23 dec. 2012

Povestiri de sezon...

...sau „mulți proști sunt în grădina lui Dumnezeu, El le deschide poarta și ei sar gardul”. Dar să vă povestesc ce și cum. 

Așa cum știe toată lumea, a venit iarna. Prin definiție, acest anotimp înseamnă multă zăpadă care, la rândul ei, se adună și se adună până se fac troiene. Buun. Troienele sunt cam nesimțite așa, de felul lor, și nu le pasă pe unde se trântesc (avea Doru Octavian Dumitru o scenetă cu ghețușul care vroia să se așeze-n drum și nu-l lăsa nene milițianu'). Normal, se trântesc și pe drumuri. Iarăși bun. (Adică nu-i bun, dar na...). Autoritățile tre' să scoată tot ce au ca să curețe drumurile. Asta-n teorie, că-n practică e altă mâncare de pește. Motorina-i scumpă, utilajele vechi și mai bate și vântul, așa că sus-numitele troiene rămân pe drumuri, mai ales pe cele secundare, terțiare ș.a.m.d. Ce să-i faci, iarna nu-i ca vara, cum bine ne-a avertizat întâiul stătător al țării... E drept, pe alocuri zăpada își cam face de cap, în sensul că oricât s-ar lupta autogrederele, frezele (nu alea, bre, ci mașinile alea mari și portocalii sau roșii care au în față niște chestii ondulate, spiralate, așa!), ea, adică zăpada, tot mai rămâne pe drum. Nu-i nimic, ce, vrei asfalt curat iarna?? Buun. 
Pe o vreme de asta am purces cu familia mea la drum spre țară. Adică la țară, la părinții noștri. Toate bune și frumoase până când, la o intersecție, o duduie cu mașină străină, cam veche, și permis de conducere românesc, cam nou, a rămas împotmolită pe marginea drumului. PE stânga și pe dreapta un șir de mașini așteptau cuminți ca posesorii lor să reușească s-o „deznămețească” pe tanti, care nu vroia defel să înțeleagă că mașina ei, cu tracțiune pe spate fiind, trebuie scoasă cu partea respectivă pe drum mai întâi, pentru a beneficia de aderența precară oferită de câteva lopeți cu nisip aruncate de cine știe ce angajat al Primăriei. Buun. Reușim, cei șapte-opt bărbați de-acolo s-o repunem pe duduie pe calea cea dreaptă, cu tot cu mașină, după un curs intensiv de condus iarna și de manevrat comenzile mașinii („ e grmeană, bre, și e sensibilă” zice duduia, de parcă legile fizicii nu se aplică șa BMW-uri de-o vârstă cu tata..., „cine te-a scos, femeie, pe vremea sta pe drum, și-ncepătoare??” o ia la rost unul dintre cei prezenți) și plecăm. Mai la deal, într-o curbă, „la magazin” cum se spune de pe vremea când acolo era magazinul sătesc, un nene cu un Matiz admira peisajul de la volanul mașinii care, probabil tot din admirație pentru peisajul feeric de iarnă, se proptise cu botu' într-un troian. Are loc iarăși sceneta de mai la vale, „hai, acuma, dăi, ține-o ușor din ambreiaj, nu-i da drumu' ca Titi Aur,  hai că mergeeee!” (e bun și un campion de raliu la ceva, nu?). Și plecăm. Ajung la părinții mei, stăm ce stăm, plecăm spre socri. Cu planul bine închegat în minte: „ nu intru pe drumușoru' ăla, că săptămâna trecută am dat la lopată de mi-a venit acru, au început vecinii să mă strige după numele utilajului de deszăpezit”. „O las la drum, zic, că am mai lăast-o acolo și n-a fost nicio problemă”. Dar au fost probleme până a ajunge acolo. 
Prima a apărut după ce am ieșit de pe drumul județean spre pădure. În față un Renault Megane „de București” de ăla tăiat la spate de zici că a căzut un topor pe el și i-a tăiat fundu' se agita nervos să iasă dintr-un troian mai răsărit, așa, cam la vreun metru și ceva. Cum depășirea respectivei mașini era imposibilă și cum aveam deja antrenament la scos mașini din zăpadă, că, oameni suntem, nu?, m-am dat jos din vehiculul propriu și m-am dus la cel străin. Șoferul, un tânăr la vreo 18-20 de ani, tot transpirat și vizibil emoționat, îmi zice că nu poate trece. „Ăsta mă crede idiot, mă gândesc, văd și eu, prietene, că nu poți, de aia am venit”. Dar îi spun altceva:
- Hai să te împing puțin, poate ieși.
Și dă-i, și luptă, vorba lu' Nea Iancu, da' și Renault-ul, încăpățânat nevoie mare, patina tot pe loc, pe loc, ca-n cântec. Mă uit la roțile din față, aproape netede, ca-n palmă. 
- N-ai cauciucuri de iarnă?  îl întreb pe respectivul. 
- N-am, că până la Pașcani n-am avut zăpadă pe drum, zice el nevinovat. Mă uit la el cam câș, văd și „mămăliga” de începător în geam , mă abțin și-l întreb:
- Ai lopată? c-a mea e în mașină, mai la deal.
- Nu, n-am știut că o să-mi trebuiască.
- Da' de unde vii?
- De la Pașcani, am venit de la București aseară.
- Și bine, frate, n-ai întrebat și tu cum e drumu', că presupun c-ai venit la neamuri aici, deci aveai pe cine întreba. Și pleci iarna de la mama dracului cu niște cauciucuri ca pe fese (e drept, am spus mai urât, dar mi-e rușine și-acum!), n-ai lopată, nimic, ce faci?
- Păi am zis că drumurile-s curate...
Drept pentru care m-am dus și am luat lopata mea, proprietate personală, o am de când am și mașina, și i-am înmânat-o domnului ca să dea puțin cu ea, să înțeleagă că întra-devăr iarna nu-i ca vara și tre' să mai caști ochii și la mașină când pleci în celălalt capăt de țară. După care am reluat ritualul, de data asta singur - „ dă-i ușor, ține-o din ambreiaj, ia ușor stânga, etc. etc.” și l-am scos pe nene. M-am dus la mașina mea tocmai la timp ca s-o aud pe nevastă-mea spunându-i fiicei noastre:
- Tati se recalifică, cât mai stăm aici face bani fără să ure pe la oameni, își ia doar lopata și ciubotele și scoate oameni din nămeți.
Am înghițit în sec, ca să nu isc vreun scandal, ceva, că nu-mi trecuseră nervii de tot de la nea Gigi ăla de București care se credea în Florida de Crăciun. În fine, azi am făcut trei fapte bune, sunt cu conștiința curată (de la atâta zăpadă nici nu se putea altfel) și bine, sănătos, ceea ce vă doresc și vouă, cei care ați ajuns aici din grșeală sau nu, și vă urez un Crăciun cât mai bun și un An Nou fericit! Și, pentru numele lui Dumnezeu, luați-vă o lopată (circa 30 lei) și niște cauciucuri de iarnă (circa 1000 lei). Contează foarte mult, să știți! Hai, v-am pupat, c-a fiert vinu'! 

29 nov. 2012

Dacă ar durea prostia...

...mulți s-ar tăvăli în chinuri. Sigur. Mai mult ca sigur. Extrem de sigur.
De ce? Păi uite, unu', de pe un site de glume, bășcălie și asemenea (nu prea reușite, după mine, dar asta-i altă poveste), dă o „știre”. De fapt o „știre-bombă”: vom plăti taxa pe nume la Biserică dacă avem nume de sfinți. Buuun. A, și dacă avem două nume de sfinți, pentru al doilea avem discount 50% (reducere, bre!).
Nimic neobișnuit. Doar că o serie de „jurnaliști” de debara, cu o pregătire profesională depășită lejer de genunchiul broaștei, iau știrea de bună, ba chiar mai trântesc și un reportaj video-TV (sic!) în care cer părerea cetățenilor și clerului.
Altul se învolburează apocaliptic, eucalipticspumant și fumigen, dar cu destule erori de „tipografie” - deh, ce să-i faci, era „inervarea” prea mare...
Îl altă parte, un site ce se vrea de știri trântește știrea ca o plăcintă pe tarabă și o lasă acolo, așa, neprihănită, deși sunt avertizați că nu e „pe bune”. Dar nu-i nimic, cititorul nostru care ești după monitor, traficul nostru adu-l nouă astăzi ca și ieri, că proști „e mulți”... Și știrea apare la secțiunea „Educație-Cultură”. Mai să-mi crape monitoru' de rușine...și de râs.
Și, colac peste pupăză, mă sună azi cineva (îl credeam mai puțin „nino-nino-spitalul nouă”) și-mi spune:
- Frățicule, ai îmbulinat-o profund și iremediabil. Tre' să mai plătești o taxă...
- Plătesc, zic, că la câte am plătit în ultimile două luni, o taxă în plus e păr la ceas, vorba unui prieten. Ce taxă au mai scos ăștia?
- Păi dacă ai nume de sfânt (aici mă gândesc dacă am sau nu, eu cu astea stau mai prost...) tre' să plătești o taxă la biserică...
- Bre, ești sigur că n-ai pățit nimic la mansardă? Circulă pe la noi niște viroze turbate...
- Nu, nu, am auzit eu azi la servici (sic!), mi-a spus cineva. Caută pe gogăl așa: „taxa de nume”. Și ai să vezi...(de aici am dedus că dacă scrie pe net asta este un argument irefutabil (nu-i prostie, tontule!) în favoarea veridicității știrii...). Mi-aș fi făcut cruce, dar țineam telefonul în mâna dreaptă...
Și am căutat, că de aici pornisem...Oricum, aștept cu nerăbdare să plătesc și taxa de ne-nume, că la o adică mă puteam numi Ra sau Amenhotep, caz în care banii se virau direct în conturile Ambasadei Egiptului...
Aveți grijă cum vă botezați copiii...vă pupă Jose Tutankamon Rejkavik Sun Tzu Coello de la Brustureasa (zis și „Țumpi”)!

