24 dec. 2012

Instalare AdobeAIR în Ubuntu 12.04 pe 64 biți

Articolul acesta nu este creație proprie, este doar o traducere și adaptare a articolului original de pe http://jeffhendricks.net și m-am gândit să-l pun și aici în română că poate sunt unii care nu stau așa bine la capitolul limba engleză. 
A, poate vă întrebați la ce folosește AdobeAir? Păi scrie și acolo, la o grămadă de aplicații ca TweetDeck și altele. Din păcate Adobe a renunțat la suportul pentru Linux la alicația asta, ca la multe altele de altfel. Dar destul cu vorba și la treabă!
Prima dată trebuie să descărcăm pachetul AdobeAir 2.6 (ultima versiune pentru Linux) de pe saitul lor și un pachet mic numit getlibs-all.deb, de pe saitul menționat la început, asta pentru că „producătorul” original nu-l mai are pe sait. Bun. Avem ce ne trebuie. Ba nu, ne mai trebuie niște pachețele mici de tot pe care s-ar putea să le aveți instalare deja. Dacă nu, dați comanda asta în Terminal:

sudo apt-get install libhal-storage1 libgnome-keyring0 lib32nss-mdns
 și confirmați cu Yes (Y) instalarea. Dacă le aveți instalate, veți fi anunțați că sunt deja la ultima versiune. Acum trebuie să instalăm niște biblioteci (libraries) pe 32 de biți necesare funcționării AdobeAIR. Și aici intervine getlibs ăla, pe care-l instalăm cu comanda

sudo dpkg -i getlibs-all.deb

dată în dosarul unde l-am descărcat. Apoi instalăm bibliotecile necesare cu ajutorul lui getlibs:

sudo getlibs -l libhal-storage.so sudo getlibs -l libgnome-keyring.so.0

Așteptăm să le găsească și confirmăm cu Yes (Y) instalarea lor.
Notă: aceste pachete pot fi instalate și din Synaptic, dar trebuie să ținem cont că trebuie versiunea pe 32 de biți, de obicei conține i386 la sfârșitul numelui.
După ce le-am instalat, trebuie să stabilim niște legături în sistem pentru ca AdobeAIR să le găsească acolo unde știe el că sunt, nu unde sunt ele de fapt. Pentru asta dăm în terminal comanda:

sudo ln -s /usr/lib/i386-linux-gnu/libgnome-keyring.so.0 /usr/lib/libgnome-keyring.so.0

Și cu asta am terminat pregătirile preliminare pentru instalarea AdobeAir. Pentru a-l instala, mergem în terminal în dosarul unde l-am descărcat și dăm, pe rând comenzile:

chmod +x ./AdobeAIRInstaller.bin
sudo ./AdobeAIRInstaller.bin

Urmărim cum se instalează și gata, de-acum putem instala orice aplicație care necesită AdobeAIR. Spor la treabă!

Saidar - utilitare pentru afișare date despre sistem în Ubuntu

Unul dintre lucrurile bune, chiar foarte bune legate de Linux și Ubuntu este că pentru aceeași operațiune există mai multe unelte disponibile, așa că toți au de unde alege după pofta inimii și pricepere. Pe lângă utilitarele de văzut datele despre sistem care există - top, htop, etc. , azi vă prezint și pe saidar, un utilitar în linie de comandă care afișează datele esențiale ale sistemului:
Saidar - vizualizare rapidă a datelor despre sistemul nostru

Saidar se instalează ușor din terminal cu comanda:


sudo apt-get install saidar

și gata. Îl pornim din Terminal, vedem ce e de văzut și-l închidem cu combinația Ctrl+C, ca pe orice program care rulează din terminal.

Cum se modifică scurtăturile din tastatură în Mozilla Firefox

La un moment dat poate veți vrea să schimbați sau să adăugați vreo scurtătură pentru tastatură din Mozilla Firefox, indiferent din ce motiv. Soluția este foarte simplă: un add-on (cum altfel? :D ) numit keyconfig care poate fi descărcat de pe saitul „producătorului” și care ne permite modificarea și setarea de scurtături de la tastatură pentru Mozilla Firefox. Este verificat pe Ubuntu/Linux și funcționează pe toate versiunile de Firefox inclusiv Aurora (19.0a), dar probabil merge și pe Windows. 
Keyconfig - utilitare pentru modificare scurtături din tastatură pentru Mozilla Firefox

23 dec. 2012

Povestiri de sezon...

...sau „mulți proști sunt în grădina lui Dumnezeu, El le deschide poarta și ei sar gardul”. Dar să vă povestesc ce și cum. 

