21 nov. 2013

Brânzica paranormală

Asta e din ciclul „Cred că m-am puțin tâmpit, cred că da, da-da...”. Așa... Vin eu aseară de la scârbici, intru fain-frumos în căsuța noastrăăă, cuibușoor de...
nu, asta e altă chestie... intru în casă, îmi salut famelia proprie și personală compusă din două fete variabile ca vârstă - nevastă-mea și fiică-mea (de 4 ani și ceva luni), mă rog, fac și eu ce face tot omu' în contextul respectiv - schimbat haine, spălat, etc. și mă duc la bucătărie.
Aici, adică acolo, soțioara mea tocmai scosese una bucată brânză din frigider, cu un scop necunoscut mie. O pune pe masă și zice așa, în treacăt:
- Mâine o să plouă cam tare și...
Și sună telefonul ei. Normal, se duce să răspundă. Eu realizez brusc ce-a spus. „Mă, de unde o ști?” Mă uit la televizor, închis. Radio n-avem. Ziare n-am mai citit de când cu revista „Cutezătorii”, că nu prea mă omor cu ele... Nici n-avem neam de ziar prin casă. Atunci de unde o ști vremea?? Doar n-o ghici ca mama Omida sau Libelula, cum era aia... Da' în ce? Cafea nu se zărea prin preajmă, bobi, cărți, alte instrumente specifice acestei „științe exacte” n-avem deloc prin casă.
„Hopa, te pomenești că nevastă-mea ghicește în brânză de vaci!!”. Și mă uit cu atenție la bucata aia albă din farfurie. Nu părea să fie o brânză neobișnuită, ba din contra, părea o brânză ca toate brânzele, albă, cu urme de alea de la materialul în care fusese pusă la scurs, cu o formă aproape rotundă... ce mai, o brânză ca toate brânzele... ”Mă, să vezi că n-am făcut nicio brânză...ptiu, că s-a luat... n-am făcut nicio scofală cu asta... Totuși, de unde o ști de timpu' probabil, că n-am prea observat s-o pasioneze subiectul?? Și nici n-am întrebat-o eu  așa ceva, deci un scop are...”
Îmi iau inima-n dinți și un cuțit din sertar cu gândul nestrămutat de a gusta din brânza fermecată. Ia stai! Da' dacă e fermecată, cine știe ce efect o avea asupra mea?? Adică, na, ea, brânza, și nevastă-mea fac parte din aceeași gamă cromatică, sunt albe amândouă... da' eu, care am ieșit cam negru la pigment din procesul de fabricație, ce mă fac? Dacă mă atacă vreo substanță din brânza aia? Și mă-mbolnăvesc? Sau, mai grav, mă albesc de tot? Nu, mai bine o aștept pe nevastă-mea să mă lămurească... Și pun cuțitul la loc în sertar, mă așez la masă și încep să mă uit la bucata aia de brânză... da' mă uitam așa, cum se uită unul din triburile alea de pe Amazon la o lanternă aprinsă, stil „acuși o iau la fugă că nu e lucru curat”. Și nevastă-mea nu mai termină de vorbit la telefon, căde-i-ar SIM-ul sub covor!! Și brânza asta parcă începe să se îngălbenească... o fi simțit că am gânduri nu tocmai curate la adresa ei...
În sfârșit vine consoarta. O întreb cu juma' de gură:
- Da' de unde știi c-o să plouă mâine?
- Ei, na, și tu, am auzit mai devreme pe la teveu', da' l-am închis chiar înainte să vii tu, că au început ăia iar cu prostia aia de emisiune... „stressul ne afectează viața”...
- A, da?? Ce bine, credeam că ai început să ghicești în brânză de vaci...
- Da' ce, tati, ți se pare că brânza asta și-a modificat proprietățile organoleptice ca să ghicească mami starea vremii în ea?? Ha,ha... zice fiică-mea.
Eu:- %$#@$%(**&^&^%^& #@!!!
Și mă trezesc. Sau nu...

3 sept. 2013

Placă de rețea wireless Atheros - reparare/driver Ubuntu

După o actualizare de kernel placa mea de rețea wireless (numită de lspci - )
03:00.0 Ethernet controller: Qualcomm Atheros AR242x / AR542x Wireless Network Adapter (PCI-Express) (rev 01)
pur și simplu n-a mai vrut să meargă. Am încercat să șterg rețeaua din setările sistemului și să o creez din nou, dar degeaba. Și cum Google is my friend, am găsit pe niște siteuri rezolvarea (se introduc pe rând, comenzile de mai jos, cu precizarea că nu sunt sigur dacă merg și la alte modele de chipseturi wireless):
echo "options ath5k nohwcrypt=1" | sudo tee /etc/modprobe.d/ath5k.conf 
sudo modprobe -rfv ath5k 
sudo modprobe -v ath5k

5 iul. 2013

Întrerupere administrator de actualizări Ubuntu (Update manager)

Azi am vrut să-mi actualizez sistemul cum fac de obicei, dar panarama de router s-a blocat și am pierdut conexiunea la net. După ce l-am „reparat”, administratorul de actualizări n-a mai vrut să meargă. L-am lăsat vreo 4 ore și degeaba, așa că am zis să-l închid. Ciu-ciu! Deși dam click pe X-ul de la ferestră, nu s-a întâmplat nimic. Așa că am luat-o pe net să găsesc o soluție (mi-a fost lene să dau restart la laptop), soluție pe care o spun aici, poate mai vrea cineva: Dați așa în terminal:

ps -e | grep apt


 apoi, pentru fiecare proces identificat (un număr) dați comanda:

sudo kill -9 NR PROCES

De exemplu, dacă la prima comandă aveți ceva de genul
15274 ? 00:03:54 aptd

a doua comandă va fi
sudo kill -915274

Și tot așa pentru fiecare rând/număr afișat de prima comandă. 
Partea nasoală e că tot n-am scăpat de restart, pentru că la comanda sudo apt-get update am primit informația că resursele sunt blocate de alt proces...

1 iul. 2013

(De)fragmentarea în GNU/Linux/Ubuntu

Orice utilizator nou de Linux/Ubuntu va aduce cu el și automatismele sau obiceiurile din Windows. Printre ele se găsește și întrebarea: „Cum se defragmentează HDD-ul în Linux?” O întrebare simplă cu un răspuns simplu: nu se defragmentează. Sau, mai bine zis, se defragmentează singur, datorită felului în care este proiectat sistemul de fișiere. Și o să explic de ce, nu înainte de a avertiza cititorii că cele ce urmează nu sunt literă de lege, sunt rezultatul căutărilor mele în „domeniul” ăsta de când am trecut și eu la Ubuntu. A, și astea nu se aplică doar la Ubuntu, ci la orice distribuție Linux care utilizează ext4.

În primul rând, ce este ext4? Este un sistem de fișiere specific Linux. 
Ce este un sistem de fișiere? În mare, un sistem de fișiere este o metodă de stocare și organizare a fișierelor pe un mediu de stocare - hard disk, stick USB, etc. De obicei, un sistem de operare funcționează pe un anumit tip de sistem de fișiere, sau pe anumite tipuri de sisteme de fișiere: Windows '98 mergea pe FAT, Windows XP și următoarele pe NTFS, Linux-ul merge pe ext2/ext3/ext4 (ultimul de cel mai recent) ș.a.m.d.

Acum, înapoi la (de)fragmentare. Fragmentarea este cauzată de faptul că fișierele nu sunt scrise la un loc pe disc, ci sunt împrăștiate pe suprafața discului. Ca să înțelegeți mai bine, imaginați-vă cum aveți hainele puse în dulap în casă: tricourile într-o parte, chiloții în alta, șosetele în alta etc. Dacă vreți să vă îmbrăcați, trebuie să luați la rând dulapurile ca să vă găsiți toate hainele, apoi vă îmbrăcați cu ce ați ales. La fel e și pe HDD: vreți să vă îmbrăcați/accesați un fișier. Capul de citire-scriere al HDD-ului caută hainele/bucățile de fișier împrăștiate prin dulapuri/pe platanele HDD-ului și le adună la un loc pentru a fi îmbrăcate/accesate
Dacă mai cumpărați haine/mărimea fișierului crește, va trebui să re-aranjați hainele în dulap/fișierele pe HDD pentru a le găsi/accesa mai ușor. Și aici intervine defragmentarea, un proces care încearcă să adune la un loc cât mai multe bucăți posibile din fișierul împrăștiat pe HDD. 

Spuneam mai sus că Windows-ul folosește FAT sau NTFS ca sistem de fișiere (FAT pentru versiunile mai vechi de Windows, NTFS pentru cele mai noi). Cum apare fragmentarea la ele? 

Păi FAT-ul este astfel conceput încât încearcă să scrie fișierele cât mai aproape de începutul HDD-ului. Și tot scrie, și scrie, până termină ce are de scris. Asta n-ar fi o problemă, dar dacă fișierele alea își măresc dimensiunea, nu mai este loc lângă ele pentru a se mai scrie și datele noi, așa că bucăți din fișiere sunt scrise unde este loc - fișierele se fragmentează. 

