Sfânta lene și cuviosul somn

Din motive obiective, a trebuit să dovedesc unei instituții a statului nostru multi-lateral dezvoltat că nu am cazier judiciar, adică sunt un cetățean model care respectă legile, iubește câinii vagabonzi și nu-și bate soția. (A doua nu e adevărată, în treacăt fie spus.) Buuun. Și l a orice act pe care trebuie să-l primești/ceri, tre' să duci în loc alte 10-15. Primul pas logic în demersul meu a fost să văd ce anume trebuie să duci la ei ca să-ți dea „ceferticatul” de bun cetățean. Și cum Poliția e cam departe de mine pe căldura asta, zic io așa în barbă - „Ia, mă, ăștia nu au informațiile pe net, că acu' toată lumea e cu netu', cu onlineu', cu d-astea”. Și mă așez frumușel la „culcalator” și începe fratili vostru să dea în clapacioace până găsește ce- i trebuie. Adică - pentru cine vrea să știe: una bucată timbru fiscal de 2 lei (nu, nu, e chiar valoarea înscrisă pe el, nu e la 'șto), cerere tipizată (se ia de la cel mai apropiat xerox ), copie xerox B.I./C.I. și or

...oameni inteligenți. Iată un „extras” din lista mea de Messenger:     Puteți și mări imaginea, dacă nu înțelegeți. Din motive evidente, nu am dat numele celor două persoane. Cine se simte vizat, n-are decât să-și schimbe statusul sau sa mă șteargă din listă.   P.S. Pentru cei cu inaptitudini la limbi  străine, iată și traducerea: YM contact 1 (traducere din klingoniană în română) - Mă duc să mă înec în Siret că e foarte cald. YM contact 2 (traducere din franceză aproximativă în română) - Dragostea este ca o țigară, arde ca un chibrit, înțeapă ochii, te face să plângi și dispare ca un fum. (Și traducerea mea este aproximativă, n-am avut răbdare să redau întocmai sensul poetic al statusului). 

Că sigur vine. Mi-a spus mie un vecin azi dimineață când veneam din oraș, liniștit că au trecut căldurile, că treburile s-au aranjat cât de cât, că acasă mă aștepta zgâtia mea de fetiță să-i duc „dodo” (ciocolată, în argoul ei de la un an și ceva). Deodată universul meu stabil și calm a fost brusc bulversat de vecinul de la patru, cu sfârșitul lumii al alui cu tot. - Neața, vecine, ai auzit că vine sfârșitul lumii? Eu mă uit în spate, să nu dea cumva peste mine, dar nimic. Apoi mă revolt în sens anti ciobănaș mioritic („of, Doamne, iarăși încep ăștia!!!”), dar de zis îi zic suav: - Da' de unde știi mata? - Păi am văzut la televizor (normal, că doar n-a ghicit el în brânza de vaci pe care o căra în sacoșă), cică o ghicitoare, prevestitoare de aia a zis că pe 12.12.2012 vine negreșit sfârșitul lumii! Tonul ultimativ nu lăsa loc de interpretări, la fel și mimica omului. Credea cu fiecare fibră a sa, ce să mai! Și cum nu-mi stă în caracter să spulber speranțele și certitudinile oamenil

Adică pe culoarul Rucăr-Bran, o vale largă ce-i desparte pe cei doi uriași. Și cine a ajuns până la Castelul Bran și nu a luat-o la vale spre Câmpulung-Muscel sau Curtea de Argeș a pierdut ocazia să vadă cum stau cei doi uriași față în față, sfidând vremea și sfidându-se reciproc. Ajunge doar să treci de Râșnovul cu aer săsesc și cu cetatea lui semeață urcată pe deal și să te îndrepți ușor, în ritm de șarpe, pe serpentine, spre Bran-ul cu urme de Dracula, apoi mai departe spre Câmpulung-ul ce-a uitat de ARO și s-a orientat spre altele...Dar trebuie musai să zobăvești puțin pe drum, pe la Moeciu, Fundata sau Dragoslavele, să te așezi la margine de drum și să asculți. Dacă ai noroc, poate vei auzi Bucegii povestind istoria cutezătorului Vlaicu ce și-a găsit sfârșitul la poalele lui. Sau poate se vor auzi semeții Făgărași gemând încă sub povara jugului de beton de la Vidraru, cu cicatricea Transfăgărășanului brăzdându-le pieptul.  Oprește-te o clipă, călătorule, privește-i cu respect pe

În drum spre Obârșia Lotrului, pe Transalpina, o să dai peste lacul Oașa, un lac artificial pitit în spatele barajului cu același nume de pe râul Sebeș, undeva la granița dintre județele Alba și Sibiu. Dacă vreți mai multe informații, Google este mereu gata să vă ajute. Este un lac minunat, egalat, (sau, poate, depășit) doar de lacul Fântânele din munții Gilăului, județul Cluj. Este una dintre multele zone pitorești oferite de Drumul Regelui - Transalpina.

