Sfânta lene și cuviosul somn

Cred că ar trebui să clarific ce am vrut să spun aseară . Simplu. M-am săturat de Facebook. Din mai multe motive. Înainte de a trece mai departe, trebuie să precizez că, în afară de 5 persoane (numărate!!!) din lista mea de prieteni, restul sunt oameni pe care îi cunosc personal - foști elevi, foști/actuali colegi, rude, etc. Acum, de ce m-am supărat așa tare...(ordonat): 1. m-am săturat să văd puștani de 9-10 ani care postează în neștire faze de genul „nu-i nimic dacă ai suferit din dragoste, până la urmă îți vei găsi perechea potrivită...”. WTF?!?!?! Așa ceva?? La o vârstă la care eu (și cred că mulți din generația mea) mă întrebam încă de ce eu pot face pipi din picioare, și fetele nu...Bine, am auzit și eu că puștii din ziua de azi sunt precoce foc, dar totuși așa de precoce încât să ardă etapele , cum ar spune franțuzu'?( Pentru cine nu știe ce înseamnă a arde etapele ). 2. nu știu cum, doar bănuiesc, un ziar care odată a fost mare și tare și care azi e doar în online are acce

Gata. M-am hotărât. Donez feisbucu '. Adi că co ntul de acolo Cine vrea, să-mi transfere 2 (doi) bani găuriți în contul de PlăteșteAmice până mâine dimineață. Felicitările, masa și dansul le organizez eu, în mediu privat... Cu explicații revin mai târziu, după ce trec de criza existențialo-psihoti că ca re tocmai se întețește...mă duc repede la o bere rece-rece, din 1718, parcă, să-mi vindec neuronii abuzați și ochii siluiți de siteul cu pricina... P.S. Pentru toate fracțiunile de docți (semi-docți, sferto-docți, etc.) Caco foniile sunt intenționate.

E vară. Și cum iarna nu-i ca vara, așa cum bine a spus întâiul om al țării, vara am tendința să stau mult-mult pe-afară, că nu e frig, ziua e mai lungă, treabă e mai multă...Asta dacă stai la țară, chiar și temporar, așa ca mine. Și când intri seara în casă dai și tu drumu' la teveu să vezi ceva, să te destinzi. Așa cum am făcut eu aseară. Pun mâna pe telecomandă, zic un „Poate e ceva bun de văzut...” și încep apăsarea pe butoane. Oferta de canale TV nefiind prea generoasă, am ajuns repede la capătul listei și nimic. Deja mi se făcuse dor de Disney Channel, preferatul fiică-mii. „Ei, las' că dau eu peste ceva ca lumea” zic în forul meu interior și o iau de la capăt, că pe unele posturi erau reclame. De data asta zăbovesc puțin mai mult pe câte un canal, să văd ce și cum e pe acolo. Greșeală! Mai să mă apuce criza! Ajung la be1 (pardon, am vrut să zic la B1), unde primul șpanchiu al țării (ne) explica, mie, lui Turcescu (să trăiți, tov. colonel!) și celor ca mine care se uitau,

Da, știu, titlul e o parafrazare grosolană a unui titlu de film. Dar, na, atât m-a dus capul (sunt treaz de la 5 ca să fac baie, că la noi apa e cu program de când o țeavă a făcut „trosc” pe undeva prin oraș - și decât odihnit și murdar, mai bine chior de somn, da' curat). Dar să trecem la treabă...După baia cu trăsături pregnante de mozol la lighean, am luat-o aiurea pe net și am găsit un forum, ceva, unde un nene se plângea de serviciul clienți de la o firmă oarecare de internet. Asta mi-a adus aminte de o pățanie de-a mea cu o firmă locală de gen, firmă care între timp a fost „înghițită” de alta mai mare. Iată și evenimentele: Într-o dimineață, net ioc. Verific ce era de verificat la mine, totul OK. „E de la ei”, zic io și purced la căutarea telefonului mobil să-i sun (nu, nu am telefon fix, ce să fac cu el când eu îs plecat mai tot timpul?). În fine, găsesc telefonul și sunt la „Deranjamente”, deranjat că nu merge netul.   - Bună ziua, firma X, cu ce vă putem ajuta?, zice o voc