NTFS-ul a încercat să elimine neajunsul ăsta prin alocarea unui spațiu liber lângă fiecare fișier unde să se poată scrie datele în cazul în care fișierul ăla va „crește”. Dar de multe ori fișierul ăla crește prea tare și tot se va fragmenta la un moment dat. De asta și apare necesitatea fragmentării HDD-ului.

ATENȚIE! AICI VORBESC DOAR DE DISCURILE CLASICE, CU PLATANE MAGNETICE, NU DE SSD-URI! ALEA NU SE DEFRAGMENTEAZĂ CĂ LI SE SCURTEAZĂ VIAȚA CONSIDERABIL (CEL PUȚIN AȘA AM AUZIT)!!

Sistemul ext4 de pe Linux, în schimb, este mai șmecher. El scrie fișierele peste tot pe HDD, lăsând mult spațiu liber în jurul lor, astfel încât atunci când apare necesitatea de a „completa” fișierul cu date noi, acestea vor fi scrise la un loc cu cele vechi, eliminându-se astfel fragmentarea excesivă. Observați că am spus fragmentare excesivă. Deci și pe ext4 apare fragmentarea, dar mai rar, mai ales când spațiul liber pe HDD scade sub 10%. Unii spun și că sistemul de fișiere va încerca să adune toate bucățile de fișiere la un loc în timpul utilizării normale, de aia nici nu este nevoie de utilitare de defragmentare (sincer, eu nu știu niciun utilitar de defragmentare pentru Linux/Ubuntu).
Cam asta e treaba cu fragmentarea și defragmentarea în Linux/Ubuntu... 

Dacă vreți neapărat să vedeți cât de fragmentat este sistemul de fișiere de pe Ubuntu, va trebui să rulați comanda fsck de pe un Live CD sau să utilizați Disk utility din Ubuntu. Dar despre asta data viitoare. Spor!

23 iun. 2013

Creare scurtătură pe desktop în Ubuntu 12.04

Bun, și totuși vreți o scurtătură pe desktop în Ubuntu 12.04, deși Unity este plin de ele... Atunci va trebui să faceți așa: dați pe rând comenzile astea în terminal:

sudo apt-get install gnome-panel
gnome-desktop-item-edit ~/Desktop/ --create-new

Normal, după prima comandă veți băga și parola care nu se vede dar se simte. Dacă spune că instalarea a întâlnit ceva erori legate de anumite dependențe care nu pot fi satisfăcute (așa e -n Linux, tre' să satisfaci pe toată lumea...), mai băgați și comanda
 
sudo apt-get -f install

și se va oferi să instaleze ce lipsește (dacă nu se poate, va dezinstala gnome-panel și rămâneți cu buza umflată...).
Dacă totul merge super OK, după ce băgați ultima comandă o să se deschidă o fereastră unde veți putea băga detaliile scurtăturii (nume, calea către executabil, etc. etc.). Spor!!

Adobe Connect Add-in și Ubuntu

Poate la un moment dat v-ați lovit de necesitatea instalării Adobe Connect Add-in pe Ubuntu. Personal, m-am lovit de asta când a trebuit să particip la o „ședință” online la o (mare) firmă care totuși nu a auzit de Google hangout sau ceva de genul. Posibil să fi fost totuși mai mult de 10 participanți, cât permite G+, nu mai țin minte. În fine, să trecem peste...
Tot ce trebuie să faceți este să descărcați pachetul Adobe Connect 8 (ultima versiune disponibilă) de pe pagina lor - derulați mai jos până vedeți ce vă interesează - și să-l instalați cu metoda preferată (CLI sau altceva). ATENȚIE LA ARHITECTURĂ, ESTE UN PACHET PE 32BIT ȘI UNUL PE 64BIT!!
------------------------------------------------
Ce mi s-a părut mie ciudat este că versiunea de pe sait zice că e 8, dar la instalare spune că e 9:

... sudo dpkg -i adobe_connect_addin_lin64_r81.deb
[sudo] password for wladypauly:
Selecting previously unselected package connectaddin.
(Se citește baza de date ... 265254 de fișiere și directoare actualmente instalate.)
Se despachetează connectaddin (din adobe_connect_addin_lin64_r81.deb) ...
Se pregătește connectaddin (9.4.81.0) ...


După instalare, va trebui să faceți așa dacă nu merge:
la setările Flash Player (în sistem sau cu click dreapta pe orice filmuleț flash) mergeți la Global Security Settings Panel, apoi click pe Always Allow și introduceți adresa URL a saitului unde se folosește Adobe Connect. Dacă tot nu merge, închideți toate ferestrele browserului și reporniți-l.

14 iun. 2013

GNU/Linux nu este Windows

Linux nu este Windows - Ubuntu Romania Articolul original este aici http://linux.oneandoneis2.org/LNW.htm

Traducerea și adaptarea: srbux2009, Jedi_Pi_Asimov și wladypauly (Forumul Ubuntu România)
Fișier HTML creat de aimond.
Mulțumim comunității Ubuntu România pentru tot sprijinul acordat în traducerea, corectarea și editarea acestui fișier.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În articolul următor mă refer la GNU/Linux și alte programe libere cu sursă deschisă (FOSS) cu termenul generic „Linux”. E mai ușor de citit.


(GNU/Linux nu este Windows)

Articol/traducere sub licența Creative Commons

Dacă ai ajuns pe această pagină, cel mai probabil ești un utilizator nou de Linux care are ceva probleme cu trecerea de la Windows la Linux. De asta a apărut și acest articol. Trecerea la Linux este destul de dificilă și aduce cu ea multe probleme, așa că articolul este împărțit pe secțiuni specifice.

Problema nr. 1: Linux nu este identic cu Windows


Ai fi uimit cât de mulți se plâng de acest lucru. Trec la Linux crezând că este un fel de versiune cu sursă deschisă a Windows-ului; asta li se spune cel mai adesea de către utilizatorii înrăiți de Linux. Este o speranță paradoxală, totuși.

Motivele concrete pentru care oamenii încearcă Linux sunt din cele mai variate, dar motivul general se reduce la un lucru: ei speră ca Linux-ul să fie mai bun decât Windows-ul. Principalele etaloane de evaluare a succesului sunt costul, alternativele, performanța și securitatea. Sunt și altele, dar fiecare utilizator de Windows încearcă Linux-ul în speranța că va fi mai bun decât ceea ce are deja.

Aici e problema.

Logic este imposibil ca un lucru să fie mai bun decât altul și în același timp să-i fie identic. O copie fidelă poate fi identică, dar nu și mai bună. Așadar, când ai dat o șansă Linux-ului sperând să fie mai bun, sperai inevitabil să fie diferit. Prea mulți ignoră acest fapt și consideră fiecare diferență dintre cele două sisteme de operare ca fiind un eșec al Linux-ului.

Să luăm, de exemplu, actualizările de drivere: în general, un driver de Windows se descarcă de pe pagina web a producătorului, pe când în Linux se face actualizare de kernel.

Aceasta înseamnă că în Linux, o singură operațiune de descărcare și actualizare îți oferă cele mai noi drivere disponibile pentru calculatorul tău, pe când în Windows trebuie să cauți pe mai multe pagini web și să descarci fiecare driver individual; e o metodă diferită și, bună, cu siguranță, dar mulți se plâng de ea pentru că nu așa erau obișnuiți.

Sau, poate un exemplu mai grăitor este Firefox: una din cele mai cunoscute povești de succes din domeniul open-source (sursă deschisă). Un navigator web care a făcut furori în lume. Are succes pentru că este o imitație perfectă a Internet Explorer-ului (IE), cândva cel mai popular navigator web?

Nu. A avut succes pentru că era mai bun decât IE, și era mai bunpentru că era diferit. Avea file (tab-uri) pentru o navigare, semne de carte „live”, bară
integrată de căutare, era compatibil cu formatul PNG, avea extensii de blocare a reclamelor și alte lucruri excelente. Facilitatea „Caută” apare în bara de unelte din josul paginii și returnează rezultatele căutării în timp ce tastezi, colorându-se cu roșu atunci când nu este niciun rezultat. IE nu avea tab-uri, nu avea funcții RSS, barele de căutare erau disponibile prin extensii de la terțe părți și avea un dialog de căutare care necesita un clic pe „OK” pentru a începe căutarea și un clic pe „OK” pentru a închide mesajul care spunea că nu s-a găsit nimic. Iată, deci, un argument clar al succesului unei aplicații cu sursă deschisă care este mai bună tocmai că este diferită. Dacă FF era o clonă a IE, s-ar fi pierdut în obscuritate; iar dacă Linux ar fi fost o clonă a Windows-ului - s-ar fi întâmplat la fel.

Prin urmare, soluția la problema numărul unu: reține că acolo unde Linux pare familiar și identic cu ceea ce erai obișnuit, nu înseamnă că este ceva nou și îmbunătățit. Acceptă-l pentru acele lucruri care sunt diferite pentru că numai așa are o șansă să strălucească.