O dimineață banală...

Profesorul Popescu se duse la baie pentru toaleta de dimineață: spalat fața și dinții, bărbierit „doi milimetri sub piele”, etc. etc. Într-un cuvânt, se pregăti de o nouă zi de muncă.
Apoi se îndreptă șovăitor spre bucătărie (nu-și revenise complet deși se spune că apa rece alungă somnul, ca-n poezioara aia de la grădiniță...) și porni televizorul cu LED-uri și diagonală uriașă pentru a se pune la curent cu ultimile noutăți din țară și din lume... Automatul de cafea își începuse deja treaba, programat fiind de micul procesor ascuns prin măruntaiele sale. Cafeaua începu să curgă fierbinte în ceașcă (el râse încetișor când își aminti câtă bătaie de cap îi dăduse în școală pacostea aia de element predicativ suplimentar), ceașcă ce se umplu exact cu cantitatea de cafea dorită, grație aceleiași minuni tehnice.
Domnul Popescu își luă cafeaua și se așeză confortabil la masa de mahon asortată perfect cu o canapea din piele de Cordoba și niște scaune de epocă. Televizorul continuă să-și depene poveștile, dar profesorul luă tableta sa de ultimă generație și citi presa online. De fapt citi câteva articole de pe la niște Universități străine, la newsletter-ul cărora era abonat contra a câteva zeci de euro pe lună...Își termină cafeaua, puse ceașca și scrumiera (golită în prealabil la coșul de gunoi ecologic) în mașina de spălat vase și porni spre o altă cameră să se îmbrace. Își alese un costum Armani negru la care adăugă o cămașă de mătase și o cravată din același material. Satisfăcut de rezultat, după ce mai aruncă o privire fugară în oglinda de Murano de pe hol, o porni spre garaj. 
„ Trebuie să repar telecomanda de la ușa de garaj, că m-am săturat să o deschid cu mâna”, își propuse în timp ce pornea motorul mașinii sale albe (Alb Arctic, cum menționa certificatul de înmatriculare). „Știu italienii ăștia să-și vândă produsul” se gândi domnul Popescu cu ochii pe căluțul cabrat desenat pe volan. „Dar e bună, bre!” zâmbi în sinea lui. Ieși din curte, poarta se închise singură în urma lui și o luă pe autostrada recent construită spre școala care-i era ca o a doua casă. Se uită la Rolexul de la mână și constată supărat că era puțin cam târziu, și colac peste pupăză trebuia să stea și la barieră... „Bine că vine trenul repede, nu stau mult...” dar brusc își dădu seama că era oprit chiar pe calea ferată, trenul se apropia, se auzea sunetul sirenelor trenului care îl avertizau să se ferească, dar mașina refuza să pornească. Era lac de sudoare. „Ăsta e sfârșitul”, se gându cuprins de teroare și ... se trezi. Deșteptătorul obosise de atâta sunat și părea că este și el lac de sudoare...
Profesorul Popescu se duse la baie pentru toaleta de dimineață. spalat fața și dinții, bărbierit „doi milimetri sub piele”, etc. etc. Apoi se îndreptă șovăitor spre bucătărie (nu-și revenise complet deși se spune că apa rece alungă somnul, ca-n poezioara aia de la grădiniță...)și porni vechiul său televizor, luat după Revoluție de la Ana Electronic, puse ibricul pe aragaz gândindu-se „Și tot n-am plătit lumina luna asta. Oare când or veni cu factura?” apoi se pregăti de o nouă zi de lucru...
Exagerări, desigur...

2 nov. 2012

Mi-a venit!!!

Așa cum spuneam mai săptămâna trecută, am fost să-mi fac pefea la ORC. Și am făcut. Dar fără traducător, că, de! așa e legile! după cum spunea doamna de acolo. Azi mi-a venit hârțoaga de înregistrare.
Da, da, fără traducător. Între timp am trimis o solicitare și ORC Iași, de care aparține prea-minunatul și prea-priceputul Birou Teritorial Pașcani. La care nici până în momentul ăsta (16:35, vineri 2 noiembrie 2012) n-am primit răspuns. Daaar, la câteva ore după ce am depus actele, m-a sunat o duduie de la Romtelecom care m-a felicitat pentru înființarea noului PFA și care-mi propunea o ofertă foarte „avantajoasă”! WTF!!!! nici nu se uscase cerneala pe cerere, darămite să-mi vină certificatul! De unde știți voi, mă, romtelecomilor, de PFA-ul meu nenăscut încă?!!? Răspuns logic: de pe undeva de la ORC! În schimb, azi când m-am dus să îmi iau hârțoaga de care vorbeam de la biroul de care vorbeam, mă ia doamna...scuze, m-a mai sunat chiar acu' o duduie romtelecomistă cu aceeași ofertă. Am întrebat-o dacă ei acolo la Romteletont nu vorbesc între ei, că eu refuzasem o dată oferta...scuze de paranteză. Ăăă....a, da. Când m-am dus să-mi iau hârtia, doamna de la ORC mă ia în șuturi:
- Dumneavoastră ați făcut plângere la Iași că nu vă lăsăm să vă faceți PFA? spune pe un ton de inchizitor.
- Nu, zic, eu am cerut lămuriri cu privire la înregistrarea și ca traducător în PFA, că mi-ați spus că nu se poate, sub nicio formă nu se poate, și cum și cei de la...
- Da' știți că ne-a sunat doamna directoare de la Iași și ne-a întrebat ce probleme avem aici...
- Nu știu, eu n-am primit nimic de la ei și vroiam...
- Noi vrem să plece omul lămurit de aici și dvs. cu asta...
- Doamnă, zic eu cu un început de criză de nervi în glas, mi-ați spus clar că nu se poate sub nicio formă, v-am arătat și răspunsul celor de la București FIX la aceeași întrebare, ăia ziceau că da, dvs. ziceați că tot nu se poate. NU?? Eu eram lămurit, dvs. nu erați lămurită. De aia am întrebat și la Iași, pentru că vă sunt superiori direcți... Da, știu că-s cu lege specială, legea 178 din 1997, lua-o-ar dracu'. DAR EU VROIAM TRADUCĂTOR NEAUTORIZAT DE MJ! SĂ TRADUC PROSPECTE LA FURAZOLIDON, LA MEMOPLUS ȘI LA SUPOZITOARE!
- Nu trebuie să vă enervați, uitați aici, și-mi arată ce știam pe de rost -cum că traducătorii autorizați de Ministerul Justiției trebuie să fie autorizați de....Ministerul Justiției!! Și încă un fragment din Ordonanța 44/2008 care spune că ea, adică ordonanța, nu se aplică profesiilor liberale, printre care și cea de traducător autorizat de MJ. Ăia neautorizați nu sunt incluși, DECI POT AVEA PFA! Ghinionul meu că-s doi în unu' ca șamponu'!
-Păi asta vroiam și eu să vă zic, puteți să fiți și pe PFA traducător. Trebuie doar să faceți o cerere de extensie la noi și-n...
Zdrang! S-a prăbușit cerul peste noi. Sau mi-a pocnit o venă/arteră/vas de sânge. 
- După săptămâni întregi în care am tot fost pe aici să vă conving că, DA, SE POATE CE VREAU EU ȘI VOI AȚI ZIS CĂ NU SE POATE SUB NICIO FORMĂ, acum se poate??!!! Doar că v-a frecat distinsa ridiche doamna de la Iași? Ce să-mi fac??!?? Extensie?? Și cine mama dracului o plătește??? Că dacă vă informați voi din timp sau dacă respectați ce mi-au trimis ăia de la București puteam trece și traducător neautorizat pe PFA și nu mai plăteam încă o dată!!! (Vă jur că astea au fost exact cuvintele mele! Am dat dracului și Goosfraba și tot. La un moment dat mă gândeam chiar că acuș vine meliția la ușă că sigur se auzea din stradă cum urlam eu...). Și dacă v-a luat aia în serie, eu de ce n-am primit un răspuns încă? Și de ce m-a sunat cucoana de la Romtelecom miercuri, când am depus actele să mă felicite pentru PFA(!!) și să-mi ofere pachetul ăla...Parcă ORC-ul e operator de date cu caracter personal!!! O să văd și cu asta ce-i! Cum să plece omu' lămurit de aici dacă nici voi nu sunteți lămurite! Ș-așa legile-s îmbârligate ca dracu', da' măcar puteați să vă informați de prima dată sau de când v-am adus hârtia de la București. Da' ce-ați zis: lasă-l, că ăsta habar n-are, ce să ne mai complicăm. Tot de gura mea ați dat telefon la Finanțe să întrebați de codu' ăla de înregistrare...
În fine, am ținut-o așa preț de vreo cinci-șase minute, până mi-am dat seama că-mi pierd timpul de pomană și că nervii mei totuși trebuie menajați din varii motive. Și, mai ales, că tot ce spuneam eu avea același efect ca lumânarea de la capu' mortului: îl luminează, dar nu-l mai deșteaptă! Așa că mi-am luat hârțoagele și am plecat. În parcare am fumat vreo trei țigări ca să-mi calmez nervii cât de cât (mă duceam la serviciu și mi-era să nu-mi-i descarc pe bieții elevi nevinovați).
Deci sunt mândrul titular a trei sferturi din PFA-ul pe care l-am vrut. (Ca să fiu cât mai exact,  66,(6)% din ce am vrut - sunt trei coduri din care eu am doar două...). Aștept să văd răspunsul celor de la ORC Iași, cărora cred că le fac o vizită cât mai curând cu putință.
P.S. Mai jos este răspunsul primit de la ORC București acum o lună...Răspuns care mi-a confirmat ceea ce aflasem eu de la Finanțe și din studiul profund ale legilor departe de a fi profunde. (Adresa de mail este ștearsă din motive evidente...)


