Cum se schimbă între locuri (location) și cale (path) în Nautilus
Nautilus, adică managerul de fișiere implicit în Ubuntu. Care, cel puțin în 14.04, vine „din fabrică” cu o bară în care apare calea către dosarul respectiv, nu cu locul său. Nu știu dacă m-am făcut înțeles, așa că benoclați-vă la pozele de mai jos (click pe ele pentru a le mări):
Mie îmi place cu Locuri, că dau click pe numele dosarului respectiv și ajung fix în el, fără să mai dau Back de multe ori. Așa că am căutat o metodă de a configura acest lucru ca implicit în Nautilus și am găsit asta (or mai fi și altele, dar nu le știu):
gsettings set org.gnome.nautilus.preferences always-use-location-entry false
pentru a afișa Locuri implicit și
gsettings set org.gnome.nautilus.preferences always-use-location-entry true
pentru a afișa Calea implicit. Reporniți Nautilus și gata.
Din modul Locuri în modul Cale se poate schimba foarte ușor cu Ctrl+L, iar revenirea la modul Locuri se face cu Esc. Spor!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ai ceva de spus? OK, dar fii politicos, altfel vei primi ce meriți!