Problema nr.2: Linux e prea diferit de Windows

Următoarea problemă apare pentru că oamenii se așteaptă ca Linux-ul să fie diferit, dar unele diferențe sunt prea mari ca să le placă. Probabil cel mai bun exemplu este imensa varietate de opțiuni pe care o au utilizatorii Linux. În timp ce un utilizator obișnuit de Windows are interfața clasică sau XP a sistemului de operare (SO), cu Wordpad, Internet Explorer și Outlook Express instalate, un utilizator obișnuit de Linux are de ales dintre sute de distribuții, dintre mediile grafice Gnome, KDE, Fluxbox sau mai știu eu ce, cu vi, emacs sau kate, Konqueror, Opera, Firefox sau Mozilla, și tot așa mai departe.

Un utilizator de Windows nu este obișnuit să aibă atâtea variante din care să aleagă doar pentru a putea utiliza normal un sistem. Întrebări exasperate de genul „Chiar trebuie să fie atât de multe chestii din care să aleg?” sunt foarte frecvente pe internet.

Linux-ul chiar trebuie să fie atât de diferit de Windows? La urma urmei, amândouă sunt sisteme de operare. Fac același lucru: pornesc calculatorul și oferă ceva pe care poți rula diverse aplicații. Sigur nu ar trebui să fie mai mult sau mai puțin identice?

Privește problema din perspectiva asta: du-te afară și uită-te la câte feluri de mașini merg pe stradă. Toate sunt proiectate cam cu același scop: să te ducă din A în B, pe drum. Observă diferitele tipuri și modele de mașini.

Dar, poți să zici, mașinile diferă foarte puțin: toate au pedale, volan, schimbător de viteze, frână de mână, geamuri și portiere, rezervor de combustibil... Dacă poți conduce o mașină, le poți conduce pe toate!

Destul de adevărat. Dar n-ai văzut și oameni conducând motociclete, nu mașini?

Trecerea de la o versiune de Windows la alta este ca trecerea de la o mașină la alta. De la Windows '95 la Windows '98, nu prea se vedea vreo diferență. De la Windows '98 la Windows XP a fost o schimbare mai mare, dar nimic important.

Dar trecerea de la Windows la Linux e ca trecerea de la mașină la motocicletă. Amândouă sunt sisteme de operare/vehicule. Amândouă pot utiliza aceleași resurse hardware/drumuri. Amândouă oferă posibilitatea de a rula aplicații/a te duce din A în B. Dar utilizează două abordări fundamental diferite pentru a face toate astea.

Windows-ul/mașina nu este protejat(ă) contra virușilor/furtului dacă nu instalezi un antivirus/încui portierele. Linux-ul/motocicleta nu are viruși/portiere, deci este complet sigur și dacă nu instalezi un antivirus/încui toate portierele.

Sau invers:

Linux-ul/mașina a fost din start conceput(ă) pentru mai mulți utilizatori/pasageri. Windows-ul/motocicleta a fost conceput(ă) pentru un singur utilizator/pasager. Fiecare utilizator de Windows/motociclist este obișnuit să aibă controlul total și permanent asupra calculatorului/motocicletei. Un utilizator de Linux/pasager din mașină are controlul calculatorului/mașinii doar de pe contul de administrator al sistemului/de pe locul șoferului.

Două abordări diferite pentru a atinge același scop. Fundamental diferite. Ambele au puncte tari și puncte slabe, dar acestea diferă de la una la alta: sigur, cu mașina poți căra toată familia și bagajele din A în B, are mai mult spațiu și mai multe locuri. Motocicleta poate duce doar un singur om din A în B, dar cu un consum mai redus de combustibil și fără a fi prea afectată de blocaje rutiere.

Sunt multe lucruri care nu se schimbădacă treci de la mașină la motocicletă: tot îți trebuie combustibil, mergi pe aceleași drumuri, tot trebuie să respecți regulile de circulație (să oprești la semafor/STOP, să semnalizezi la schimbarea direcției de mers, să respecți limita de viteză).

Dar sunt și multe lucruri care se schimbă: șoferii nu trebuie să poarte căști de protecție, motocicliștii nu au centură de siguranță. Șoferii învârt de volan ca să ia curba, motocicliștii trebuie să știe să se încline în șa. Accelerația la mașini este o pedală pe podea, la motociclete este pe ghidon.

Un motociclist care încearcă să ia curba cu o mașină doar înclinându-se va avea probleme mari foarte repede. Utilizatorii de Windows care vor să-și folosească priceperea și obiceiurile actuale pe Linux se vor confrunta cu multe probleme. De fapt, utilizatorii avansați de Windows au mai multe probleme cu Linux-ul decât utilizatorii cu experiență mai puțină sau deloc. De obicei criticile foarte vehemente de genul „Linux-ul nu e gata pentru desktop încă!” vin de la utilizatorii vechi de Windows care cred că dacă ei n-au fost în stare să treacă la Linux, un utilizator mai puțin experimentat nu are nicio șansă. Dar e tocmai pe dos.

Așa că, pentru a evita problema nr. 2: Nu presupuneți că dacă aveți experiență cu Windows-ul automat înseamnă că vă veți descurca și pe Linux: când treceți pentru prima dată la Linux, sunteți începător.

Problema nr. 3: Șocul cultural

Problema specifică 3a: Există o cultură specifică

Utilizatorii de Windows se află, mai mult sau mai puțin, într-o relație de tipul client-furnizor: plătesc pentru programe, pentru garanții, pentru asistență și altele. Se așteaptă ca programele să funcționeze la un anumit nivel, prin urmare sunt obișnuiți să aibă drepturi cu privire la programele lor: au plătit pentru asistența tehnică și sunt îndreptățiți să-și ceară drepturile. De asemenea, sunt obișnuiți să interacționeze mai degrabă cu entități decât cu oameni; au încheiat contracte cu o firmă, nu cu o persoană.

Utilizatorii de Linux sunt mai aproape de conceptul de comunitate. Nu trebuie să cumpere programele, nu trebuie să plătească pentru asistența tehnică. Descarcă programe gratuite și pentru a obține ajutor folosesc mesageria instant sau forumuri de pe internet; ei interacționează cu oameni, nu cu firme.

Ca să mă exprim delicat, un utilizator de Windows își va face mai mult rău dacă își menține vechea atitudine când intră în lumea Linux.

Cea mai frecventă cauză a divergențelor este interacțiunea online: utilizatorul de tip „3a”, nou în Linux, cere ajutor în legătură cu o problemă. Când nu obține ajutor la nivelul așteptărilor, începe să se plângă și să ceară mai mult ajutor - pentru că așa proceda cu asistența tehnică plătită. Problema, însă, este că în acest caz asistența nu se plătește. Este vorba de un grup de voluntari inimoși dispuși să ajute pe cei care au probleme. Noul utilizator nu poate avea pretenții de la voluntari, la fel cum cineva care beneficiază de un act de caritate nu poate pretinde donații mai mari de la contributori.

Tot cam la fel, un utilizator de Windows este obișnuit să folosească programe comerciale. Companiile producătoare nu lansează un program pe piață până nu e fiabil, funcțional și îndeajuns de prietenos cu utilizatorul. Așadar, cam la asta se așteaptă un utilizator de Windows de la un program: să înceapă cu versiunea 1.0. Dar un program de Linux este de regulă lansat chiar după ce a fost scris: acesta începe cu versiunea 0.1. În acest fel, cei care chiar au nevoie de funcționalitatea programului o pot avea foarte devreme iar dezvoltatorii de programe interesați pot da o mână de ajutor la îmbunatățirea codului; în același timp, comunitatea este la curent cu tot ce se întâmplă.

Dacă utilizatorul de tip „3a” are probleme cu Linux, se va plânge: programul nu e la standardul dorit și crede că are dreptul să nu-i fie înșelate așteptările; buna dispoziție nu-i va reveni când va primi răspunsuri sarcastice de genul „Dacă eram în locul tău ceream returnarea banilor”.

Așadar, pentru a evita problema specifică 3a, reține că nu l-ai plătit pe dezvoltatorul de programe și nici pe cei care îți oferă asistență tehnică online; aceștia nu îți sunt datori cu nimic.

Problema specifică 3b: „Nou” versus „vechi”

Linux-ul, într-o oarecare măsură, s-a născut din pasiunea hackeri-lor și s-a dezvoltat pe măsură ce a atras tot mai mulți hackeri pasionați. A durat ceva până când, cu excepția experților în calculatoare, oricine altcineva era în stare să obțină cu ușurință un sistem Linux funcțional. Linux a fost inițiat „de către experți, pentru experți” Chiar și azi, majoritatea utilizatorilor consacrați de Linux se consideră experți.

Și asta e un lucru destul de bun: e un mare avantaj că, dacă ai o problemă de hardware sau software, sunt mulți experți disponibili să lucreze la soluționarea acesteia.

