființasem, la propriu, pe anteriorul. OK, zis și făcut. A, la banca asta mai avusesem acu' vreo 10 ani un card/cont, deschis forțat de împrejurări, cont închis între timp de bancă pe motiv de „latență mare” (citat din reprezentantul băncii - adică fusese inactiv prea mult timp). Buuun. M-am prezentat la bacnă unde o domnișoară foarte drăguță m-a ascultat și m-a ajutat în demersul meu financiaro-cardologic. Adică a completat ea toate formularele alea - vreo trei-patru, că am vrut și Internet Banking, că doar n-oi fi cretin să mă plimb pe la bancomat când se bagă salariul, nu? Și aici apare evoluția. Când am „lucrat” cu aceeași bancă în urmă cu ceva ani, a trebuit să-mi completez singur-singurel toate formularele (atunci erau pe culori). Este evoluție? Este! Clientul a devenit stăpânul nostru acum, îl scutim de efortul de a-și scrie singur toate alea, că doar comisioanele noastre sunt din banii lui. Acum înțeleg și eu pe ce se cer atâtea comisioane...
Asta-mi aduce aminte de un banc (cam) pe aceeași temă:
O doamnă trecută bine de vârstele a doua și a treia se minunează de evoluția medicinei - Când aveam vreo 20 de ani, doctorul mă punea să mă dezbrac pentru orice consultație, acum e suficient să scot limba...
Eu n-am scos nici limba, nici n-am rămas în costumul lui Adam...oare ce-o fi?

Am un cont Google? Ce fac cu el?

Ideea mi-a venit după ce am vorbit cu cineva care habar n-avea câte lucruri se pot face cu un banal cont Google. Da, contul ăla de-l au cei...

Copyright © 2013 Sfânta lene și cuviosul somn