Sfânta lene și cuviosul somn

Recunosc, numele nu-mi spunea nimic. Nu era nici Cetatea Neamțului, nici Cetatea Alba Iulia, nici Castelul Bran sau al Huniazilor. (Acum, că am căutat pe Google, văd că sunt multe informații despre ea, așa că mă voi limita la câteva impresii personale).  De la poalele colinei pe care e urcată, parcă de un uriaș, părea doar un zid dărăpănat, uitat de oameni și de așa zis-ul Minister al Culturii. Ne-am luat inima-n dinți (eu, soția, copilul, mama și tata) și, pe o căldură sufocantă, am urcat pe drumeagul spre cetate. Niște stâlpi care demult fuseseră de iluminat acum serveau drept țăruși de legat caii care pășteau prin curtea cetății. Un gard de plasă metalică și o poartă așișderea, cam într-o parte, servea de „paznic” al cetății. Odată intrați în curte, ne-am dat seama că nu e doar un zid și nu e doar o mică cetate aruncată pe un deal. Era ditamai cetatea, falnică odinioară, acum distrusă de prostie, nepăsare și cretini. Doi oameni, bărbat și femeie, pe post de casieri și îngriji...

Adică pe culoarul Rucăr-Bran, o vale largă ce-i desparte pe cei doi uriași. Și cine a ajuns până la Castelul Bran și nu a luat-o la vale spre Câmpulung-Muscel sau Curtea de Argeș a pierdut ocazia să vadă cum stau cei doi uriași față în față, sfidând vremea și sfidându-se reciproc. Ajunge doar să treci de Râșnovul cu aer săsesc și cu cetatea lui semeață urcată pe deal și să te îndrepți ușor, în ritm de șarpe, pe serpentine, spre Bran-ul cu urme de Dracula, apoi mai departe spre Câmpulung-ul ce-a uitat de ARO și s-a orientat spre altele...Dar trebuie musai să zobăvești puțin pe drum, pe la Moeciu, Fundata sau Dragoslavele, să te așezi la margine de drum și să asculți. Dacă ai noroc, poate vei auzi Bucegii povestind istoria cutezătorului Vlaicu ce și-a găsit sfârșitul la poalele lui. Sau poate se vor auzi semeții Făgărași gemând încă sub povara jugului de beton de la Vidraru, cu cicatricea Transfăgărășanului brăzdându-le pieptul.  Oprește-te o clipă, călătorule, privește-i cu respect pe ...

În drum spre Obârșia Lotrului, pe Transalpina, o să dai peste lacul Oașa, un lac artificial pitit în spatele barajului cu același nume de pe râul Sebeș, undeva la granița dintre județele Alba și Sibiu. Dacă vreți mai multe informații, Google este mereu gata să vă ajute. Este un lac minunat, egalat, (sau, poate, depășit) doar de lacul Fântânele din munții Gilăului, județul Cluj. Este una dintre multele zone pitorești oferite de Drumul Regelui - Transalpina.

Așa cum am promis , revin cu pozele de pe Transalpina. Cu o precizare: Am făcut acest drum de la nord la sud, adică de la Sebeș la Novaci, cu un popas de o noapte la Obârșia Lotrului (unde poți îngheța lejer noaptea dacă stai la cort și nu ești pregătit pentru temperaturi aproape de 5 grade C seara în august- din fericire există cabane/pensiuni cu prețuri OK pentru toate buzunarele). Pozele sunt în ordinea în care le-am făcut (click pe ele pentru a le mări). P.S. Dacă nu sunteți destul de bazați pe voi și pe mașină, nu urcați! Și dacă vreți totuși să urcați, începeți dimineața, cât mai devreme. Dar nu prea devreme, să aibă timp norii să plece de pe vârful muntelui, că altfel nu o să vedeți drumul, la propriu. Și e destul de dificil de urcat chiar și pe vreme bună. Dar merită efortul chiar și pentru a fi cu capul în nori la propriu pentru câteva minute! P.S.2: Cele mai bune și actualizate informații despre Transalpina găsiți pe http://www.transalpina.biz/ .

UPDATE: Am pus pozele , dar cum m-am gândit că am multe de povestit despre ce-i de văzut pe la noi, am creat o categorie separată. Azi, pe la zece, zece și ceva, am ajuns cu capul în nori. La propriu. De fapt cred că pe alocuri am și trecut de nori. Și nu am băut vreo poțiune magică precum Alice, nu m-am transformat subit în Păsărilă-Lăți-Lungilă sau cum îl chema pe ăla din basme care fura păsări de pe lună. Nimic din toate acestea. Pur și simplu am urcat pe Transalpina. Nu știți ce-i aia Transalpina? Atunci aruncați-vă un ochi aici , citiți apoi luați-l înapoi. Drumul e super OK. Azi noapte am dormit la Obârșia Lotrului iar dimineață pe la 7 am luat-o cătinel la deal în sus. Și când spun „în sus” mă refer la cel mai strict sens al expresiei. De multe ori am avut impresia că se termină drumul și am ajuns în cer. Serpentine în draci, abrupte și destul de înguste, parapeții de pe margine lipsesc pe alocuri ca să poți vedea ditamai râpa în toată splendoarea ei, dar un asfalt super bun și ...

Căutam ziua de ieri pe internet - chiar mă și mir că Google nu e-n stare să-mi arate unde o fi ziua de ieri, credeam că el le știe și le găsește pe toate... - când am dat peste siteul (sau saitul) Muzeului Național Brukenthal din Sibiu . Un muzeu pe care am avut ocazia să-l vizitez acum mulți, mulți ani și din care mai țin minte...nimic. Eram prea mic, prea ne-interesat de așa ceva pe vremea aia (încă mă mai încălțam cu fesu'...). L-am „răsfoit” pe fugă ca să fiu gata și de un cântecel de leagăn (deși-s total afon) pentru fiică-mea, singura din familie care-mi apreciază vocea de polizor unghiular intrat în rezonanță cu universul...instalațiilor (ghici de unde știu de asta??). A, să nu deviez de la subiect și predicat. Spuneam, deci, că l-am frunzărit puțin, pe el, pe site, și mi se pare o chestie OK, mai ales că ai ocazia să vezi unele lucrări expuse în muzeu sub formă de galerie de imagini. Da, man, știu că nu se compară holbatul la o poză de pe monitor cu benoclatu' pe viu în...