Așa cum știe toată lumea, a venit iarna. Prin definiție, acest anotimp înseamnă multă zăpadă care, la rândul ei, se adună și se adună până se fac troiene. Buun. Troienele sunt cam nesimțite așa, de felul lor, și nu le pasă pe unde se trântesc (avea Doru Octavian Dumitru o scenetă cu ghețușul care vroia să se așeze-n drum și nu-l lăsa nene milițianu'). Normal, se trântesc și pe drumuri. Iarăși bun. (Adică nu-i bun, dar na...). Autoritățile tre' să scoată tot ce au ca să curețe drumurile. Asta-n teorie, că-n practică e altă mâncare de pește. Motorina-i scumpă, utilajele vechi și mai bate și vântul, așa că sus-numitele troiene rămân pe drumuri, mai ales pe cele secundare, terțiare ș.a.m.d. Ce să-i faci, iarna nu-i ca vara, cum bine ne-a avertizat întâiul stătător al țării... E drept, pe alocuri zăpada își cam face de cap, în sensul că oricât s-ar lupta autogrederele, frezele (nu alea, bre, ci mașinile alea mari și portocalii sau roșii care au în față niște chestii ondulate, spiralate, așa!), ea, adică zăpada, tot mai rămâne pe drum. Nu-i nimic, ce, vrei asfalt curat iarna?? Buun. 
Pe o vreme de asta am purces cu familia mea la drum spre țară. Adică la țară, la părinții noștri. Toate bune și frumoase până când, la o intersecție, o duduie cu mașină străină, cam veche, și permis de conducere românesc, cam nou, a rămas împotmolită pe marginea drumului. PE stânga și pe dreapta un șir de mașini așteptau cuminți ca posesorii lor să reușească s-o „deznămețească” pe tanti, care nu vroia defel să înțeleagă că mașina ei, cu tracțiune pe spate fiind, trebuie scoasă cu partea respectivă pe drum mai întâi, pentru a beneficia de aderența precară oferită de câteva lopeți cu nisip aruncate de cine știe ce angajat al Primăriei. Buun. Reușim, cei șapte-opt bărbați de-acolo s-o repunem pe duduie pe calea cea dreaptă, cu tot cu mașină, după un curs intensiv de condus iarna și de manevrat comenzile mașinii („ e grmeană, bre, și e sensibilă” zice duduia, de parcă legile fizicii nu se aplică șa BMW-uri de-o vârstă cu tata..., „cine te-a scos, femeie, pe vremea sta pe drum, și-ncepătoare??” o ia la rost unul dintre cei prezenți) și plecăm. Mai la deal, într-o curbă, „la magazin” cum se spune de pe vremea când acolo era magazinul sătesc, un nene cu un Matiz admira peisajul de la volanul mașinii care, probabil tot din admirație pentru peisajul feeric de iarnă, se proptise cu botu' într-un troian. Are loc iarăși sceneta de mai la vale, „hai, acuma, dăi, ține-o ușor din ambreiaj, nu-i da drumu' ca Titi Aur,  hai că mergeeee!” (e bun și un campion de raliu la ceva, nu?). Și plecăm. Ajung la părinții mei, stăm ce stăm, plecăm spre socri. Cu planul bine închegat în minte: „ nu intru pe drumușoru' ăla, că săptămâna trecută am dat la lopată de mi-a venit acru, au început vecinii să mă strige după numele utilajului de deszăpezit”. „O las la drum, zic, că am mai lăast-o acolo și n-a fost nicio problemă”. Dar au fost probleme până a ajunge acolo. 
Prima a apărut după ce am ieșit de pe drumul județean spre pădure. În față un Renault Megane „de București” de ăla tăiat la spate de zici că a căzut un topor pe el și i-a tăiat fundu' se agita nervos să iasă dintr-un troian mai răsărit, așa, cam la vreun metru și ceva. Cum depășirea respectivei mașini era imposibilă și cum aveam deja antrenament la scos mașini din zăpadă, că, oameni suntem, nu?, m-am dat jos din vehiculul propriu și m-am dus la cel străin. Șoferul, un tânăr la vreo 18-20 de ani, tot transpirat și vizibil emoționat, îmi zice că nu poate trece. „Ăsta mă crede idiot, mă gândesc, văd și eu, prietene, că nu poți, de aia am venit”. Dar îi spun altceva:
- Hai să te împing puțin, poate ieși.
Și dă-i, și luptă, vorba lu' Nea Iancu, da' și Renault-ul, încăpățânat nevoie mare, patina tot pe loc, pe loc, ca-n cântec. Mă uit la roțile din față, aproape netede, ca-n palmă. 
- N-ai cauciucuri de iarnă?  îl întreb pe respectivul. 
- N-am, că până la Pașcani n-am avut zăpadă pe drum, zice el nevinovat. Mă uit la el cam câș, văd și „mămăliga” de începător în geam , mă abțin și-l întreb:
- Ai lopată? c-a mea e în mașină, mai la deal.
- Nu, n-am știut că o să-mi trebuiască.
- Da' de unde vii?
- De la Pașcani, am venit de la București aseară.
- Și bine, frate, n-ai întrebat și tu cum e drumu', că presupun c-ai venit la neamuri aici, deci aveai pe cine întreba. Și pleci iarna de la mama dracului cu niște cauciucuri ca pe fese (e drept, am spus mai urât, dar mi-e rușine și-acum!), n-ai lopată, nimic, ce faci?
- Păi am zis că drumurile-s curate...
Drept pentru care m-am dus și am luat lopata mea, proprietate personală, o am de când am și mașina, și i-am înmânat-o domnului ca să dea puțin cu ea, să înțeleagă că întra-devăr iarna nu-i ca vara și tre' să mai caști ochii și la mașină când pleci în celălalt capăt de țară. După care am reluat ritualul, de data asta singur - „ dă-i ușor, ține-o din ambreiaj, ia ușor stânga, etc. etc.” și l-am scos pe nene. M-am dus la mașina mea tocmai la timp ca s-o aud pe nevastă-mea spunându-i fiicei noastre:
- Tati se recalifică, cât mai stăm aici face bani fără să ure pe la oameni, își ia doar lopata și ciubotele și scoate oameni din nămeți.
Am înghițit în sec, ca să nu isc vreun scandal, ceva, că nu-mi trecuseră nervii de tot de la nea Gigi ăla de București care se credea în Florida de Crăciun. În fine, azi am făcut trei fapte bune, sunt cu conștiința curată (de la atâta zăpadă nici nu se putea altfel) și bine, sănătos, ceea ce vă doresc și vouă, cei care ați ajuns aici din grșeală sau nu, și vă urez un Crăciun cât mai bun și un An Nou fericit! Și, pentru numele lui Dumnezeu, luați-vă o lopată (circa 30 lei) și niște cauciucuri de iarnă (circa 1000 lei). Contează foarte mult, să știți! Hai, v-am pupat, c-a fiert vinu'! 