Căutam ziua de ieri pe internet - chiar mă și mir că Google nu e-n stare să-mi arate unde o fi ziua de ieri, credeam că el le știe și le găsește pe toate... - când am dat peste siteul (sau saitul) Muzeului Național Brukenthal din Sibiu . Un muzeu pe care am avut ocazia să-l vizitez acum mulți, mulți ani și din care mai țin minte...nimic. Eram prea mic, prea ne-interesat de așa ceva pe vremea aia (încă mă mai încălțam cu fesu'...). L-am „răsfoit” pe fugă ca să fiu gata și de un cântecel de leagăn (deși-s total afon) pentru fiică-mea, singura din familie care-mi apreciază vocea de polizor unghiular intrat în rezonanță cu universul...instalațiilor (ghici de unde știu de asta??). A, să nu deviez de la subiect și predicat. Spuneam, deci, că l-am frunzărit puțin, pe el, pe site, și mi se pare o chestie OK, mai ales că ai ocazia să vezi unele lucrări expuse în muzeu sub formă de galerie de imagini. Da, man, știu că nu se compară holbatul la o poză de pe monitor cu benoclatu' pe viu în

NU, nu e un post cu și despre bătăi, ci despre filme. Mai exact despre un film pe care l-am văzut acum mulți, mulți ani la Cinema Copou și care se numea chiar așa - FightClub . Și nu e un film (doar) cu bătăi, așa cum și descrierea de pe www.imdb.com lasă să se înțeleagă. E mult mai profund de atât. Dar vă las pe voi să descoperiți ce și cum. Vă spun doar că o să vedeți un Brad Pitt foarte tânăr și foarte bun în rolul asumat. O să vedeți scene violente care evoluează de la „FightClub” (Clubul de lupte) la „Project Mayhem” (Proiectul Haos), o să vedeți ce înseamnă  personalitate multiplă, și multe altele...Și o să vedeți filmul de cel puțin două ori, așa cum eu l-am văzut de trei-patru ori, și de fiecare dată o să mai descifrați ceva din intriga lui...Și o să vă amintiți mult timp că You're not your job. You're not how much money you have in the bank. You're not the car you drive. You're not the contents of your wallet. You're not your fucking khakis. You're th

 Tocmai terminasem de scris postul anterior și mă îndreptam cu săgeata de la maus spre butonul de închidere a ferestrei când dintr-un tab nou al „vulpiței” Firefox mi-a sărit în ochi o chestie legată de îngrijirea copiilor. Cum am o zgâtie de fată de vreo trei ani, am citit cu atenție ce era acolo. Și cum nu sunt egoist din fire, am zis să împărtășesc cu voi indicațiile respective. Tot ce vă trebuie este puțină răbdare și niște cunoștințe elementare de limbă engleză.  Iată și indicațiile.

Discovery . Adică descoperire. Mai precis, re-descoperire. Și mai precis, re-descoperire a cărții. Cartea ca obiect concret, nu ca idee sau figură de stil.  Să mă explic. După o dimineață pierdută în alergări per pedes și la volan prin măreața urbe în care-mi duc zilele de prin clasa a II-a (în treacăt fie spus, orașul pare că a revenit întrucâtva la viață ca un urs din hibernare, din varii motive, dar despre asta altădată), deci, după o alergătură demnă de Abebe Bikila, am ajuns acasă unde mă aștepta cafeaua obligatorie. (Apropo, v-am spus că mintea mea refuză să funcționeze la parametri normali fără cofeină?). În timp ce-mi desfătam neuronii și papilele gustative cu aroma respectivului lichid, m-a apucat așa, brusc, o nostalgie de vară, generată și un refren din tinerețea mea care sună cam așa Mi-am dat seama că nu am mai pus mâna pe o carte cam de multișor. Carte ca obiect, adică pachetul ăla de foi tipărite și lipite pe o margine. Chestii din alea care stau