Dar Linux-ul a avansat foarte mult comparativ cu perioada de început. Există distribuții pe care le poate instala aproape oricine și chiar distribuții care pot detecta tot hardware-ul calculatorului direct de pe CD-ul de instalare, fără nicio intervenție. A devenit astfel atractiv și pentru utilizatorii mai puțin pasionați, dar care sunt interesați de Linux pentru că este imun la viruși și actualizarea este ieftină. De asta divergențele între cele două tabere nu sunt un lucru neobișnuit. Totuși, e bine de reținut că nu e vorba de răutate; cauza problemelor, de ambele părți, este lipsa de înțelegere.

Pe de o parte, utilizatorii foarte avansați și pasionați presupun că oricine folosește Linux este la fel de pasionat ca ei. Asta înseamnă că ei se așteaptă la un nivel ridicat de cunoștințe, de aceea sunt des acuzați de aroganță, elitism și nepolitețe; e adevărat că uneori chiar așa este, dar nu întotdeauna. Este destul de elitist să spui „Toți trebuie să știe asta” dar este cu totul altceva să spui „Toți știu asta”.

De cealaltă parte se află utilizatorii noi care încearcă să facă schimbarea după ce „o viață întreagă” au folosit sisteme de operare comerciale. Acești utilizatori sunt obișnuiți cu programe pe care oricine (care stă în fața calculatorului) le poate utiliza ca „scoase din cutie”.

Problemele apar fiindcă primul grup menționat mai sus e format din oameni pentru care este o delectare să-și „desfacă în bucăți” sistemul de operare și apoi să-l monteze la loc” după bunul plac, pe când celorlalți nu prea le pasă cum funcționează un sistem de operare atâta timp cât acesta funcționează.

Pentru o mai bună evidențiere a problemei să ne imaginăm o discuție
despre jocul Lego între un utilizator nou de Linux și unul vechi:

Nou: Am vrut o mașinuță de jucărie și toată lumea laudă mașinuțele de la Lego. Așa că mi-am cumpărat un set de Lego dar când am ajuns acasă am văzut că în cutie nu am decât o grămadă de piese, rotițe și tot felul de chestii. Unde e mașinuța mea??

Vechi: Trebuie să-ți construiești mașinuța din acele piese. Ăsta-i conceptul Lego.

Nou: Poftim?? Nu știu cum să construiesc o mașinuță. Nu sunt mecanic. De unde să știu cum să asamblez totul?

Vechi: În cutie se află o broșură; acolo îți arată exact cum să asamblezi piesele pentru a obține o mașinuță. Nu trebuie să știi cum se face, trebuie doar să urmezi instrucțiunile.

Nou: Bine, am găsit instrucțiunile, dar o să-mi ia câteva ore! De ce nu îți vând pur și simplu mașinuța ca să nu fii nevoit să o asamblezi singur??

Vechi: Pentru că nu toți vor să facă o mașinuță; din Lego se pot face și alte jucării. Asta-i ideea.

Nou: Totuși nu înțeleg de ce nu se vinde sub formă de mașinuțe pentru ca ăia care vor mașinuțe să le poată cumpăra iar ceilalți n-au decât să le dezmembreze, dacă asta vor. În fine, am reușit să asamblez mașinuța, dar unele piese se desprind din când în când. Ce să fac cu ele? Să le lipesc?

Vechi: Așa e Lego; e proiectat să se poată dezmembra. Asta-i ideea.

Nou: Dar nu vreau să se poată dezmembra. Tot ce vreau este o mașinuță de jucărie!

Vechi: Păi cine naiba te-a pus să-ți cumperi un set de Lego?

  Aproape toți pot înțelege că Lego nu este pentru cei care nu vor altceva decât o mașinuță de jucărie. Asemenea conversații nu au loc în lumea reală. Întreaga idee a jucăriilor Lego este să te distrezi asamblând piesele și să faci orice dorești cu ele. Dacă nu vrei să construiești nimic, Lego nu e pentru tine. E cât se poate de evident.

În ce privește utilizarea de lungă durată a Linux-ului, adevărul este același: Linux este un program cu sursă deschisă, complet personalizabil. Asta-i ideea. Dacă nu vrei să-i modifici măcar puțin componentele, de ce să te încurci cu el?

Totuși, în ultima vreme se depun eforturi mari pentru ca Linux să fie accesibil și celor mai puțin experți, situație care ar fi similară cu apariția pe piață a unor sisteme Lego pre-asamblate care să fie mai atractive pentru publicul larg; prin urmare, nu vor fi excluse discuții precum cea imaginată mai devreme: începătorii se plâng de existența unor funcționalități considerate de utilizatorii consacrați ca fiind fundamentale și resping ideea de a citi instrucțiunile pentru a face ceva să funcționeze. Dar a te plânge că există prea multe distribuții, sau că un program are prea multe opțiuni de configurare sau că nu funcționează ca „scos din cutie” este ca și cum te-ai plânge de faptul că Lego poate fi transformat în prea multe modele și că poate fi dezasamblat în bucăți și reconstruit în multe alte moduri.

Așadar, pentru a evita problema specifică 3b, reține că Linux-ul de acum nu este Linux-ul din trecut. Cea mai mare și semnificativă parte a comunității Linux, hackerii și dezvoltatorii, iubesc Linux-ul pentru că îl pot configura după bunul plac; nu le place doar pentru că trebuie să pună totul cap la cap înainte de a-l utiliza.

Problema nr. 4: Creat pentru creator

În industria auto, foarte rar se întâmplă ca persoana care a proiectat motorul să proiecteze și interiorul mașinii: Este nevoie de cineva cu abilitați total diferite. Nimeni nu vrea un motor care doar pare că este puternic și nimeni nu vrea un interior care funcționează ireproșabil, dar care arată ca naiba. La fel, în industria software, interfața cu utilizatorul (UI), de obicei, nu este creată de cei care scriu programul.

Dar în lumea Linux-ului, nu se prea întâmplă la fel: proiectele sunt de obicei creația unui singur om. El face totul singur, astfel nu este nevoie de caracteristici “prietenoase cu utilizatorul (user-friendly)”: Utilizatorul știe totul despre program, deci nu are nevoie de ajutor. Vi este un bun exemplu de program creat pentru utilizatori care știu deja să-l folosească: se spune că utilizatorii noi sunt nevoiți să repornească sistemul pentru că nu găsesc altă metodă de a ieși din vi.

Există o diferență importantă între un programator FOSS și majoritatea programatorilor de programe comerciale: programul creat de către un programator FOSS este proiectat cu intenția de a fi folosit doar de programator. Rezultatul final s-ar putea să nu fie la fel de “confortabil” pentru utilizatorii începători, dar aceștia pot sta liniștiți pentru că știu că programul este creat de cineva care știe ce-i trebuie utilizatorului final: Și el este un utilizator final. Acest lucru este foarte diferit față de programatorii de programe comerciale, care crează un program pentru a fi folosit de alți oameni: ei sunt utilizatori finali în necunoștință de cauză.

În timp ce vi are o interfață oribilă și neprietenoasă pentru utilizatorii noi,  este încă folosit astăzi pentru interfața superbă odată ce știi cum funcționează. Firefox a fost creat pentru oameni care navighează regulat pe Internet. Gimpa fost creat pentru oameni care sunt obișnuiți să modifice fișierele grafice. Și așa mai departe.

Interfețele Linux-ului sunt deseori “un teritoriu minat” pentru începători: în ciuda popularității, vi nu trebuie folosit de un utilizator nou care dorește doar să facă niște schimbări rapide unui fișier. Și dacă utilizați un program care se află în stadii incipiente de dezvoltare,  interfața sa prietenoasă și stilată se va afla doar pe lista de „lucruri de făcut”. Funcționalitatea este pe primul loc. Nimeni nu face o interfață ultimul răcnet apoi se apucă de adăugat funcții programului. Întâi se creează funcțiile programului, apoi se îmbunătățește puțin câte puțin interfața.

Deci, pentru a evita problema nr. 4: caută programe făcute anume să fie ușor de folosit de utilizatorii noi sau mulțumește-te să lucrezi cu programe mai dificil de învățat față de cum erai obișnuit. Dacă te plângi că vi nu este destul de „prietenos” cu utilizatorii noi, unii vor râde de tine că nu înțelegi rostul lui.

Problema nr. 5: Mitul „prieteniei cu utilizatorul (user friendly)”

Asta e o mare problemă. Există un termen foarte mare în lumea computerelor, “user-friendly” (prietenos cu utilizatorul). Este și numele unei foarte reușite serii de benzi desenate de pe internet. Dar este un termen nepotrivit.

Conceptul de bază este bun: acel program care este creat pentru nevoile utilizatorului. Întotdeauna este folosit ca un concept unitar, dar nu este chiar așa.

Dacă ți-ai petrece întreaga viață lucrând cu fișiere text, programul ideal ar fi rapid și puternic, lăsându-te să lucrezi la capacitate maximă cu un efort minim. Scurtăturile din taste ar fi vitale, iar mausul inutil.