24 oct. 2012

Paradoxuri fiscale...

Am spus paradoxuri fiscale, nu paradisuri fiscale! Cei care căutați a doua chestie, ați greșit adresa! În fine, să purced la explicății...


Spuneam cu ceva vreme în urmă că a trebuit să dovedesc unei instituții a statului că sunt curat ca lacrima. Consecința acelui fapt a fost o prea minunată autorizație de traducător. (Da, mulțumesc, nu trebuia...). Autorizație care vine însoțită de tot ce trebuie, recte alergătură pe la alte instituții ale statului, după registru de control, registru-jurnal de încasări și plăți, registru de inventar, ștampilă, etc. etc. Nimic neobișnuit până aici, sunt sute care au trecut prin asta. Cum, la fel, sunt foarte sigur că sunt sute, dacă nu mii sau zeci de mii, care au avut de-a face cu instituțiile mai jos menționate. Și că experiențele unor dintre ei au coincis cu ale mele personale. Dar să nu anticipez dinainte, cum ar spune niște vedete TV. 
Toată treaba ai de v-am spus-o mai sus - autorizație, registre, CIF (cod de înregistrare fiscală, etc. etc.) - a durat....30 de minute, din clipa în care am intrat în sediu administrației financiare și până am ieșit. (Când am ieșit am fumat o țigară și am încercat să mă liniștesc, să mă auto-scot din starea de euforie în care intrasem - „Uaaauuu, ce puțin a durat! Și eu care mă așteptam să-mi crească barba pe la nenumăratele ghișee de aici!”). Pentru asta le mulțumesc, și pe această cale, doamnelor și domnilor de aici care au dat dovadă de competență și amabilitate, foarte multă competență și amabilitate. Ba chiar mi-au lămurit complet și irevocabil nenumăratele mele „pete negre” referitoare la legislația fiscală îmbârligată și întortocheată cu care mărețul nostru stat democratic ne-a pricopsit.
Dar bucuria fu de scurtă durată...până am ajuns la Biroul Teritorial al ORC (Oficiul Registrului Comertului), unde o doamnă cu care mai avusesem câteva „conflicte” înainte mi-a brusc și nemilos elanul:
- Nu se poate!!
- Adică nu se putea să-mi fac și un PFA, strict necesar pentru o altă trăsnaie de a mea (ce să-i fac, așa-s eu, cu multe trăsnete și trăsnăi!). Pe scurt: autorizația aia de traducător de la Ministerul Justiției îmi/îți dă dreptul să faci traduceri legalizate și legale (tot felul de acte - certificate de naștere, de botez, de căsătorie, de înmatriculare - tot un fel de căsătorie, nu? - alte acte legale, ai dreptul să fii citat la tribunal pentru a traduce diverse de pe-acolo „când nevoia o va cere” - citat din lege.). Buuun! Pentru restul traducerilor - manuale de utilizare a capsatoarelor și perforatoarelor de hârtie, instrucțiuni de folosire a sapei electrice și cu cărbuni, cărți de toate felurile și mărimile, din diverse domenii, etc. etc. , nu ai nevoie de autorizație de traducător, cu de o formă de organizare fiscală, adică....PFA. Și cum în prealabil citisem cam jumătate din legile post-decembriste a statului român, cam știam ce și cum. Așa că m-am prezentat la ORC unde am primit răspunsul de mai sus:
- Nu se poate!
- PĂi de ce? întreb nedumerit. 
- Pentru că aveți autorizația aia și nu vă putem face încă una!
- Nici n-am nevoie, eu vreau doar un PFA pe asta și asta, și pentru traducător, cod CAEN 7430, cu mențiunea „fără activitățile specifice precizate în Art. 2 din Legea 178/1997 - LEgea traducătorilor autorizați”. cu alte cuvinte, asta ar fi pentru traducători neautorizați. Uitați aici, răspunsul de la ORC București, primit ieri pe mail în urma solicitării mele.
- A, da, dar tot nu se poate, o ține doamna pe a ei.
Aici am inspirat profund ca să nu scap vreo frumusețe de înjurătură. Trebuie să vă mărturisesc că asta este doar vârful aisbergului, cireașa de pe tort sau culmea experienței mele cu ORC-ul...
- Păi bine, zic, dar ăia de la București, de la centru, n-or ști ce și cum? De ce au spus că se poate dacă nu se poate?? Și de la Finante mi-au spus că se poate, chiar dacă asta înseamnă încă un rând de acte, de registre, de etc. și etc.
- A, păi vedeți?! Tre' să mai faceți un rând de acte! spune doamna triumfătoare, ca și cum asta ar fi  fost argumentul suprem.
- Bine, măi femeie, fac o sută de rânduri de acte, de para-acte și de anti-acte, dacă există de-astea. Care-i problema ta?? Mie îmi place să fac acte, m-am născut cu facturierul într-o mână și cu registrul de inventar în alta!! WTF??!! Da, fac! sau Fuck! câte acte trebuie, dar nu-mi spune TU că nu se poate din cauza asta! Legal și arhi-legal se poate! Deci fă-le dracului mai repede că e a nșpe miliarda oară când vin aici și-mi bagi placa cu nu se poate, indiferent ce întreb! Normal, toate astea lea-amk spus în gând, că doar nu era să-mi stric bunătate de voce pe aia. 
- Aveți dosarul complet? întreabă de parcă cerea bani cu împrumut de la cămătari.
- Da (tare), (în gând) dar dacă zici că nu-i bun, să mor dacă nu-ți fac clismă cu el în secunda doi! Am întrebat de șapte ori ce acte trebuie, am umblat ca bezmeticul pe la vecini (după aprobare), pe la Asociația de Proprietari (tot pentru aprobare), pe la mama și tata (pentru îmcurajare și o cafea:D), pe la Tanda și Manda, pe Lună n-am fost că nu mai erau bilete. După fiecare „excursie” de-asta, am trecut pe aici să-ntreb dacă mai e ceva în neregulă...deeeeciiii ai grijă ce spui!
- A, da,e bun, știu că ați mai fost (să mori tu că știi!), luați și completați cererile astea...și mai vedem (vezi tu, nu eu!!).
În fine, ca să o scurtez, (nu mai spun de stabilirea codului CAEN corespunzător, de faptul că o copie color la o adeverință este totuși o copie color și nu originalul - pe copii trebuie scris Conform cu originalul și semnat, iar pe aia nu m-a lăsat să semnez pe motiv că e original - era ștampila roșie și cum era o copie color...) am rezolvat până la urmă (dar tot fără traducător!), cu ajutorul încăpățânării mele proverbiale, a răspunsului de la ONRC, a ajutorului celor de la Finanțe, a vreo patru telefoane între ORC și Finanțe, ca să elucideze „misterul”. De săptămâna viitoare vă dau factură dacă citiți blogul ăsta! ;).
Și acum, să explic titlul. De ce la o instituție „fiscală” - ANAF - se poate să nu-ți bage bețe-n roate, iar la una „fiscalo-justițiară” (ONRC - Biroul Teritorial) nu? O fi partea aia „justițiară” - ONRC aparține de Ministerul Justiției - cea care strică treaba la instituția respectivă? N-ar fi prima dată când justiția îmbârligă lucrurile simple...
Dacă mi-ar fi povestit cineva toată saga asta, din care v-am spus doar o mică parte, aș fi zis că elucubrează. Nici acum nu-s sigur dacă nu a fost un vis/coșmar. Noroc de certificatul de înregistrare fiscală pe care-l am în față ochilor, că mă trezește la realitate...
Precizări: pentru cei interesați de înființat un PFA, recomand citirea cu atenție maximă a Ordonanței 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, a forumurilor legale și financiare existente (sunt câteva idei acolo de la cei mai pățiți dintre pământeni...), a reglementărilor în vigoare de pe saiturile mai sus menționate - ANAF și ONRC. În plus multă răbdare, foarte multă răbdare și susțineți-vă cauza până la capăt (al lumii sau al puterilor, whichever may come first :D).
Principalul e că am rezolvat totul, în rest...nimic nu mai contează, relax!