Așa cum am promis , revin cu pozele de pe Transalpina. Cu o precizare: Am făcut acest drum de la nord la sud, adică de la Sebeș la Novaci, cu un popas de o noapte la Obârșia Lotrului (unde poți îngheța lejer noaptea dacă stai la cort și nu ești pregătit pentru temperaturi aproape de 5 grade C seara în august- din fericire există cabane/pensiuni cu prețuri OK pentru toate buzunarele). Pozele sunt în ordinea în care le-am făcut (click pe ele pentru a le mări). P.S. Dacă nu sunteți destul de bazați pe voi și pe mașină, nu urcați! Și dacă vreți totuși să urcați, începeți dimineața, cât mai devreme. Dar nu prea devreme, să aibă timp norii să plece de pe vârful muntelui, că altfel nu o să vedeți drumul, la propriu. Și e destul de dificil de urcat chiar și pe vreme bună. Dar merită efortul chiar și pentru a fi cu capul în nori la propriu pentru câteva minute! P.S.2: Cele mai bune și actualizate informații despre Transalpina găsiți pe http://www.transalpina.biz/ .

UPDATE: Am pus pozele , dar cum m-am gândit că am multe de povestit despre ce-i de văzut pe la noi, am creat o categorie separată. Azi, pe la zece, zece și ceva, am ajuns cu capul în nori. La propriu. De fapt cred că pe alocuri am și trecut de nori. Și nu am băut vreo poțiune magică precum Alice, nu m-am transformat subit în Păsărilă-Lăți-Lungilă sau cum îl chema pe ăla din basme care fura păsări de pe lună. Nimic din toate acestea. Pur și simplu am urcat pe Transalpina. Nu știți ce-i aia Transalpina? Atunci aruncați-vă un ochi aici , citiți apoi luați-l înapoi. Drumul e super OK. Azi noapte am dormit la Obârșia Lotrului iar dimineață pe la 7 am luat-o cătinel la deal în sus. Și când spun „în sus” mă refer la cel mai strict sens al expresiei. De multe ori am avut impresia că se termină drumul și am ajuns în cer. Serpentine în draci, abrupte și destul de înguste, parapeții de pe margine lipsesc pe alocuri ca să poți vedea ditamai râpa în toată splendoarea ei, dar un asfalt super bun și

Și nu vorbesc despre rezonanța ca fenomen fizic, ci psihic. În fine, să n-o lungesc mult. Am pus mai jos niște chestii, un fel de bancuri, citate, aforisme, etc. hazlii, dar care cred eu că descriu ironic/cinic o stare de fapt: * Ce ți-e și cu viața asta!! Am copilărit în căruță și îmbătrânesc pe internet. *Când va fi totul bine în România? Atunci când un polițist poliglot va ajuta un țigan ostenit de muncă să se urce într-un tren cu suspensie magnetică plin de bugetari bogați și antreprenori cinstiți care merg la un proces intentat unor politicieni corupți. *Averea bătrâneții: Argint în păr, aur în dinți, pietre la rinichi, zahăr în sânge, plumb în picioare, fier în articulații și .... o sursă inepuizabilă de gaze naturale! *Anul 2050. Ora de română. - Și, copii, amintiți-vă legea de bază a punctuației: după un smile virgula nu se pune! *Dacă râzi de greșelile pe care le faci s-ar putea să îți lungești viața. Dacă râzi de greșelile altuia s-ar putea să ți-o

Orice ai face, oriunde ai trăi, nu poți evita circulația pe drumurile publice sau mai puțin publice. Doar dacă te retragi în codru, care nu mai este demult frate cu românu' (de fapt e invers, românu' nu mai este frate cu el, dacă ne uităm la halul în care se defrișează pădurile patriei...). Dar și până-n codru tot pe drum mergi.  Ce m-a apucat? Mă scot din sărite unii oameni care merg pe drum/stradă/șosea ca pe ogor. Să vedeți tărășenia: Azi dimineață, după un scurt consiliu de familie, am ajuns la concluzia că ar fi necesar, imperativ chiar, să renunțăm la beneficiile pastoralo-ozonate ale comunei natale, numită recent și Mica Bucovină, și să ne îndreptăm roțile mașinii spre orașul în care locuim de ceva vreme (cu unele întreruperi cauzate de motive obiective). Zis și făcut. Instalați confortabil în habitaclul Golanului din dotare am purces la drum spre Pașcani, un fost orășel feroviar, astăzi catastrofă din multe puncte de vedere. Dar ce ne interesează pe noi din tot orașul ă

