Evoluție...
E ciudat, așa, cum simțim câteodată pe propria piele evoluția societății în care, volens nolens, ne ducem existența.
Și nu mă refer aici la salturi evolutive de genul celor care au dus la apariția formelor complexe de viață din organismele unicelulare primordiale despre care ne povestea doamna de biologie la ore. Nu, mă refer aici la micile lucruri de care ne lovim de-a lungul vieții ăsteia. Cum ar fi formularele de zeci de forme, mărimi și complexități pe care trebuie să le completăm pe la diferite instituții și în diferite scopuri - înscrierea copilului la grădiniță/școală, înscrierea la diverse cursuri/forme de pregătire, deschiderea unui cont/eliberarea unui card bancar. De fapt de la ultimul caz - ăla cu cardul bancar - mi se trage revelația mea bruscă și existențială.
Ecuația este simplă: loc de muncă=salariu=necesitatea unui card bancar. Fooaarte mulți se regăsesc aici. Printre care și moi. Și cum terminasem „relațiile de afaceri” cu o bancă din motive pe care nu o să le înșir aici, iar unitatea de învățământ la care lucrez momentan are și ea „relații de afaceri” cu o anumită bancă (relații care se traduc concret în....habar n-am, da' aflu eu!), am zis să-mi fac și eu card la ăia, că tot îl desființasem, la propriu, pe anteriorul. OK, zis și făcut. A, la banca asta mai avusesem acu' vreo 10 ani un card/cont, deschis forțat de împrejurări, cont închis între timp de bancă pe motiv de „latență mare” (citat din reprezentantul băncii - adică fusese inactiv prea mult timp). Buuun. M-am prezentat la bacnă unde o domnișoară foarte drăguță m-a ascultat și m-a ajutat în demersul meu financiaro-cardologic. Adică a completat ea toate formularele alea - vreo trei-patru, că am vrut și Internet Banking, că doar n-oi fi cretin să mă plimb pe la bancomat când se bagă salariul, nu? Și aici apare evoluția. Când am „lucrat” cu aceeași bancă în urmă cu ceva ani, a trebuit să-mi completez singur-singurel toate formularele (atunci erau pe culori). Este evoluție? Este! Clientul a devenit stăpânul nostru acum, îl scutim de efortul de a-și scrie singur toate alea, că doar comisioanele noastre sunt din banii lui. Acum înțeleg și eu pe ce se cer atâtea comisioane...
Și nu mă refer aici la salturi evolutive de genul celor care au dus la apariția formelor complexe de viață din organismele unicelulare primordiale despre care ne povestea doamna de biologie la ore. Nu, mă refer aici la micile lucruri de care ne lovim de-a lungul vieții ăsteia. Cum ar fi formularele de zeci de forme, mărimi și complexități pe care trebuie să le completăm pe la diferite instituții și în diferite scopuri - înscrierea copilului la grădiniță/școală, înscrierea la diverse cursuri/forme de pregătire, deschiderea unui cont/eliberarea unui card bancar. De fapt de la ultimul caz - ăla cu cardul bancar - mi se trage revelația mea bruscă și existențială.
Ecuația este simplă: loc de muncă=salariu=necesitatea unui card bancar. Fooaarte mulți se regăsesc aici. Printre care și moi. Și cum terminasem „relațiile de afaceri” cu o bancă din motive pe care nu o să le înșir aici, iar unitatea de învățământ la care lucrez momentan are și ea „relații de afaceri” cu o anumită bancă (relații care se traduc concret în....habar n-am, da' aflu eu!), am zis să-mi fac și eu card la ăia, că tot îl desființasem, la propriu, pe anteriorul. OK, zis și făcut. A, la banca asta mai avusesem acu' vreo 10 ani un card/cont, deschis forțat de împrejurări, cont închis între timp de bancă pe motiv de „latență mare” (citat din reprezentantul băncii - adică fusese inactiv prea mult timp). Buuun. M-am prezentat la bacnă unde o domnișoară foarte drăguță m-a ascultat și m-a ajutat în demersul meu financiaro-cardologic. Adică a completat ea toate formularele alea - vreo trei-patru, că am vrut și Internet Banking, că doar n-oi fi cretin să mă plimb pe la bancomat când se bagă salariul, nu? Și aici apare evoluția. Când am „lucrat” cu aceeași bancă în urmă cu ceva ani, a trebuit să-mi completez singur-singurel toate formularele (atunci erau pe culori). Este evoluție? Este! Clientul a devenit stăpânul nostru acum, îl scutim de efortul de a-și scrie singur toate alea, că doar comisioanele noastre sunt din banii lui. Acum înțeleg și eu pe ce se cer atâtea comisioane...
Asta-mi aduce aminte de un banc (cam) pe aceeași temă:
O doamnă trecută bine de vârstele a doua și a treia se minunează de evoluția medicinei - Când aveam vreo 20 de ani, doctorul mă punea să mă dezbrac pentru orice consultație, acum e suficient să scot limba...
Eu n-am scos nici limba, nici n-am rămas în costumul lui Adam...oare ce-o fi?
Nu știu cât le-am ars...dar sincer aici a fost fix invers ca la faza cu PFA-ul: m-am dus pregătit de ce-i mai rău și dat de bine...
RăspundețiȘtergereP.S. Acum am văzut că trebuie să fac și „proofreading” la ce scriu pe aici, am cam multe greșeli...