16 oct. 2012

Înșelătorie cu contul de Facebook

Circulă din nou pe mail o înșelătorie legată de Facebook - cum că vi s-a suspendat/blocat contul de Facebook și trebuie să intrați din nou pe site ca să vi-l recuperați. În ce constă înșelătoria? Simplu: toate link-urile din mail nu duc către o pagină oficială Facebook - care să conțină „facebook.com” în denumire, ci către niște site-uri dubioase care bine nu fac, cu siguranță. În poza de mai jos vedeți mail-ul pe care l-am primit și eu, cu explicațiile respective. (click pe imagini pentru a le mări)




Dacă o să aveți curiozitatea să verificați, o să vedeți că un mail „legitim” de la Facebook conține în toate link-urile sale numele domeniului - facebook.com, așa cum se vede în poza de mai jos. În cazul în care primiți un mail ca cel de mai sus, cel mai bine este să-l ignorați complet, ba chiar îl puteți șterge fără probleme. 







Happy browsing!

11 oct. 2012

Evoluție...

E ciudat, așa, cum simțim câteodată pe propria piele evoluția societății în care, volens nolens, ne ducem existența.
Și nu mă refer aici la salturi evolutive de genul celor care au dus la apariția formelor complexe de viață din organismele unicelulare primordiale despre care ne povestea doamna de biologie la ore. Nu, mă refer aici la micile lucruri de care ne lovim de-a lungul vieții ăsteia. Cum ar fi formularele de zeci de forme, mărimi și complexități pe care trebuie să le completăm pe la diferite instituții și în diferite scopuri - înscrierea copilului la grădiniță/școală, înscrierea la diverse cursuri/forme de pregătire, deschiderea unui cont/eliberarea unui card bancar. De fapt de la ultimul caz - ăla cu cardul bancar - mi se trage revelația mea bruscă și existențială.
Ecuația este simplă: loc de muncă=salariu=necesitatea unui card bancar. Fooaarte mulți se regăsesc aici. Printre care și moi. Și cum terminasem „relațiile de afaceri” cu o bancă din motive pe care nu o să le înșir aici, iar unitatea de învățământ la care lucrez momentan are și ea „relații de afaceri” cu o anumită bancă (relații care se traduc concret în....habar n-am, da' aflu eu!), am zis să-mi fac și eu card la ăia, că tot îl desființasem, la propriu, pe anteriorul. OK, zis și făcut. A, la banca asta mai avusesem acu' vreo 10 ani un card/cont, deschis forțat de împrejurări, cont închis între timp de bancă pe motiv de „latență mare” (citat din reprezentantul băncii - adică fusese inactiv prea mult timp). Buuun. M-am prezentat la bacnă unde o domnișoară foarte drăguță m-a ascultat și m-a ajutat în demersul meu financiaro-cardologic. Adică a completat ea toate formularele alea - vreo trei-patru, că am vrut și Internet Banking, că doar n-oi fi cretin să mă plimb pe la bancomat când se bagă salariul, nu? Și aici apare evoluția. Când am „lucrat” cu aceeași bancă în urmă cu ceva ani, a trebuit să-mi completez singur-singurel toate formularele (atunci erau pe culori). Este evoluție? Este! Clientul a devenit stăpânul nostru acum, îl scutim de efortul de a-și scrie singur toate alea, că doar comisioanele noastre sunt din banii lui. Acum înțeleg și eu pe ce se cer atâtea comisioane...
Asta-mi aduce aminte de un banc (cam) pe aceeași temă:
O doamnă trecută bine de vârstele a doua și a treia se minunează de evoluția medicinei - Când aveam vreo 20 de ani, doctorul mă punea să mă dezbrac pentru orice consultație, acum e suficient să scot limba...
Eu n-am scos nici limba, nici n-am rămas în costumul lui Adam...oare ce-o fi?

30 sept. 2012

Dragostea pentru, cu și despre Linux/Ubuntu

Nu, n-am să încep iarăși cu Linux-ul, cu Ubuntu, cu cât de grozav e , etc. etc.  Vreau doar să vă arăt că Ubuntu este făcut de oameni, pentru oameni (la urma-urmei înseamnă către umanitate, nu?). Și este așa de atașat de aceste valori încât până și comenzile foarte uzuale sunt gândite să reflecte viața...pur și simplu.


Și, da, foarte serios, toate comenzile pe care le vedeți mai jos sunt comenzi reale utilizate pe orice sistem Linux. 


Fotografia este luată de pe siteul unui membru cunoscut al comunității OpenSource din Romania. (click pentru a mări imaginea)








Pentru cei cu probleme de vedere, tricoul „spune” așa:
Comenzi Unix reale (serios!):
Who girl; look; talk; date; strip; touch; unzip; finger; head; mount; uptime; fsck; more; fsck; more; yes; yes; more; umount; make clean; sleep.

20 sept. 2012

Converti-m-aș și n-am cui...

Înainte de a trece la subiect țin să precizez faptul că nu vreau să discreditez pe nimeni și nimic, nici pe cei care practică activități de genul celor la care mă voi referi, nici instituțiile/sectele religioase menționate.