Dar dacă lucrezi cu fișiere de text rar și vrei doar să scrii, ocazional, o scrisoare, nu ai vrea să te încurci cu scurtăturile din taste. Meniurile bine organizate și pictogramele din barele de unelte ar fi ideale.

Programul creat pentru nevoile primului utilizator nu va fi bun pentru al doilea utilizator și viceversa. Deci, cum pot fi toate programele prietenoase cu utilizatorul dacă nevoile noastre sunt diferite?

Răspunsul simplu: “User-friendly” este un termen impropriu care face o situație complexă să pară simplă.

Ce înseamnă “user-friendly” cu adevărat? “User-friendly” este un program care poate fi utilizat destul de ușor de cineva care nu a mai utilizat niciodată programul. Drept urmare a acestei teorii, unele interfețe jalnice dar familiare intră în categoria “user-friendly”.

Sub-problema 5a: Familiar înseamnă prietenos

În marea majoritate a editoarelor de text poți tăia și lipi textul cu ajutorul scurtăturilor Ctrl+X și Ctrl+V. Complet ne-intuitiv, dar toată lumea s-a obișnuit cu ele, așa că sunt combinații prietenoase de taste.

Dacă cineva se apucă de lucrat cu viși vede că „d” este pentru tăiat textul și „p” pentru lipit, asta nu i se va părea prea „prietenos”. Nimeni nu este obișnuit cu asta.

Metoda asta este superioară celeilalte? Da, de fapt este.

Cu metoda Ctrl+X cum tai un cuvânt din document? (fără să folosești mausul!)

Pui cursorul la începutul cuvântului și apeși Ctrl+Shift+Săgeată dreapta ca să selectezi cuvântul.

Apoi apeși Ctrl+X ca să-l tai.

Metoda vi? dw șterge cuvântul.

Dar cum se taie cinci cuvinte cu metoda Ctrl+X?

Pui cursorul la începutul primului cuvânt și apeșiCtrl+Shift+Săgeată dreapta.

Ctrl+Shift+Săgeată dreapta

Ctrl+Shift+Săgeată dreapta

Ctrl+Shift+Săgeată dreapta

Ctrl+Shift+Săgeată dreapta

Ctrl+X

Și cu vi?

d5w

Metoda vi este mult mai eficientă și mai intuitivă. „X” și „V” nu sunt comenzi evidente și ușor de memorat pentru „Taie” (Cut) și „Lipește” (Paste), pe când dw - (delete word – șterge cuvântul și p put it back – pune-l la loc) sunt destul de clare. Dar comenzile cu X și V sunt niște scurtături pe care le știm cu toții. Deci vi, deși este clar superior, nu este familiar din punctul ăsta de vedere. Prin urmare, este considerat neprietenos. Familiaritatea este singurul motiv care face ca o interfață asemănătoare celei din Windows să fie considerată prietenoasă. Și, după cum am aflat în problema 1, Linux-ul este implicit diferit de Windows, și, inevitabil, pare mai puțin prietenos decât Windows-ul.

Pentru a evita problemele de genul 5a, tot ce trebuie să faci este să ții minte că „prietenos cu utilizatorul” nu înseamnă obligatoriu „cu ce sunt eu obișnuit”. Încearcă să faci totul așa cum făceai și înainte, și dacă nu merge așa, încearcă să rezolvi problema cum ar face un începător.

Sub-problema 5b: Ineficient înseamnă prietenos

Trist, dar inevitabil. Paradoxal, cu cât încerci mai mult să descoperi funcțiile unei aplicații, cu atât mai prietenoasă pare că devine.

Asta din cauză că „prietenia” este adăugată unei interfețe utilizând „indicii” simple și vizibile - cu cât mai multe, cu atât mai bine. La urma urmei, dacă un începător total în ale calculatoarelor este pus în fața unui editor de text WYSIWYG(„ce vezi asta vei și obține” - informațiile afișate pe ecran sunt aproape identice cu cele ce vor fi obținute la final) și i se cere să scrie un mic text cu caractere aldine, ce va face cel mai probabil:

•va ghici că „Ctrl+B” este combinația standard

•va căuta indicii și va încerca să dea click pe meniul Edit. Dacă nu merge așa, va încerca altă opțiune probabilă de pe bara de meniu: Format. Noul meniu are o opțiune Format care sună promițător. Și gata! Uite opțiunea Aldin (Bold). Succes!

Data viitoare când mai aveți treabă cu editoarele de text încercați să faceți totul cu ajutorul meniurilor. Fără scurtături, fără bara cu pictograme. Meniuri și atât. O să vedeți că o să vă „târâți” pentru că fiecare sarcină va cere o grămadă de apăsări de taste/clickuri de maus.

Proiectarea „prietenoasă” a programelor în modul acesta e ca și cum ai pune roți ajutătoare la o bicicletă. Poți începe să o folosești imediat, fără să ai nevoie de experiență sau îndemânare. Este metoda perfectă pentru un începător. Dar nimeni nu crede că toate bicicletele ar trebui vândute cu roți ajutătoare. Dacă ai primi o bicicletă de asta, pun pariu că primul lucru pe care-l faci este să-i dai jos roțile ajutătoare pentru că sunt inutile și te-ncurcă. Odată ce-ai învățat să mergi cu bicicleta, roțile ajutătoare sunt inutile.

La fel, mare parte din programele pentru Linux sunt proiectate fără „roți ajutătoare” - sunt proiectate pentru utilizatori care au niște deprinderi de bază. La urma urmei nimeni nu e începător pentru totdeauna: ignoranța are viață scurtă, dar cunoașterea este veșnică. Așa că programele sunt proiectate pentru majoritate.

Asta poate părea o scuză: la urma urmei MS Word are doar meniuri prietenoase, are și bare de unelte cu butoane, are și scurtături din taste... ce-i mai bun din tot ce este, nu? Prietenos șieficient.

Totuși, trebuie să privim asta dintr-o altă perspectivă: în primul rând, chestiile practice: crearea de meniuri, bare de unelte, scurtături, toate înseamnă multă programare, iar dezvoltatorii Linux nu prea sunt plătiți pentru timpul lor. În al doilea rând, nu se ține seama de utilizatorii avansați: foarte puțini dintre cei care lucrează cu text la nivel profesional utilizează MS Word. Ați văzut vreodată un programator care folosește MS Word? Gândiți-vă câți folosesc emacs și vi.

De ce? În primul rând, pentru că un comportament „prietenos” al programului scade din eficiența acestuia, ca în exemplul cu „taie și lipește” de mai sus. În al doilea rând, majoritatea funcțiilor MS Word sunt „îngropate” în meniurile pe care trebuie să le folosești: doar funcțiile cele mai utilizate au butoanele alea utile pe bara de sus. Ca să găsești funcțiile mai puțin utilizate, dar vitale pentru utilizatorii avansați, pur și simplu îți trebuie o grămadă de timp .

Totuși e bine de știut și ținut minte că de multe ori, pentru programele din Linux sunt disponibile „roți ajutătoare” ca „suplimente/extra opțiuni”. Poate nu sunt prea evidente la prima vedere, dar de obicei sunt disponibile.

De exemplu, mplayer. Dacă scrii mplayer nume_fișier poți să vezi un film. Derulezi înainte și înapoi prin film cu tastele săgeți sau PageUp/PageDown. Nu e prea „prietenos” pentru utilizator, dar, dacă o să scrii în linia de comandă gmplayer nume_fișier, o să apară interfața grafică, cu toate butoanele ei frumoase, familiare și prietenoase.

Sau, alt exemplu, extragerea unui CD audio și conversia în mp3 (mp3 ripping) sau Ogg: în linia de comandă poți folosi cdparanoia, apoi îți trebuie un program de codare... e cam multă bătaie de cap, chiar dacă știi exact cum se folosesc programele alea. Așa că mai bine descarci și instalezi ceva ca Grip. O interfață grafică pentru cdparanoia și programe de codare, ușor de folosit, are chiar și suport pentru CDDB ca să-ți denumească automat fișierele extrase.

La fel este și cu DVD-urile: dacă vrei să convertești un DVD într-un fișier video (DVD ripping) o să fie un coșmar, ai o grămadă de opțiuni pe care trebuie să i le „spui” lui transcode. Dar există dvd:rip, cu interfață grafică, și rezolvă totul mult mai simplu.

Deci, pentru a evita problema 5b, țineți minte că „roțile ajutătoare” sunt mai degrabă opțiuni suplimentare în Linux decât să fie oferite automat cu programul principal. Și, câteodată, „roțile ajutătoare” pur și simplu nu pot fi incluse în program.