Ce-am primit pe Google+? O pițipoancă tare cultă-n cap .  ATENȚIE! Blogul ăla e pentru cei cu drept de vot!

 Motto: Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Vă avertizez de la bun început: cele ce urmează nu au absolut nicio legătură cu romanul lui Tolstoi. Au legătură cu ce face armata română în zilele noastre. Am văzut zilele astea, pe unul dintre zecile de posturi TV românești, un reportaj despre soldații români din Afganistan. Despre viața lor crâncenă, despre pericolele care îi pândesc din fiecare groapă, din fiecare tufiș...Despre cei care au murit acolo, fără să știe bine de ce. De fapt, singura rațiune care i-a trimis acolo sunt banii. Soldatul român, ca orice român mediu, are nevoie de bani. Și cum dislocarea în teatrele de operațiuni din străinătate (așa cum spun fătucile de pe la teveu, unele care nu știu să deosebească o grenadă de mână de un ou proaspăt ouat) înseamnă mulți bani, mulți soldați români își asumă riscul imens de a călca pe o mină artizanală în timp ce patrulează la mama dracului, prin praf și nisip deșertic, în speranța că măcar familiile lor o s-o ducă bine

Poate n-ați văzut...de fapt, sigur n-ați văzut că mi-am băgat reclamă pe blog. Emag profitshare. Adică „împărțeala profitului cu Emag”, într-o traducere liberă și libertină...De ce? Nu prea știu exact nici eu...nu o să fac niciun ban, că toți se duc direct pe site să ia ce vor. Poate doar să nu rămână spațiul ăla gol, așa cum bunica pune fasole printre rândurile de cartofi, așa, să nu fie pământu' gol... Și ar trebui să intre unii pe blog cu sutele, din sutele astea câteva zeci să dea comandă de ceva de la Emag plecând de pe blogul meu, ca să fac eu bani de-un suc și-o Cola...Da, știu, ar trebui să p romovez blogul (adică să-l fac mai cunoscut, de la „pro mote” din e ngleză, că la noi „ a promova” avea alt sens ... ), SEO, link exchange, keywords, etc. etc. Da' ce, îs nebun?    Rămâne, deci, criteriul estetico-funcțional...

UPDATE > Se pare că, totuși, cineva știe să aprecieze performanța . Bravo! Pentru că zilele trecut am avut o discuție cu cineva care era foarte dezamăgit de numărul de medalii obținut de sportivii noștri la Olimpiada de anul acesta și pentru că tocmai mi s-a „reproșat” (în comentarii) că m-am lenevit/topit de căldură, am zis „ia hai să mă bag și eu în seamă acu'”. Normal, încep în stil „tradițional”: Deci , sportivii noștri au obținut până la ora asta câteva medalii, puține, e drept, dacă le comparăm cu găleata de medalii obținute de alte națiuni. dar extrem de multe dacă le comparăm cu alte sporturi de pe la noi, mai intens promovate la știrile sportive - recte, fotbalul. Nu mă înțelegeți greșit. Pe vremea generației „de aur” a fotbalului nostru, am urmărit și eu, strângând mâța de gât, cum Hagi, Dumitrescu &Co. îi cam căpăceau pe adversari în calificările pentru World Cup 1994 din SUA. Ba chiar la turneul final puneam ceasul să sune în miez de noapte să văd meciurile (ehe,

Azi mi-am făcut buletin de ...Linux, după ce am găsit subiectul ăsta pe forumul Ubuntu. Cum se face? Simplu. Intrați aici și urmați pașii de acolo, sunt destul de intuitivi. Rubricile referitoare la ocupația, distribuția folosită și data nașterii pot fi schimbate cu un click în căsuța respectivă, apoi scrieți ce vreți. Iată și buletinul meu: P.S: Mai multe despre asta găsiți pe blogul colegului stressat , accesabil din partea dreaptă a articolului...Pentru cei care nu se descurcă cu stânga și dreapta sau sunt extrem de leneși, dați click aici .