Buuun. Și acum să trecem la treabă...:D. Aseară așteptam pe cineva în fața blocului când am fost abordat de două domnișoare cu scopul declarat de a discuta despre lucruri generale, așa, despre lume, viață și dreptate. În fine, erau ceea ce bănuiam eu - militante sau misionare de pe la Martorii lui Iehova sau ceva de genul...Mai fusesem vizitat acasă, cu câteva zile în urmă,  de un domn și o domnișoară de același gen și înfățișare, în aceleași scopuri. Atunci nu avusesem timpul și disponibilitatea necesare unei asemenea discuții. Aseară avem de ambele :D.
- Bună seara, mă abordează una dintre ele. Mă numesc X și ea este colega mea Y. Am vrea să vă întrebăm ceva, dacă nu vă supărați...
- Bună seara. Da, spuneți, încep eu piano. (Aici trebuie spus că deja aveam unele idei despre discuția ce avea să urmeze...)
- Ce spuneți, vă place lumea în care trăiți?
- Nu, dar nu prea pot s-o schimb. (În gând: ați studiat bine, o luați pe coarda sensibilă...). Și, sincer, nici nu mi-am propus.
- Bine, dar, de exemplu, ce s-a întâmplat cu adevărul? mă întreabă cealaltă, care între noi fie spus părea mai „destupată”, în sensul că nu părea că poartă discuția după un anumit tipar prestabilit, ci în funcție de ce răspunde interlocutorul.
- Păi, zic, nu știu exact, dar știam că a dispărut. Cel puțin în varianta scrisă (aici duduia X face ochii mari), că parcă online mai este. (Aici îi face și mai mari)
- Cum adică, nu înțeleg, nu credeți în adevăr? mă întreabă ea (adică X) cam nedumerită.
- A, la asta vă refereați, credeam că la ziarul ăla, că ați zis că vorbim de lucruri de astea...
- A, nu, de lucruri importante - de pildă cine ne-a dat viață, cine are grijă de noi, cine organizează lumea noastră așa de bine...
- A, da, am înțeles, zic eu puțin spășit, aprinzându-mi o țigară, că se anunța o discuție interesantă (pe voi nu vă frământă întrebările astea??). Păi eu de pe la școală am auzit că lumea e organizată după niște legi fizice, adică planeta funcționează după ele, de mii de ani..
- Dar legile astea cine le-a făcut? mă întreabă iarăși X.
- Păi nimeni, așa-s ele...adică dacă pun mâna pe un fir electric e normal că trece curentu' prin mine, eu sunt bun conducător de electricitate, adică nu eu ca persoană, corpul uman...încerc eu o abordare științifică...
- Da, dar Dumnezeu a lăsat așa...încearcă ea o canalizare a discuției spre ce o interesa (doar pe ea).
- Ei, nu cred, zic eu „ofensat”, păi cum, înseamnă că nu are grijă de noi, că dacă avea, ne făcea izolatori.
- Vai, de mine, cum ziceți așa ceva. păi El are grijă de noi dacă și noi suntem...
- A, da, știu, dacă ne punem zece cruci la oglindă în mașină, dacă facem  câteva cruci când trecem pe lângă biserică. Cred că sunt vreo câțiva îngeri cu niște catastife, care notează fazele astea, să raporteze ierarhic cine face și cine nu ce trebuie...
- A, nu-i chiar așa, intervine cealaltă, Y, doar că Dumnezeu are grijă de noi, că suntem copiii lui...
- A, da?? De aia ne-a lăsat să facem vreo două războaie mondiale și vreo câteva mai mici, nu? C-așa-s copiii, unii mai liniștiți, alții...
- Credeam că vorbim serios, intervine X pe un ton de învățătoare care-și ceartă copiii.
- Păi așa și facem. Eu sunt foarte serios, nu știu dvs.
- Dar nu vă preocupă deloc ce se întâmplă cu lumea asta, pe ce drum a luat-o, cum am ajuns?
- Da și nu. V-am zis, nu mi-am propus să schimb lumea pentru că nu se poate. Nu-mi plac anumite lucruri dar le iau ca atare, la fel cum accept și zilele ploioase când îmi uit umbrela acasă. Fiecare trebuie să accepte și să facă față la o anumită cantitate de neplăceri.
- Dar noi...începe Y.
- Da, știu ce faceți voi. Prin unele părți i se spune prozelitism. Adică vreți să mă convingeți că zeul ăsta al..
- Dumnezeul...mă corectează X
- Hopa, Dumnezeul?? Acum e articulat?? Asta înseamnă că acceptați că sunt mai mulți? Că articolul hotărât asta presupune în ultimă instanță...o iau eu pe calea gramaticală.
- Da, dar al nostru...
- Al vostru e mai șmecher? Nu cere comision mare? Ne dă voi să-l înjurăm pe al celorlalți? Sau care-i șmenu', că nu înțeleg de ce tot umblați cu de-astea?
- Noi doar vroiam să vă atragem atenția că există anumite avantaje dacă...
- Mă , voi parcă vreți să-mi faceți card la Heaven's Bank sau ceva...ce avantaje? Din ce? Din faptul că îl las pe Dumnezeul religiei mele și trec la voi? Uitați (le arăt biserica de peste drum), mergeți acolo și întrebați-l pe preot de câte ori m-a văzut acolo de când am venit aici în oraș...
- Dar asta nu înseamnă că nu credeți în Dumnezeu...
- Exact. E treaba mea în ce cred și aș vrea să rămână așa. Poate vreau să mă trec la musulmani sau la budiști, care-i problema?
- Dar Dumnezeu e peste tot și...încearcă una dintre ele să-mi taie avântul.
- Da, știu. Prin unele locuri îl cheamă Buddha, prin alte părți îi zice Allah sau mai știu eu cum.
- Dar, știți, noi vroiam să vă arătăm cum...
- Cum ce? (Aici deja mă cam scoseseră din sărite cu insistența și cu moacele lor voit smerite și mieroase). Uitați, eu  sunt gata să mă trec la religia asta a voastră  dacă îmi răspundeți clar, concis și fără echivoc la niște întrebări!
- Da, da, cum să nu, zice X, în ochii căreia se citea speranța că va reuși să mă „recicleze”. Și cum speranța moare ultima...
Aici îmi compun o figură doctă și inchizitorială (ca să păstrez oarecum registrul - apropo, de Inchiziție am uitat să le întreb și nici nu cred că o să am ocazia prea curând, dar...) și-i dau drumul la întrebările care mă „macină”:
- Unu: cum am apărut noi, că nu cred în faza cu apa, lutul și suflatul?
- Păi, Dumne...
- Stați, că n-am terminat. Doi: Cum au apărut indienii din America, că-n Biblie nu scrie nimic de ei? Nu-s făcuți tot după procedeul cu apa, lutul, etc.? Trei: Doamna de biologie ne-a spus la școală că nu-i voie de raporturi sexuale între membrii aceleași familii din cauză că apar mutații genetice nasoale. Și noi am ajuns la 7 miliarde doar din Adam și Eva? Înseamnă că toți suntem niște erori genetice.
- Vaaaai, cât huliți! O să plătiți pentru asta! se învârtoșează don'șoara X. E o blasfemie!
- Cu cardul sau cash? zic eu senin ,de parcă eram la supermarketul din colț.
- CEE?
- De plătit, zic, cu cardul sau cash? Să știu...
- Cu dumneavoastră nu se poate discuta serios, zice calmă cealaltă și dă să plece.
- Stați puțin, că n-am terminat, zic eu serios, poate prea serios.
- Ce, nu mai stăm, nimic...începe X.
- Domnișoară, nu credeți că energia asta pe care o consumați inutil pe chestii din astea ar putea fi folosită la niște lucruri care într-adevăr merită? Nu știu, dar ceva pe la o casă de copii, ceva de genul, ăia chiar au nevoie de ajutor, dar nu de ăsta.
- Dar noi ajutăm oamenii în...începe iar miorlăiala mistico-religioasă.
- Asta-i apă de ploaie. Sau, mai pe românește, un rahat. Și dacă vreți să știți, mai am întrebări multe de genul ăla, special pentru cei ca dvs. Nu sunteți decât niște specimene de șarlatani care exploatează necazurile oamenilor, așa cam cum a făcut religia de mult. Toată vorbăraia asta este de pomană, nu ajută la nimic, pe nimeni.
- Bine, bine, văd că cu dvs. nu ajungem la un consens, spune d-ra Y și își închide gentuța în care avea ceva pliante pe teme religioase pe care se pregătise la un moment dat să mi le ofere, mai exact când am spus că sunt gata să trec în barca lor mistică.
- Da, nu cred că se poate, zic eu cu lehamite. Poate...
- O să vă pară rău, zice X.
- Bine, bine, la revedere.
Și au plecat, X gesticulând energic în timp ce se îndepărtau. Am rămas acolo, la colțul blocului, gândindu-mă că persoana pe care o așteptam întârzia destul de mult. Dar și la specia asta aparte de comis-voiajori - că asta sunt, niște comis-voiajori care încearcă să-ți vândă niște iluzii, sau niște șarlatani, așa cum am spus. Pe de o parte mi-e milă de ei, par cam spălați pe creier din anumite puncte de vedere. Pe de altă parte nu pot să nu mă întreb dacă sunt într-adevăr atât de îndoctrinați încât să creadă tot ceea ce spun ei fără un minim efort de gândire. Și nu cumva toată activitatea asta a lor nu poate cumva contribui la dezorientarea și bulversarea d.p.d.v. emoțional a oamenilor și așa destul de încurcați și bulversați de alte probleme, cu adevărat importante?
Nu vreau, prin cele scrise aici, să determin pe nimeni să-și schimbe părerile și orientarea religioasă. Sunt doar niște puncte de vedere personale bazate pe multe, hai să le spun „date și fapte”, „cercetate” personal de mine. Fiecare e liber să creadă în ce vrea - Dumnezeu, Allah, brânză de vaci, lemn de plop, micșunele, etc. Dar, tot la fel, fiecare are dreptul să i se respecte această credință și să nu fie ținta unor asemenea specimene despre care am scris mai sus. S-o spun pe șleau: între unul care curăță canalizarea și un „misionar” de ăsta, am mai mult respect pentru cel cu canalizarea. Munca lui e murdară, dar cinstită. „Munca” unui „misionar” de ăsta nu e murdară, dar nici cinstită, atât timp cât exploatează starea psihică și psihologică a cuiva. E fix o înșelătorie „psihologică”.
A nu se înțelege că iau partea vreunei religii „mari” - ortodoxă sau catolică. Departe de mine gândul ăsta. Dacă nu ați înțeles până acum, nici astea nu mă prea interesează. Toate religiile la un loc nu au produs nimic concret și util până acum. Ba dimpotrivă - Inchiziția, Cruciadele, nazismul au fost piedici în calea dezvoltării umanității. Nu judec un om după felul cum se închină. Faptele contează. Am prieteni cam de toate „soiurile” religioase. Cam asta-i. Sper că m-am făcut bine înțeles. Toate bune!

16 sept. 2012

Cum să mă vindec de neseriozitate...

Mi s-a reproșat (și încă mi se reproșează) că nu sunt serios. Adică tot timpul am ceva de comentat, de găsit de râs în orice situație. Așa o fi...Acum, gândindu-mă retroactiv la asta, cred că toți „criticii” mei au dreptate. Pur și simplu nu mă pot abține să nu zic/fac vreo trăsnaie, chiar și în cele mai serioase situații. Cred că ține de ADN, praful din aer și exploziile solare. 