Problema 6: Imitație versus convergență

Un argument frecvent al celor care descoperă că Linux-ul nu este o clonă de Windows, așa cum se așteptau, este că Linux-ul a încercat (sau ar fi trebuit să încerce) să fie o clonă chiar de la începuturile sale. Iar cei care nu recunosc asta și încearcă să facă Linux-ul să semene cât mai mult cu Windows-ul greșesc mult. Aceștia aduc o mulțime de argumente în favoarea teoriei lor:

Linux-ul a trecut de la linia de comandă la interfața grafică, o încercare clară de a copia Windows-ul
Frumoasă teorie, dar falsă. Sistemul original de ferestre X a fost făcut public în 1984, ca succesor al sistemului W portat pe Linux în 1983. Windows 1.0 a fost publicat în 1985 și nu a ajuns prea departe decât la versiunea 3.0, în 1990, - moment la care sistemul X ajunsese la versiunea X11 de mult, versiune utilizată și acum. Linux-ul însuși nu a fost creat decât în 1991. Deci Linux-ul nu a creat o interfață grafică pentru a copia Windows-ul, pur și simplu a utilizat una care exista cu mult înaintea Windows-ului.

Windows 3 a deschis drumul pentru Windows 95 - aducând un număr impresionant de schimbări ale interfeței grafice, schimbări neegalate nici de Microsoft până acum. Avea multe caracteristici noi și inovatoare: funcția trage și lipește (drag & drop), bare de sarcini și altele. Normal, toate acestea au fost preluate de Linux.

De fapt...nu. Toate astea existau înainte ca Microsoft să le utilizeze. NeXTSTeP, mai ales, a fost o interfață grafică foarte avansată (pentru vremea ei), apărută cu mult înainte de Windows 95 - versiunea 1 a apărut în 1989, iar versiunea finală în 1995.

OK, OK, deci Microsoft nu a inventat caracteristicile astea care fac parte din aspectul grafic din Windows. Dar a creat un aspect grafic pe care Linux a încercat să-l imite chiar de la început.

Pentru a infirma acest mit, trebuie să discutăm despre evoluția convergentă. Adică două sisteme complet diferite și independente evoluează în timp și ajung foarte asemănătoare unul cu altul. Se întâmplă mai mereu în biologie. De exemplu, rechinii și delfinii. Ambele specii sunt (în mod normal) organisme marine cam de aceeași talie și care se hrănesc cu pește. Și unii și alții au aripioare dorsale și pectorale, cozi și forme alungite asemănătoare.

Dar rechinii au evoluat din pești, în timp ce delfinii au evoluat dintr-o specie de mamifere patrupede terestre. Motivul pentru care aceste specii seamănă foarte mult este faptul că au trebuit să evolueze pentru a se adapta cât mai bine la mediul oceanic. Niciun moment, pe parcursul evoluției lor, un delfin nu s-a uitat la rechini și-a zis: „Uauu, ia uite ce aripioare. Sunt foarte bune. O să încerc să fac cumva să-mi crească și mie așa ceva!

La fel, este perfect normal să te uiți la interfețele grafice simpliste de la începuturile Linux-ului de genul FVWM și TWM, apoi să te uiți la cele moderne ca Gnome și KDE, cu barele lor de sarcini, meniuri și toate ornamentele alea. Și da, e corect să spunem că interfețele grafice de acum din Linux, față de alea vechi, seamănă mult cu cele din Windows.

Dar, la fel e și cu Windows-ul: Windows 3.0 nu avea bară de sarcini. Și meniul Start? Care meniu Start?

Linux-ul nu avea o interfață asemănătoare cu Windows-ul modern. Și nici Windows-ul nu avea. Acum au amândouă. Ce ne spune asta?

Ne spune că dezvoltatorii din ambele tabere au căutat diverse metode de a îmbunătăți interfețele grafice. Și pentru că sunt doar câteva soluții la aceste probleme, au folosit metode asemănătoare. Asemănarea nu implică și nici nu dovedește deloc vreo intenție de imitație. Țineți minte asta și o să evitați complicațiile date de problema nr. 6.

Problema nr. 7: Chestia aia cu FOSS.

Oho, asta provoacă multe probleme. Nu e evident, dar programele libere și cu sursă deschisă este o parte minunată și foarte, foarte importantă a ceea ce discutăm aici. Dar e destul de complicat pentru unii să înțeleagă cât de diferit este FOSS (programele libere și cu sursă deschisă) față de programele comerciale/proprietare.

Am vorbit deja de unele exemple: oamenii care cred că pot cere suport tehnic și altele de genul ăsta. Dar sunt aspecte mult mai profunde.

Declarația-simbol a Microsoft este „Un calculator pe fiecare birou” - se sub-înțelege că fiecare calculator va rula Windows. Și Microsoft și Apple vând sisteme de operare, și ambele încearcă din răsputeri să facă pe cât mai mulți oameni să utilizeze produsele lor. Sunt niște afaceri și trebuie să câștige bani.

Pe de altă parte, există FOSS. Care, chiar și-n zilele noastre, este în totalitate non-comercial.

Înainte să săriți să-mi spuneți de Red Hat, Suse și restul: da, știu, ei „vând”Linux. Știu că toți ăștia ar vrea ca Linux-ul să devină sistemul universal, mai ales dacă va fi versiunea lor. Dar nu confundați furnizorul cu producătorul. Nucleul Linux nu a fost creat și nici nu este întreținut de vreo companie sau de oameni în căutarea vreunui profit. Utilitarele GNU nu au fost create și nici nu sunt întreținute de vreo companie sau de oameni în căutarea vreunui profit. Sistemul de ferestre X...păi cea mai populară implementare a lui este xorg, iar partea cu .org ar trebui să vă spună totul. Aplicații pentru calculator: Păi ați putea spune așa: KDE este comercial, că e bazat pe Qt. Dar Gnome, FluxBox, Enlightenment, etc., toate sunt non-profit. Sunt oameni care vând Linux, dar sunt doar câțiva, foarte puțini.

Cu cât crește numărul de utilizatori ai aplicațiilor proprietare, cu atât crește profitul firmei care le produce. Dar nu așa stau lucrurile și cu FOSS. Nu există niciun avantaj direct pentru niciun dezvoltator FOSS dacă sunt mai mulți utilizatori. Avantaje indirecte, da, sunt: mândria personală, un potențial mai mare de a găsi defecte în program, posibilitatea mai mare de a atrage noi dezvoltatori, posibilitatea de a primi o ofertă pentru un loc de muncă mai bun, ș.a.m.d.

Dar Linus Torvalds nu face niciun ban din numărul mai mare de utilizatori Linux. Richard Stallman nu face niciun ban din numărul mai mare de utilizatori ai aplicațiilor GNU. Toate serverele alea care merg cu OpenBSD și OpenSSH nu dau niciun ban în conturile proiectului OpenBSD. Și așa ajungem la cea mai mare problemă legată de utilizatori noi și Linux.

Își dau seama că nu sunt doriți.

Utilizatorii noi vin spre Linux după ce și-au petrecut toată viața cu un sistem de operare unde nevoile utilizatorului sunt în centrul atenției, unde „prietenos cu utilizatorul” și „orientaree către client” constituie un veritabil Sfânt Graal. Apoi, brusc se trezesc cu un sistem de operare care încă se bazează pe fișiere man, linie de comandă, fișiere de configurare modificate manual și Google. Și dacă se plâng, nu li se promite ceva mai bun sau nu sunt compătimiți: sunt dați pe ușă afară.

E o exagerare, desigur. Dar așa cred mulți dintre potențialii utilizatori Linux când nu reușesc să facă trecerea la Linux.

Ciudat, dar FOSS este o metodă foarte egoistă de dezvoltare de aplicații: oamenii lucrează doar la ce vor, când vor. Mulți nici nu văd de ce ar trebui să facă Linux-ul mai atrăgător pentru utilizatorii ne-experimentați: deja el face ce vor ei, ce contează că nu e bun pentru alții?

FOSS seamănă foarte mult cu internetul: nu plătești autorul unui sait/program să-l descarci și să-l citești/instalezi. Banda largă la discreție/interfețele prietenoase nu prezintă interes pentru cineva care are deja bandă largă/știe să utilizeze aplicația. Bloggerii/dezvoltatorii nu au nevoie de mulți cititori/utilizatoripentru a-și justifica scrisul/liniile de cod. Sunt mulți oameni care fac bani din asta (FOSS), dar nu după metoda „ăsta-i al meu, și dacă-l vrei, banu' jos”, metodă foarte la modă printre firme. Banii se obțin din servicii ca suportul tehnic/comerțul electronic.

Pentru Linux nu contează cota de piață. Nici nu are clienți, acționari sau termene-limită. Linux-ul nu a fost creat pentru bani. Linux-ul nu are ca scop să devină cel mai popular și răspândit sistem de operare de pe planetă.

Tot ce vrea comunitatea linux este să creeze un sistem de operare gratuit, liber, complet și foarte bun. Dacă asta va duce la o popularitate foarte mare a Linux-ului, cu atât mai bine. Dacă din asta Linux-ul va avea cea mai prietenoasă și intuitivă interfață grafică din toate timpurile, cu atât mai bine. Dacă Linux-ul va ajunge baza unei afaceri de multe miliarde de dolari, cu atât mai bine.