Deși există drivere pentru Samsung în depozitele oficiale ale Ubuntu, ele nu sunt prea bune, în sensul că nu permit o configurare prea amănunțită a imprimantei, așa cum e cazul cu driverele oferite de producător. Dar driverele oferite de producător mie mi-au scos peri albi, nu vroiau să se instaleze pe Ubuntu Precise, așa că am căutat o soluție. Soluție pe care am găsit-o relativ repede, pe ubuntuforum.org . Pe scurt e așa: 1. Dezinstalați complet driverele deja instalate, dace le aveți. 2. Adăugați   deb http://www.bchemnet.com/suldr/ debian extra în /etc/apt/sources.list.  3. Instalați cheia GPG cu comanda wget -O - http://www.bchemnet.com/suldr/suldr.gpg | sudo apt-key add - 4. Actualizați lista de pachete cu sudo apt-get update 5. Căutați în Software Center sau Synaptic samsungmfp-* , adică pachetele necesare care conțin Samsung Unified Driver, nimic altceva decât ceea ce se oferă pe siteul oficial, dar mai „pregătit” pentru versiunile noi de Ubuntu. NOTĂ: Este indicat să citiți c

Mulți știu ce înseamnă urarea din titlu, mulți nu știu ce înseamnă. Pentru cei care nu știu, vă spun eu acum: este urarea pe care și-o adresează minerii când intră în schimbul de lucru, schimb sau tură care se mai numește „șut”. Așadar articolul de azi va fi despre mineri. De fapt despre o întâmplare sau o poveste reală, nu știu cum să-i spun. Hai să-i spun o poveste de viață pe care o mai auzisem de vreo trei ori. Personajele acestei întâmplări sunt din familia mea: mama, bunicul și bunica mea (părinții mamei mele). Anul de grație 1966, luna martie. Locul: colonia minieră Teliuc, la circa 15 Km de Hunedoara. Acțiunea: un accident la mină. Dar să las personajele să vorbească: Bunicul: - Intrasem în șut cu V., un coleg de echipă. Trebuia să dinamităm ceva bucăți de rocă pentru a continua lucrările când, brusc, s-a surpat o parte din galerie și l-a prins pe V. A murit pe loc. Imediat s-a oprit lucrul, a sunat alarma de accident la mină. S-a început imediat o anchetă, a venit procuratura,

Nu, nu este un post despre vreo oră de chimie sau despre prelucrarea argintului. E despre altceva...o să vedeți pe parcurs. E o poveste-pățanie-pildă-exemplu, cum vreți să-i ziceți, dar care mie mi-a lăsat un gust amar.   Pe vremea când nici drept de vot n-aveam, dar așteptam cu nerăbdare să-l obțin (dreptul la vot fiind în viziunea mea și a grupului meu de prieteni, o mare șmecherie - între timp am văzut că nu prea ai ce face cu el...dar despre asta altădată, poate), pe vremea aia, cum spuneam, eram o gașcă (nu în sensul peiorativo-ilegal de azi), un grup de vreo 5-6 prieteni care ieșeam în oraș de fiecare dată când ne permitea timpul liber și buzunarul. Ne strigam prim fața blocului (n-aveam nici telefon fix, de mobil sau internet nici n-auzisem la vremea aia!), ne adunam toți, ne adunam banii de prin buzunare și o luam cătinel spre „La Riviera”, o adevărată Mecca pentru noi, un bar mai răsărit unde te puteai întinde la vorbă cât te țineau balamalele. Patronul, nea Dan, actualmente c

Blogul ăsta stătea de multă vreme prin bookmark-urile de la Firefox, într-o stare de lâncezeală profundă. Îl începusem de multișor, dar cum lipsa timpului și a chefului îmi punea piedici majore în demersurile mele cvasi-artistice și semi-culturale, a stat așa în stand-by până acum. De fapt am ignorat blogul ăsta în favoarea altuia, mai tehnic și mai aproape de sufletul meu la momentul respectiv: Cu si despre Ubuntu , pe care tot l-am bibilit și modificat, dar tot nu e gata :)). În fine, mă depărtez de subiect. De ce m-am hotărât să mă apuc (și) de blogul ăsta? Simplu: m-a impulsionat var-mea (Mulțumesc, Ana!), care și-a făcut blog , și cu care nu am vorbit face-to-face de vreo juma' de an. Așa că o să mă apuc și eu de un blog non-tehnic sau a-tehnic, să pot „conversa” cu ea fie măcar și virtualo-internautic, dacă altfel nu se poate....(ba da, am telefon, are și ea, dar sunt alte chestii care ne răpesc dreptul la o comunicare "vocală"....). Despre ce o să scriu aici? Habar