De exemplu, acum vreo două-trei săptămâni m-am dus cu o parte a familiei mele la Palas-Auchan Iași. (Că am înțeles de pe la diverși că dacă nu-ți treci în CV o vizită pe la această Mecca turistică moldavă, degeaba ai mai intrat în Iași). Buun. Trec peste faptul că la sosire am stat vreo zece minute la bariera aia de la intrarea în parcarea subterană că lu' nenea din fața mea nu vroia aparatul ăla să-i dea tichetul, uite-așa, de-al dracului. Eu am zis că dacă nu-mi dă nici mie, hasta la vista, baby, bag în marșarier și cărel poteca...nu mă milogesc de o mașinărie să-mi dea voie să intru unde nici nu vroiam de fapt...În fine, am intrat în imensitatea aia de parcare și un nene angajat îmi spune să mă duc cu mașina la locul alocat.
- Alocat de cine? întreb, că nu vorbisem cu nimeni în sensul ăsta, în mașină era fiică-mea și nepotu', dar niciunul nu aveau atribuții în sensul ăsta.
- Păi scrie pe tichet unde aveți locul, mi se răspunde politicos.
-Mă uit, da, era E123 sau ceva de genul. Adică zona E locul 123. Pe pereți era scris W. de la WTF??? Să caut E-ul începând de la W? 
- Nu pot ieși la suprafață și să intru direct în E, întreb suav. Că dacă o iau la căutat pe aici, îmi crește barba proaspăt rasă.
- Haideți, fiți serios, așa-s regulile.
„Păi sunt serios, man,” zic în gând, „eu-s de la țară și tu mă pui su umblu ca o cârtiță pe sub pământ până găsesc literaa aia nenorocită” Și tare:
- OK. O zi bună!
Normal, am făcut ce fac mulți - am lăsat-o în primul loc liber găsit și am plecat, nu înainte de a-mi luat niște puncte de reper, ca să-mi găsesc mașina la întoarecere.
Asta ar fi un exemplu. Și aș putea scrie la nesfârșit despre neseriozitatea mea. De care sunt conștient, pe care încerc să o tratez, dar nu știu cum se face că, de fiecare dată când spun „Gata, fără de-astea!”, tot îmi mai scapă câte una. Cred că sunt nevindecabil.
Și cred că știu de unde mi se trage. Peste tot, în jurul meu, doar treburi serioase: primarul orășelului nostru zice pe posturile locale că „gata, de acum ne apucăm serios de muncă”. Când deschid TV-ul, tot chestii serioase: „acest referendum este cea mai serioasă participare la vot din ultimii ani”, „am luat o opțiune serioasă pentru calificarea la Mondiale”, „nivelul de trai va crește serios la Sfântu-Așteaptă”. Sau vine tanti Cireșica/Omida/Ștevia și zice „Din analiza profundă a mijloacelor proprii de prognozat viitorul - bobi, cafea,tarot, brânză de vai..- reiese că în 2012 va veni sfârșitul lumii. Deci am feștelit-o cu toții!”. Și isonul i-l ține un nene cu vagi cunoștințe biblice și aer mieros care turuie la vreo juma' de oră despre pocăire și cum o să ne prindă sfârșitu' ăsta cu garda jos sau brăcinarii-n vine. 
Asta când nu dai la un film, unde un sărit de pe fix măcelărește nonșalant vreo două duzini de oameni, până îl prinde poliția. Atunci răsuflu ușurat. Tipul va face cunoștință cu scaunul electric (că majoritatea filmelor îs americane, și la ăștia una-două, „ia loc pe scaun”). Dar, nuuu, vine un avocat unsuros și-l scoate pe dobitoc din pârnaie pe motiv că dosarul nu e OK, nu s-a respectat procedura, etc. Tot motive serioase. Și tipul o ia iarăși prin oraș cu AKM-ul sub braț, la vânătoare. Noroc că spre final vine un Stallone/Bruce Willis/van Damme/etc./etc. și mi ți-l pune la punct cu un pumn serios plasat unde trebuie. 
Deci, cu atâta seriozitate în jurul meu, eu devin neserios. Păi dacă schimb postul, dau peste desene animate - neserioase prin definiție - , sau peste Discovery, unde Clarkson et comp. strică mașini de amorul artei sau unde distrugătorii de mituri fac tunuri cu abur în sec. XXI. Păi astea-s trebuiri serioase?? 
Cred că e un fel de legea contrastelor sau a compensării despre care parcă ne spunea un profesor la școală. Știu că în multe situații am ceva de pierdut, știu că în alte situații am totul de pierdut, dar ...ăsta-s eu. Am fost chiar acuzat că nu mă emoționează nimic, că nu găsesc niciun motiv de bucurie/emoție în fața unor situații susceptibile să declanșeze asemenea răspunsuri. Ba da, mă pot și emoționa, știu să mă bucur, dar nu mă pot exterioriza așa de tare și nici nu vreau. Anumite lucruri nu trebuie scoase pe tarabă, să le vadă toți. Bine, nu mă apucă plânsul când văd un lan de miozotis, dar nici nu trec indiferent pe lângă....
Și, ca o concluzie: nu mă schimb nici să mă tai cu lama! Sunt prea multe lucruri serioase luate în derâdere și prea multe lucruri de râs luate în serios. Dacă nu vă place, vă rog insistent să treceți pe trotuarul celălalt când mă vedeți. La bună vedere!

12 sept. 2012

Bancuri - 2

Câteva bancuri recent descoperite pe internet:


******
Replici de agățat...științifice
- Deoarece distanța =viteza ori timp, să lăsăm viteza și timpul să tindă la infinit că eu vreau să merg cu tine tot drumul...
- Ești mai dulce ca glucoza.
- N-ai vrea să mergem la mine să încercăm o legătură covalentă?
- Email-ul tău e cumva beautiful_girl@mydreams.com?
- N-ai vrea să ne transformăm energia potențială în energie cinetică și lucru mecanic?

******
Rugăciunea utilizatorului de calculator
Windows-ul nostru
Care ești instalat pe hard,
Deschide ferestrele tale 
Ca în '98 așa și-n 7,
Și ServicePack-urile cele de toate zilele
Dă-le nouă astăzi
Și iartă-ne nouă partițiile de Linux
Așa cum și noi iertăm greșelile de programare.
Și nu ne du pe noi în ecranul albastru,
Ci ne izbăvește de conflictele hardware,
Că al tău este tot RAM-ul
Și tot hardul
Și toți GigaHertz-ii procesorului
În veacul vecilor.
Alt-F4

******
Ești dependent de calculator dacă...
1. Dai dublu click pe butonul de la lift și cauți butonul de Cancel când greșești etajul.
2. În tren admiri scrolling-ul peisajului.
3. Înainte de a adormi îți trece prin cap: shutdown complete.
4. Apeși Page Down ca să întorci foile dintr-o carte.
5. Iarna stai cu geamurile deschise că n-au tastele Alt-F4.
6. Cifră rotundă pentru tine înseamnă 16, 32, 64, 128, 258, 512.....
7. La poștă îți treci adresa IP și a siteului tău în loc de domiciliu.
8. Copiii tăi se numesc Mozilla, Yahoo, Gmail, etc. sau au un @ în numele lor.
9. Dacă spui download complete când ieși de la baie.
10. Dacă ai vise în format .avi sau .mpeg.
11. Îți iei laptop să stai online și la WC.

******
De la serviciul clienți...
1.
 - Am și eu telefonu' blocat...
- Ce scrie pe el acum?
- Etern puchi!
- WTF?? Cum ați spus?
- Etern code puchi!
- Scrieți codul ăsta....(PUK).
- Acu' scrie etern code pin!
Clienți eterni...

2.
- Mai sunt primele 3 secunde gratuite?
- De la întâi inue vor fi doar 2 secunde...
- Care din ele??

3. 
- Bună ziua. Pot activa ocolirea de identitate?

4.
- 'ziua...Dom'le, cât de mare tre' să fie bateria să-mi dea drumu' la vibrator la Motoroala mea??

5. 
- Am scăpat și eu telefonul puțin în limba rusă și nu mai vrea române deloc...

6. 
- OK, haideți să încercăm să deblocăm telefonul. Tastați, vă rog, 076XXXXXXXXXXXXXX.
 - Buun. Am tastat. Acum ce fac îl deschid sau îl las așa puțin?

7.

- Ce tip de telefon aveți?
- Nu știu, că e primit și nu scrie pe el. Dar e rotunjor, așa, și puțin grăsuț la spate...

8.
- Am abonament de vreo cinci zile, și n-am decât numărul de la Urgențe, Poliție și Salvare. Numerele prietenilor mei când intră ca să vorbesc și io cu ei??

9.
- Telefonul dvs. este dual SIM?
- Da, da. Negru cu bleumarin...

10.
- Ce număr trebuie să formez ca să știu ce număr am?

******
Mica publicitate
 - confecționăm la comandă pătuțuri pentru copii cu picioare de lemn.
- Avem mănuși pentru doamne cu un deget de lână.
- Vând hârtie igienică folosită pe-o parte.
- Caut dadacă pentru o fetiță nefumătoare.
- Avem pește sabie decapitată.
- Avem ciorapi de femei lungi.
- Confecționăm rochii pentru dame de lux.
- Avem supă de pasăre vegetariană.

******

Din ciclul „Hai să-i prostim pe proști...” - 1

Da, sunt mulți de-ăștia care încearcă asta. Și cu mulți le merge. Din varii motive: naivitate, lipsa unei culturi informatice, prostie. A, cultura informatică nu înseamnă să știi pe de rost manualele PHP, HTML, CSS și altele asemenea. Înseamnă să știi să te ferești de necazuri, on-line și off-line. On-line, adică să nu-ți dai singur parola de mail/Facebook/etc., PIN-ul cardului și date confidențiale sau mai știu eu ce unuia care pare de încredere. Nu există așa ceva, mai ales on-line, decât în foarte rare situații. Eu personal nu prea am încredere nici în mine când sunt on-line :D. Glumesc, normal, dar se pot face/întâmpla atâtea, că niciodată nu poți fi suficient de sigur pe cel de la capătul celălalt al ... internetului. În fine, despre asta altădată.


Acum vreau să vă pun în gardă, cum s-ar zice, împotriva unei șmecherii destul de vechi (one of the oldest tricks in the book, cum ar zice americanu') care constă în păcălirea cuiva să instaleze un virus informatic cu propriile mâini. Da, da. Ați citit bine. De aia ziceam de „să-i prostim pe proști” (bine, bine, e puțin exagerat, dar exact ăsta este motto-ul celor care încearcă de-astea...). În ce constă șmecheria?


Păi aproape toți cei care „se dau pe net” se tem de viruși, și pe bună dreptate. Deci trebuie luate măsuri. Adică un antivirus sau o scanare cu un program specializat. Buuun.Și aici intervine șmecheria. Se trimite un mail, chipurile din partea unei firme renumite din domeniu (dar nu este neapărat, deși șansele de „reușită” cresc dacă mailul are asemenea elemente „oficiale”), mail care avertizează că există un risc de infecție sau chiar că calculatorul este infectat. Apoi se oferă un link spre un program care poate scana/șterge „virușii” din calculator. Că programul ăla este de fapt un virus, asta e partea a doua (și cea mai interesantă). Dacă instalezi programul ăla, felicitări! tocmai ți-ai bătut singur cuie-n tălpi! Virușii se vor apuca să facă ravagii prin calculatorul tău! Ce să-i faci, prostia și domnia se plătește! (Și cred că mai toți au fost la un moment dat proști în felul ăsta...)