E grozav, dar nu ăsta e scopul. Scopul este ca Linux-ul să devină cel mai bun sistem de operare pe care-l poate face comunitatea. Nu pentru alții. Pentru ea. Amenințările frecvente de genul „Linux-ul nu va cuceri niciodată piața dacă nu face asta și asta” sunt pur și simplu irelevante. Comunitatea Linux nu încearcă să cucerească piața. Nu le pasă dacă Linux-ul de destul de bun ca să-l pui și tu pe calculator atât timp cât este destul de bun să rămână la ei pe calculator. Sunt mulți care urlă că urăsc Microsoft-ul și susțin Linux-ul, sunt mulți care fac bani din aplicații FOSS, dar sunt totuși o minoritate.

Asta vrea comunitatea Linux: un sistem de operare care poate fi instalat de cine vrea cu adevărat să-l instaleze. Dacă vrei să treci la Linux, mai bine întreabă-te mai întâi ce vrei tu cu adevărat.

Dacă vrei un sistem de operare care să nu fie ca un șofer care te duce cu mașina, ci îți dă ție cheile și te pune pe scaunul șoferului pentru că se așteaptă ca tu să știi ce faci:treci la Linux. O să-ți ia ceva timp să înveți cum se utilizează, dar odată ce-ai învățat, o să ai un sistem care o să joace după cum îi cânți tu.

Dacă vrei Windows-ul, dar fără viruși și problemele de securitate: informează-te, instalează un firewall bun, un anti-virus bun, schimbă IE cu un alt navigator mai sigur; și actualizează mereu sistemul. Sunt oameni (printre care și eu) care au folosit Windows de la 3.1 la XP fără să aibă probleme cu virușii sau alte programe „rele” de genul ăsta și la fel poți face și tu. Nu trece pe Linux. Te va dezamăgi profund pentru că nu este ce vrei tu.

Dacă vrei cu adevărat siguranța și puterea unui sistem bazat pe Unix dar orientat către client și cu o interfață de renume mondial, ia-ți un Mac OSX, e grozav. Dar nu trece la Linux. Nu va face ce vrei tu să facă.

Problema nu se pune așa: „De ce aș vrea eu Linux?” ci se pune așa: „De ce m-ar vrea Linux-ul pe mine?

9 apr. 2013

Divxconverter - conversie fisiere video in Ubuntu

Salutare! Astăzi o să vă prezint un convertor de fișiere video - Divxconverter - care nu este altceva decât o interfață grafică (GUI) pentru mencoder și „produce” fișiere AVI - DIVX.
Divxconverter seamănă puțin la interfață cu WinFF, alt program GUI, de data asta pentru ffmpeg, și este destul de intuitiv: alegeți un fișier, stabiliți setările pentru filtrul audio și video, alegeți dosarul unde vreți să fie salvat fișierul video rezultat și gata, porniți lucrul... Rezultatul va fi, normal, în funcție de calitatea fișierului-sursă, eu n-am avut la îndemână decât un fișier .flv cam sucit așa că și rezultatul a fost pe măsură... Dar vă puteți juca cu setările alea până găsiți ceva care să se potrivească dorințelor voastre.
Și are și o opțiune de a adăuga subtitrare, din câte mi-am dat seama, dar n-am utilizat-o că nu am avut „dotările tehnice” necesare - un film cu subtitrare...
 

P.S. - știu că sunt multe utilitare de genul ăsta în Ubuntu, dar ăsta mi s-a părut că merge destul de repede pentru ceea ce face.
P.S.2 - eu l-am rulat pe Xubuntu 12.04 cu toate actualizările făcute și a mers de minune. Dacă nu-l puteți porni după instalare, dați comanda asta în terminal:

sudo chmod -R +r /usr/share/divx-converter/


31 mar. 2013

Cum se verifică starea bateriei în terminal?

Update: colegul stressat a venit cu o completare (în comentarii) pe care nu o știam și pentru care îi mulțumesc: 
„Numele” bateriei poate fi diferit, așa că trebuie să-l aflăm cu
upower -e

apoi aflăm detalii despre starea ei cu upower -i NUME_BATERIE, unde NUME_BATERIE este cel rezultat de la comanda dinainte.
 
Am o antichitate de laptop care dă semne de „oboseală” a bateriei, așa că am zis să văd ce și cât o mai duce chestia respectivă. Și cum netul e totdeauna de ajutor, am găsit comanda asta ca să verific starea bateriei (output-ul este mai mult decât intuitiv):
upower -i /org/freedesktop/UPower/devices/battery_BAT0



Utilizare shutter ca program de captură implicit

Mie-mi place Shutter, de ce să mint... Face poze, le editează, le face tot ce vrei... De aia pe toate sistemele mele îl folosec ca program de captură implicit - adică apăs pe PrintScreen și pornește el, face poza, o modific, etc. etc. Problema este că „sistemele mele” sunt Ubuntu, Kubuntu și Xubuntu. Și a trebuit să le fac pe toate să utilizeze Shutter. Așa că, la o căutare pe net, am dat de sfaturile echipei Shutter, sfaturi pe care vi le arăt și vouă. Deocamdată las doar link-ul, n-am timp de poze și editări ca să-l traduc în română. Dar pozele de acolo cred că sunt suficiente ca să vă faceți o idee și să reușiți să duceți treaba la capăt. Spor!

18 mar. 2013

Creare pachete .deb din surse

UPDATE2 - pentru un tutorial ca la carte, mergeți pe forumul Ubuntu România
UPDATE: Câteva lămuriri suplimentare:
Un program se poate instala direct din surse, respecând următorii pași:
I. Sursele respective se dezarhivează undeva, de preferință în /home apoi începem compilarea:

cd /aurolac-0.1
./configure
make
II. De aici avem două opțiuni:
   a). Îl instalăm direct cu

sudo make install
 și dacă vrem să-l dezinstalăm mai târziu trebuie să mergem în același dosar unde l-am compilat și dăm comanda
sudo make uninstall
dar asta merge doar dacă creatorul programului a prevăzut și așa ceva în sursele respective. Dacă nu...
b). Creăm un pachet .deb pe care îl instalăm 

sudo checkinstall
Comanda de mai sus ne va cere câteva informații, le putem modifica dacă vrem neapărat și  va crea un pachet .deb  pe care îl va instala. Dar putem doar să creăm  un pachet .deb pe care îl vom instala mai târziu:

sudo checkinstall -D --install=no
Dacă vrem doar să creăm un pachet .deb fără alte bătăi de cap, facem ca mai jos.
(Pentru mai multe informații despre checkinstall, vizitați site-ul oficial  
Am încercat, cu titlu de experiență, ca începător ce sunt într-ale Linux/Ubuntu-ului, să fac un pachet .deb din surse. Normal, prima dată m-am dat pe net să caut un tutorial ceva, cum se face. Am găsit mai multe, le-am citit, comparat, probat și a ieșit asta:

1. Descărcăm sursele programului. Să presupunem că programul se numește aurolac-0.1, așa că arhiva aia se va numi aurolac-0.1.tar.gz (cam ăsta e formatul arhivelor tuturor surselor...)

2. Dezarhivăm aurolac-0.1.tar.gz undeva în calculator. Tutorialele spuneau că e mai bine să fie în /tmp, dar eu am folosit /Desktop de lene ce mi-era...

3. Deschidem terminalul și instalăm pachetele necesare
sudo apt-get install autotools-dev fakeroot dh-make build-essential

4. Tot în terminal mergem în dosarul cu sursele dezarhivate și dăm comanda
dh_make --createorig

apoi apăsăm S pentru Single binary (acolo sunt mai multe opțiuni, dar n-am folosit decât asta, sunt începător, ați uitat? :D )

5. Se vor crea niște arhive/fișiere numite aurolac-0.1-1.debian.tar.gz, aurolac-0.1-1.dsc (aici observația adăugarea unui -1 la numele fișierului), aurolac-0.1-orig.tar.gz.


6. Acum puteți face modificări în fișierul /aurolac-0.1/debian/control dacă vreți. Vă las plăcerea să căutați pe net ce e cu fișierul ăsta și ce modificări se pot face...

7. creăm pachetul deb cu comanda
sudo dpkg-buildpackage -rfakeroot

Acum ar trebui să meargă totul bine (dar la fel de bine s-ar putea să mai pară niște erori, pentru asta va trebui să căutați tot pe net) și la final să aveți în dosarul /Desktop (sau unde ați dezarhivat sursele la pasul 2) un pachet deb numit aurolac-0.1.deb (sau ceva asemănător, dacă pachetul e pentru o arhitectură anume - x32 sau x64. De obicei pachetele de genul ăsta au i386 (pentru 32bit) sau amd64 (pentru 64bit) la sfârșitul numelui, înainte de .deb).

