Ion Pribeagu - un scriitor uitat

 Evreu de origine, Ion Pribeagu este pseudonimul lui Isac Lazarovici, scriitor și umorist născut în nordul Moldovei, în județul Botoșani (mort 1971). A avut mai multe pseudonime (Ion Palavră, Saky_disperatu_Buzău, Ion Vraiște) folosite de-a lungul timpului, până să se stabilească la Ion Pribeagu

sursa:Internet

 Cu o activitate de peste 60 de ani, a scris piese de teatru, cupletre pentru teratrul de revistă, cronici, în versuri sau în porză. A scris și lucruri mai libertine, „de sertar”, „impertinente”, cum le numea chiar el. În perioada 1939-1945 (1944 după alte surse), a scris textele umoristice pentru spectacolele celebrului Constantin Tănase. Tot cam în aceeași perioadă a scris și versurile melodiei Zaraza, un tango compus de argentinianul  Benjamin Tagle Lara și interpretat la noi de Cristian Vasile. Și celebra Odă proștilor îi aparține tot lui Ion Pribeagu.

 În 1962 i-a cerut lui Dej, președintele României la acea dată, un pașaport ca să emigreze în Israel. Firește, în stilu-i caracteristic:

Numele: Ion Pribeagu.
Ocupaţie: scriitor.
Peste un metru înălţime,
De la cap, pân-la picior.
Data naşterii: octombrie,
Locul naşterii: în pat.
Semnele particulare:
Mărunţel şi inspirat.
Ochi deştepţi, ascunşi sub lupe,
Nas copoi şi barba rade.
După stil şi comportare,
Par a fi om cumsecade.
Am un fiu în Palestina,
O mândreţe de flăcău,
Singurul băiat al meu,
Şi m-aşteaptă cu ardoare.
Am şi viză de intrare,
Am depus actele toate,
Am bilet de sănătate,
Şi fotografii recente,
Cazierul cu amprente,
Plus biletul de vaccin,
Că n-am fost supus străin.
Note bune la purtare,
Ordinul de concentrare,
Act de naştere-a lui tata,
De la fisc, pe cinci ani plata,
Anexez aici chitanţa,
Că-s la zi cu Manutanţa,
Am dovadă de la „Sacra”,
C-am trăit bine ce soacra,
Că n-am bloc,
Că n-am moşie,
Că n-am stat la puşcărie,
Că n-am fost nici beat, nici mort,
Am şi act de cununie,
Şi-mi mai trebuie-o hârtie,
Doar atâta: Paşaport.

 

Surse:
Revista Luceafărul » Personalități botoșănene. Unde este locul umoristului Ion Pribeagu? (luceafarul.net)

 Oda proștilor, de Ion Pribeagu - Zâmbete

Ion Pribeagu, poet si umorist roman – Identitatea Românească

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Crăciunul în mitologia română

Kdenlive „crapă” la importul unui clip