Mai jos este o poză a unui astfel de mail pe care l-am primit azi, dar de astea primesc cam o dată pe săptămână. Câteodată le răspund cu niște piese din folclorul băștinaș traduse în engleză (după posibilități).










Cum recunoaștem un astfel de mail? Sau cum îl deosebim de unul „valid”, adică trimis chiar de o firmă din domeniu? (Da, și ele trimit mailuri, mai ales cu oferte de reducere la achiziționarea unuia sau altuia dintre produsele lor). Păi simplu:


1. Verificăm adresa de unde a fost trimis. De obicei mailurile false sunt trimise de la un serviciu de mail gratuit (42pxa.net în cazul de față) sau de pe un cont obișnuit - @yahoo.com, @gmail.com, @hotmail.com, etc. Firmele care se respectă au conturi de mail dedicate, de genul sales@avira.com sau office@kaspersky.com. Adică adresele respective aparțin domeniului lor (numele siteului). Cel mai simplu este să verificați pe pagina oficială, de obicei la rubrica Contact, dacă există o asemenea adresă de mail la firma respectivă. Și dacă vă descurcați în limba lor, puteți să trimiteți voi un mail la ei să le semnalați frauda. Sincer, cred că vor aprecia gestul.


2. De obicei dacă puneți cursorul de la mouse pe linkul ăla (cu albastru în poză) în partea de jos a browserului/programului de mail apare siteul complet unde vă va duce linkul, ca în poza de mai jos:










3. Puteți căuta pe internet dacă au primit și alții asemenea mesaje de la adresa de mail respectivă. Sunt o groază de forumuri/siteuri unde se anunță lucruri de-astea, chiar și firmele din domeniu anunță de obicei (cam în genul anunțurilor de la companiile de telefonie mobilă referitoare la ăia de sună și te fac să le încarci cartela). În plus, citind asemenea forumuri, mai învățați și altele despre securitatea on-line. 





Spre că asta v-a fost de ajutor și aveți grijă de voi și de calculatorul vostru!


11 sept. 2012

Frumoasa (din operă) și bestia (incultul)

Și când spun opera mă refer la genul muzical respectiv. N-am fost niciodată la operă. Da, știu, sunt un incult în cap, dar nu m-a atras niciodată o astfel de abordare artistică. Nu stau să discut acum de ce, pur și simplu nu m-a atras și nici nu mă atrage. Da, oi fi incult, mai știi...
Oricum, azi căutam ceva pe net pentru soțioara mea. Și am dat peste o operă, cred, a unui compozitor modern (nu sunt sigur cât e de modern). De fapt peste un fragment de operă care m-a impresionat și m-a determinat să caut toată opera și să o văd/vizionez cap-coadă. O adevărată performanță pentru mine. Dar a meritat efortul. 
Opera se numește Notre Dame de Paris și e compusă de Richard Cocciante pe un libret de Luc Plamondon. Iar cântul 19, intitulat Belle (o să-l vedeți mai jos în varianta HD lută de pe youTube), a avut mare succes în Franța și Belgia - libretul, normal, e scris în franceză.
P.S. Se pare că și YouTube-ul poate contribui la culturalizarea maselor, dacă masele vor să fie culturalizate...

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=-XB7aftz6zY?feature=player_detailpage]

10 sept. 2012

In memoriam Tatiana Stepa

Pentru că luna trecută, mai exact pe 7 august, s-au împlinit 3 ani de la trecerea în neființă a unei mari voci ale folkului și muzicii românești - Tatiana Stepa, răpusă de o boală crâncenă la doar 46 de ani, am să încerc să-i readuc în prim-plan două dintre cele mai frumoase melodii ale sale (și asta este un understatement, cum ar spune englezul, adică e prea puțin spus).


Din păcate Tatiana Stepa este foarte puțin cunoscută, a fost foarte puțin promovată, cum se spune acum, poate și din cauză că muzica ei, tributară într-un fel vechiului Cenaclu Flacăra (ceva ce pentru majoritatea covârșitoare a tinerilor de azi nu înseamnă nimic, dar pentru părinții noștri...) nu mai ajunge la sufletul noii generații, suflet îmbibat, pervertit și îndobitocit de așa-zisa economie de piață care a pătruns (mai ales) în muzică aducând tot soiul de specimene care mai de care mai sexoase/sexoși și mai tâmpe/tâmpi.


Așadar:








Copaci fără pădure


[youtube http://www.youtube.com/watch?v=LnOFJtNxfSM]
Dă, Doamne, iarnă

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=-_YMKrqajWg]

23 aug. 2012

Gâlceava cetățeanului cu statul (degeaba)

Din motive obiective, a trebuit să dovedesc unei instituții a statului nostru multi-lateral dezvoltat că nu am cazier judiciar, adică sunt un cetățean model care respectă legile, iubește câinii vagabonzi și nu-și bate soția. (A doua nu e adevărată, în treacăt fie spus.) Buuun.
Și la orice act pe care trebuie să-l primești/ceri, tre' să duci în loc alte 10-15. Primul pas logic în demersul meu a fost să văd ce anume trebuie să duci la ei ca să-ți dea „ceferticatul” de bun cetățean. Și cum Poliția e cam departe de mine pe căldura asta, zic io așa în barbă - „Ia, mă, ăștia nu au informațiile pe net, că acu' toată lumea e cu netu', cu onlineu', cu d-astea”. Și mă așez frumușel la „culcalator” și începe fratili vostru să dea în clapacioace până găsește ce- i trebuie. Adică - pentru cine vrea să știe: una bucată timbru fiscal de 2 lei (nu, nu, e chiar valoarea înscrisă pe el, nu e la 'șto), cerere tipizată (se ia de la cel mai apropiat xerox), copie xerox B.I./C.I. și original, chitanța cu taxa de cazier eliberată de Trezorerie. Eee, și aici începe șmenozeala.
Ca orice om normal, raționez eu așa aseară, înainte de a trece în lumea viselor: „Mă, ăștia sigur au program de dimineață, mă duc mâine pe la 10, plătesc taxa, iau și timbru de la poștă, restu' le am, iau cazieru' repede” că dacă ești născut în același județ ți-l dă pe loc. Zis și făcut.
Azi dimineață, am plecat pe la 9 și ceva la Trezorerie (m-am trezit de dimineață, dar până am sorbit cafeaua, am mai răspuns pe la câte un mail, am hrănit fiica din dotare, etc. a trecut timpul). Mă înființez la ghișeul respectiv plin de elan.
- Bună ziua, îi zic unei tanti trecută bine de prima tinerețe, cu o moacă de ziceai că s-a spălat în zeamă de lămâie. Vreau și eu să plătesc o taxă de cazier. 
- Nu se poate, veniți în timpul programului, mi-o întoarce scurt tanti, sorbind dintr-un degetar ce-i servea de ceașcă de cafea.
Mă uit la programul de lucru afișat, începea la 8.30. Mă uit la ceasul de la mână din dotarea proprie, arăta 9.45. Mă mai uit odată, lung, la ceas, poate am eu orbul găinilor și mă gândesc simultan dacă nu l-oi fi dat din greșeală pe ora NEw Yorkului, sau, mai rău, a Los Angelesului. Dar, nu, la ambele. E realmente zece fără ceva. 
- Doamnă, dar programul e de la opt jumate și e aproape zece. Nu încasați decât între anumite ore, sau cum? (aici începe să-mi crească tensiunea, nu mult, cât să mă înroșesc puțin în obraji - soția zice că-mi stă bine, poate de aia mă mai sâcâie câteodată...).
- V-am sspus să așteptați programul, replică la fel de rigidă tanti, învârtind ceșcuța aia așa cum fac tantili care vor să-și ghicească în cafea.
Acum începe inima să bată mai tare, nervii se întind în soare, arcuri se întind în vânt...pardon, asta e de la altceva. Pe scurt, mă apucă toate alea. În gând zic: „Sigur nu vezi în zațul ăla ce-o să urlu eu la tine imediat dacă mă mai disperi...”. Dar reușesc să mă redresez suficient încât să-i spun:
- Și cât să mai stau, până-mi crește barba?
- Da' ce atâta grabă, e doar o taxă de 10 lei?
- Doamnă, încerc eu s-o dau pe eufemisme, nu contează cât e suma, e vorba că dacă e program, program să fie, nu începe la 8 jumate și vă apucați la 1 de treabă...eu mai...
- Hai, dați încoa', că văd că nu o scot la capăt.
Îi dau banii, iau chitanța, fug la mașină să nu se termine, Doamne-ferește, programu' la Poliție. Pe drum mă mai înjur amical cu taximetriștii (e un fel de obicei de-al meu...), în parcare la instituția mai sus menționată completez și cererea, verific din nou să am toate actele și mă înființez la intrare:
- Bună ziua. Pentru cazier...
- Da, da, zice dom' polițist de la ușă. Aveți tot ce trebuie?
- Da, poftim.
Le ia și se uită luung la ele preț de vreo 10-15 secunde, fix cât să mă străbată un gând „Dacă zici că nu-i bun ceva sau mai știu eu ce, să vezi ce mă iau în gură cu organu'!!!”. Dar scap ieftin:
- Da, bun, mergeți la camera 9, etajul 1 pe dreapta. Succes!(WTF?? De ce?)
Urc la etaj, dau actele, iau amărâtul ăla de cazier în 5 minute (v-am spus că nu am nimic în el, nu?, de aia a durat așa puțin:D) și plec pe jos spre casă. Mă opresc la vreo sută de metri pe Esplanadă să fumez o țigară, moment în care îmi aduc aminte că, totuși, eu am plecat cu mașina de acasă. Normal, mă întorc după ea și plec fluierând acasă, după ce mai trag o înjurătură la adresa lu' tanti de la Trezorerie, așa să mă răcoresc până pornește aeru' condiționat de la Golanu' meu.
P.S. Bine că nu m-am lăsat ieri de fumat, cum aveam de gând :D

22 aug. 2012

Să nu ziceți că nu frecventez...