Felicitări, ați creat primul pachet .deb din viața voastră!! 
**********************************************
NOTĂ: Uneori sursele respective au nevoie de alt utilitar pentru a fi compilate: cmake.
Pentru asta va trebui să-l instalăm cu
sudo apt-get install cmake
Apoi, în dosarul cu sursele dezarhivate, dăm pe rând comenzile
mkdir aurolac
cd aurolac
cmake ..
make -jX
 Unde X reprezintă numărul de nuclee al procesorului PC-ului. Dacă lăsăm doar make, va fi folosită opțiunea implicită, adică un singur nucleu, ceea ce va duce la un timp mai mare de compilare. Dacă X are o valoare greșită, riscați să ardeți procesorul!!De aici putem aplica variantele de la începutul tutorialului, alea cu make install sau ckeckinstall
Spor!! 

17 mar. 2013

Eroare la activare licență BitDefender nouă

Folosesc, printre altele, și scannerul BitDefender pentru că nu vreau să dau și la alții vreun virus de Windows chiar dacă pe GNU/Linux ăștia nu au niciun efect. Azi a trebuit să-mi înlocuiesc licența la Bitdefender pentru că aia veche expirase. Așa că am cerut de la ei o licență nouă (este linkul chiar în ferestra principală a programului) și am încercat să o bag în program, dar, surpriză! când s-o activez nu mergea butonul de Set. Dădeam click pe el fără niciun efect. Ce-i de făcut? Simplu. Frumusețea Linuxului este că orice configurare se află pe undeva într-un fișier .conf, așa că nu mi-a rămas decât să caut fișierul potrivit și să modific ceva acolo. 
Fișierul respectiv se află în /opt/BitDefender-scanner/etc/ și se numește bdscan.conf. Așa că va trebui să dați următoarea comandă pentru a-l modifica:

kdesudo kate /opt/BitDefender-scanner/etc/bdscan.conf

pentru Kubuntu sau
gksudo gedit /opt/BitDefender-scanner/etc/bdscan.conf

pentru Ubuntu și să modificați valoarea key= cu noua licență. Este ceva de genul

# Insert your license key below
Key = XXXXXXXXXXXXXXXXXXX

unde puneți noua cheie în loc de șirul de X-uri, salvați fișierul și porniți BitDefender normal. Spor!

16 mar. 2013

Mersul liniștit costă...

De fapt orice costă... Dar cum eu merg mult, săptămâna asta pe mine m-a costat mersul mai mult decât altceva... Să mă/vă explic:

Într-o seară de marți, cred, oricum pe la începutul săptămânii, mă deplasam cu autoturismul proprietate personală, singur-singurel, de la domiciliu spre locul de muncă (observați stilul de declarație dată la melițiie...) când un nene ce părea adeptul înfocat al lui Bachus mi-a ieșit brusc în față, drept pentru care am acționat subit frâna de serviciu (adică am tras o frână de aia cu scârțâit de roți și cu urme pe asfalt), moment în care s-au întâmplat concomitent trei lucruri importante: (1) i-am adresat cetățeanului turmentat niște urări de „bine” nepotrivite minorilor și persoanelor pudice, (2) am speriat vreo alți trei participanți per pedes la trafic și (3) mașina mi-a dat senzația că s-a transformat instantaneu într-o barcă șovăitoare care se legăna ca un perpetuum mobile. Primele două lucruri au trecut, așa că am rămas să mă gândesc la al treilea. Am închis geamul (să nu mai sperii pe alții...) și am început să fluier „Barca pe valuri” (melodia Corinei Chiriac) și să mă gândesc cam de la ce se trage metamorfoza celei care cu câteva secunde înainte fusese mașina mea. 
Am apelat la toate cunoștințele de mecanică însușite de-a lungul existenței mele de 30 și treaba mea de ani. Singura concluzie a fost că amortizoarele mașinii sunt lipsă la apel. Dar cum românu' are o vorbă, Assumption is the mother of fuck-up, am zis să consult un specialist, să nu dau bani de pomană; ceea ce am și făcut seara, la întoarcerea de la locul de muncă.
Sentința: amortizoarele de pe puntea față a mașinii erau mult sunt limita normală, legală și de bun simț așa că se impunea schimbarea lor cât mai urgentă. 
Și aici intervine partea cu cheltuielile. La service-ul unde am verificat respectivele amortizoare, au și magazin de piese auto, normal. Mă duc și-o chestionez pe duduia de la tejghea/raft:
- Săr'mâna, amortizoare de Logan pentru față aveți? (știu că sună idiot, dar așa e „jargoanele”)
- Da, cred că da, stați să verific, zice ea cu solicitudine. Și se pune pe clăpăcit la calculator. Și dă-i, și luptă, se-ncruntă maxim la monitor (Mă, zic, să vezi că n-are”), dă cu ciudă în taste, mai că smulge Enter-ul, mai bagă vreo zece clickuri pe acolo și se înseninează brusc... Uitați, sunt pe comandă, 396 de lei originale, 190 ne-originale. Facem comandă?, zice cu un zâmbet larg.
Aici bag repede matematica elementară în priză, calculez cam cât m-ar costa și nu-mi place rezultatul! 
- Nu, nu faceți, mă duc să mai caut... Mulțumesc. Și plec, hotărât să o iau la pas (sau pneu, că eram cu mașina) pe la alte magazine. Și găsesc (acolo unde găsesc, că la două magazine „se aduc rar, veniți peste câteva zile!” - „S-o crezi tu că o iau cu sorcova în martie!”) următoarele prețuri: 300 - originale, 170 - ne-originale, și 350 cu 190. „Mă, zic, am pus-o, cu tot cu manoperă ajung la vreo 800-900 de lei. Da' nici să mă dau cu barca nu vreau, bașca probleme la frânare/viraje, că suspensia nu mai preia sarcina, ajung dracu' în vreun gard sau mai rău,  plus că am și ITP-ul, că mai am trei zile și tre' să-l fac...” Brusc, am avut o revelație: „Bă, trompetă, la Gelu n-ai fost!!”. Gelu fiind o cunoștință cu un magazin de piese auto în care am  încredere că aduce doar „originale”. Bag o „românească” (cum adică ce-i aia?? Nu știți?? E o întoarcere pe linia continuă când nu e nimeni pe stradă, mai ales poliția rutieră :D ) și o tulesc la Gelu. 
- Bună ziua, amortizoare față de Logan aveți? 
- Din ce an e ?
- Din 2005, zic, și-n gând mă pregăteam de încă o surpriză legată de preț. („Dacă e tot 300, iau de aici, nu mă mai duc dincolo...”)
- A, da, gata, aici e... Amortizoare Monroe, originale, 135 de lei, alea ne-originale sunt la 100 de lei, da' nu vă recom...
- (WTF???) 135 de lei?? întreb eu, și mă întreb dacă nu cumva am auzit greșit, deci e cazul să mă duc la ORL...
- Da, bucata, nu perechea.
- No shit! (în gând). Vreau și eu două, vă rog. (tare, deși nu-mi revenisem din șoc).
 - Nu am acum, dar dacă faceți o comandă fermă, mâine vin.
„Normal că fac o comandă fermă, ce-s tâmpit, dacă-s originale m-am scos, dau pe ele și pe manoperă cât îmi cereau alții doar pe unu'” mă gândesc eu, ultima parte cu voce tare. Și-l mai întreb și de ce-s așa ieftine față de alții...
- Le aduc direct de la importator, cam așa aduc toate piesele pentru mai multe mărci...
Ca să n-o mai lungesc, le-am luat, le-am pus pe mașină, sunt cool!! Și am trecut și ITP-ul... Cost total: 270 lei amortizoarele, 160 lei manopera, în care a intrat și schimbarea ferodourilor pe spate (saboții de frână) pe care-i aveam mai demult, 100 de lei ITP-ul. Total: 530 lei. Ura! Mi-au rămas bani și de cheder ușă șofer, carenaj față dreapta și termostat, toate originale și luate tot de la Gelu. (Așa e când mergi pe „auto-potecile” patriei, se cam strică una-alta pe la bătrâna mașină...).
P.S. Știu ce e ăla adaos comercial, știu că sunt nșpe distribuitori, nu știu de ce unii sunt atât de cretini încât să pună niște prețuri atât de exagerate într-un oraș, mai mult comună, unde în juma' de oră poți colinda toate magazinele de profil. Or intra și grimasele duduiței în preț?
P.S. 2. Săptămâna viitoare mă transform în mecanic auto că vreau să schimb eu piesele alea de care vorbeam mai sus. Nu e mare șmecherie, mi-am pregătit sculele, piesele stau cuminți pe raft la garaj, da' aștept să vină primăvara aia înainte de 1 iulie. 
P.S. 3 - știu că e o chestie banală, dar am rămas marcat de cât de mult variază prețurile... cum ar fi să mă duc la un supermarket să cumpăr... banane cu 4 lei/kg, iar la altul, de aceeași „marcă” să fie 15 lei/kg?

Am un cont Google? Ce fac cu el?

Ideea mi-a venit după ce am vorbit cu cineva care habar n-avea câte lucruri se pot face cu un banal cont Google. Da, contul ăla de-l au cei...

Copyright © 2013 Sfânta lene și cuviosul somn