Cum instalăm fonturi în Ubuntu

Normal, la un moment dat nu suntem mulțumiți de ce fonturi ne oferă Ubuntu și vrem și altele, mai cool. Sau trebuie neapărat să terminăm proiectul ăla care cere fonturi specifice Windows, de gen Cambria sau mai știu eu ce. Ce facem? Avem fonturile la dispoziție (cu tot cu licență, dacă este necesar :D ) dar nu știm cum se procedează. Foarte simplu, și nu este necesară repornirea calculatorului, cum poate veți crede. Pur și simplu copiem fonturile dorite în dosarul ~/.fonts - adică în dosarul /home al utilizatorului este (sau ar trebui să fie) un dosar .fonts (ATENȚIE! E DOSAR ASCUNS - CU PUNCT ÎN FAȚĂ ȘI TREBUIE SĂ APĂSAȚI CTRL+H PENTRU A VEDEA DOSARELE ASCUNSE ÎN MANAGERUL DE FIȘIERE!). Dacă dosarul .fonts nu există, îl facem pru și simplu cu click dreapta și alegem opțiunea de a crea un dosar nou (Create new folder, pentru cei cu interfața în engleză și care, poate, nu știu exact...). După ce am copiat toate fonturile în dosarul respectiv, deschidem un Terminal și dăm comanda

sudo fc-cache -f -v

apoi așteptăm să termine tot ce se întâmplă acolo...și gata! fonturile pot fi folosite de utilizatorul respectiv.
Dacă vrem ca fonturile să fie disponibile pe tot sistemul, inclusiv pe root sau alți utilizatori, sau să le folosim în interfața unor programe, trebuie să le copiem în alt dosar. Pentru asta pornim administratorul de fișiere Nautilus (cel implicit pe Ubuntu, dar se poate cu orice program de gen, doar schimbați numele în comanda de mai jos)

gksudo nautilus

și copiem fonturile în /usr/share/fonts după care dăm comanda de mai sus, aia cu fc-cache și gata! Spor la treabă și să-mi arătați și mie ce-ați creat special!

Am un cont Google? Ce fac cu el?

Ideea mi-a venit după ce am vorbit cu cineva care habar n-avea câte lucruri se pot face cu un banal cont Google. Da, contul ăla de-l au cei...

Copyright © 2013 Sfânta lene și cuviosul somn