...oameni inteligenți. Iată un „extras” din lista mea de Messenger:


 




 


Puteți și mări imaginea, dacă nu înțelegeți. Din motive evidente, nu am dat numele celor două persoane. Cine se simte vizat, n-are decât să-și schimbe statusul sau sa mă șteargă din listă.


 


P.S. Pentru cei cu inaptitudini la limbi  străine, iată și traducerea:


YM contact 1 (traducere din klingoniană în română) - Mă duc să mă înec în Siret că e foarte cald.


YM contact 2 (traducere din franceză aproximativă în română) - Dragostea este ca o țigară, arde ca un chibrit, înțeapă ochii, te face să plângi și dispare ca un fum. (Și traducerea mea este aproximativă, n-am avut răbdare să redau întocmai sensul poetic al statusului). 

19 aug. 2012

Cum o să-mi petrec sfârșitul lumii...

Că sigur vine. Mi-a spus mie un vecin azi dimineață când veneam din oraș, liniștit că au trecut căldurile, că treburile s-au aranjat cât de cât, că acasă mă aștepta zgâtia mea de fetiță să-i duc „dodo” (ciocolată, în argoul ei de la un an și ceva). Deodată universul meu stabil și calm a fost brusc bulversat de vecinul de la patru, cu sfârșitul lumii al alui cu tot.

- Neața, vecine, ai auzit că vine sfârșitul lumii?
Eu mă uit în spate, să nu dea cumva peste mine, dar nimic. Apoi mă revolt în sens anti ciobănaș mioritic („of, Doamne, iarăși încep ăștia!!!”), dar de zis îi zic suav:
- Da' de unde știi mata?
- Păi am văzut la televizor (normal, că doar n-a ghicit el în brânza de vaci pe care o căra în sacoșă), cică o ghicitoare, prevestitoare de aia a zis că pe 12.12.2012 vine negreșit sfârșitul lumii!
Tonul ultimativ nu lăsa loc de interpretări, la fel și mimica omului. Credea cu fiecare fibră a sa, ce să mai! Și cum nu-mi stă în caracter să spulber speranțele și certitudinile oamenilor, decid să-l iau pe ocolite:
- Da' ce, bre, ăia de-au descifrat (cică) scrierile mayașe n-au spus că vine prin primăvară? Și n-a venit...
- Ăia erau niște găinari, asta e pe bune.
(Așa deci, șampolionii ăia erau niște terchea-berchea care se distrau dezlegând rebus pe chetroaiele mayașilor, pe când ghicitoare asta e doctor în cosmologie, cosmogonie și sfârșitorologie, nu?) Și cu voce tare:
- Dacă vine totuși, ar fi bine să mă pregătesc...
- Da, da, sigur vine.
- ...că dățile trecute când a fost m-a prins nepregătit - ba eram la muncă, ba prin parc sau oraș, și aflam seara că a fost sfârșitul lumii. Nu se cade să fiu așa neglijent, sfârșitul lumii e un eveniment aproape unic (a mai fost de vreo cinci ori de când mă știu, dar, na...). Mă duc repede să dau cu aspiratoru', nevastă-mea șterge prafu', poate face și-un pandișpan, țuică de prună am de la bunicu', gata, am rezolvat. 
- Mă, nu te râde de cele sfinte! mă apostrofează grav nenea. 
- Hopa, zic, cele sfinte?? Păi nu era vorba de așa ceva, ai zis de o ghicitoare...
- Da, dar sfârșitul lumii cine-l dă, nu Dumnezeu?
- A, quod erat demonstrandum.
- Așa că ai grijă, nu huli, că te bate Dumnezeu! mă avertizează omu' meu.
- Bine, o să am grijă, da' stai matale liniștit că nu vine niciun sfârșit acu'. Și chiar dacă vine, nu o să afli de la televizor decât când va fi prea târziu.
- Vai de capu' tău, nu ești serios deloc, să vezi când o veni, o să fie cataclism, catastrofă, (mai lipseau ploile de pucioasă din Biblie), ce faci atunci?
- Atunci, nimic. Dar acum știu ce vreau. Opriți, vă ror, planeta, vreau să cobor, că de-alde ăștia aduc sfârșitul lumii, Dumnezeu are alte treburi.
P.S: - Dialogul de mai sus e unul imaginar, personajele și subiectul sunt însă reale. Iar în loc de vecinul meu ar putea fi încă vreo câteva sute de persoane. Întotdeauna mi-am dorit să-i spun cuiva tot ce am scris mai sus, dar după ce anunță cataclismul, toți dispare repede din peisaj și n-am cu cine vorbi.
P.S.2. - Cine crede în sfârșitul lumii prevestit în cafea, bobi de grâu/orz/secară, scoici, și alte instrumente precise de determinat viitorul, este rugat insistent să nu mai citească pe aici și să se ducă de urgență la control.
P.S.3. - Sfârșitul lumii va veni, poate, mâine, dar nu are rost să stăm cu mâinile pe piept în așteptarea lui.
P.S.4. - Scoateți ZeroTV și altele asemenea din grila de programe. Lăsați Disney Channel și Cartoon Network, acolo sigur e imaginație (bolnavă).

18 aug. 2012

Acolo unde Făgărașii își dau mâna cu Bucegii...

Adică pe culoarul Rucăr-Bran, o vale largă ce-i desparte pe cei doi uriași. Și cine a ajuns până la Castelul Bran și nu a luat-o la vale spre Câmpulung-Muscel sau Curtea de Argeș a pierdut ocazia să vadă cum stau cei doi uriași față în față, sfidând vremea și sfidându-se reciproc.


Ajunge doar să treci de Râșnovul cu aer săsesc și cu cetatea lui semeață urcată pe deal și să te îndrepți ușor, în ritm de șarpe, pe serpentine, spre Bran-ul cu urme de Dracula, apoi mai departe spre Câmpulung-ul ce-a uitat de ARO și s-a orientat spre altele...Dar trebuie musai să zobăvești puțin pe drum, pe la Moeciu, Fundata sau Dragoslavele, să te așezi la margine de drum și să asculți. Dacă ai noroc, poate vei auzi Bucegii povestind istoria cutezătorului Vlaicu ce și-a găsit sfârșitul la poalele lui. Sau poate se vor auzi semeții Făgărași gemând încă sub povara jugului de beton de la Vidraru, cu cicatricea Transfăgărășanului brăzdându-le pieptul. 

Oprește-te o clipă, călătorule, privește-i cu respect pe acești falnici străjeri de la porțile Transilvaniei și pleacă-ți capul cu respect. Apoi mergi mai departe în liniște, nu-i tulbura! 






Se adună norii pe Bucegi...


Bucegii sub furtună...



Norii 0 - Bucegi -1


Făgărașii cei plini de soare...


Transfăgărășanul e dincolo de noi...


Se-adună nori și pe Făgăraș


Lacul Oașa

În drum spre Obârșia Lotrului, pe Transalpina, o să dai peste lacul Oașa, un lac artificial pitit în spatele barajului cu același nume de pe râul Sebeș, undeva la granița dintre județele Alba și Sibiu. Dacă vreți mai multe informații, Google este mereu gata să vă ajute.
Este un lac minunat, egalat, (sau, poate, depășit) doar de lacul Fântânele din munții Gilăului, județul Cluj. Este una dintre multele zone pitorești oferite de Drumul Regelui - Transalpina.




































Transalpina

Așa cum am promis, revin cu pozele de pe Transalpina. Cu o precizare: Am făcut acest drum de la nord la sud, adică de la Sebeș la Novaci, cu un popas de o noapte la Obârșia Lotrului
(unde poți îngheța lejer noaptea dacă stai la cort și nu ești pregătit pentru temperaturi aproape de 5 grade C seara în august- din fericire există cabane/pensiuni cu prețuri OK pentru toate buzunarele). Pozele sunt în ordinea în care le-am făcut (click pe ele pentru a le mări).


P.S. Dacă nu sunteți destul de bazați pe voi și pe mașină, nu urcați! Și dacă vreți totuși să urcați, începeți dimineața, cât mai devreme. Dar nu prea devreme, să aibă timp norii să plece de pe vârful muntelui, că altfel nu o să vedeți drumul, la propriu. Și e destul de dificil de urcat chiar și pe vreme bună. Dar merită efortul chiar și pentru a fi cu capul în nori la propriu pentru câteva minute!



P.S.2: Cele mai bune și actualizate informații despre Transalpina găsiți pe http://www.transalpina.biz/.













































































Copyright © 2013 Sfânta lene și cuviosul somn