Cetatea Slimnic - loc uitat de oameni

Recunosc, numele nu-mi spunea nimic. Nu era nici Cetatea Neamțului, nici Cetatea Alba Iulia, nici Castelul Bran sau al Huniazilor. (Acum, că am căutat pe Google, văd că sunt multe informații despre ea, așa că mă voi limita la câteva impresii personale).  De la poalele colinei pe care e urcată, parcă de un uriaș, părea doar un zid dărăpănat, uitat de oameni și de așa zis-ul Minister al Culturii. Ne-am luat inima-n dinți (eu, soția, copilul, mama și tata) și, pe o căldură sufocantă, am urcat pe drumeagul spre cetate. Niște stâlpi care demult fuseseră de iluminat acum serveau drept țăruși de legat caii care pășteau prin curtea cetății. Un gard de plasă metalică și o poartă așișderea, cam într-o parte, servea de „paznic” al cetății. Odată intrați în curte, ne-am dat seama că nu e doar un zid și nu e doar o mică cetate aruncată pe un deal. Era ditamai cetatea, falnică odinioară, acum distrusă de prostie, nepăsare și cretini. Doi oameni, bărbat și femeie, pe post de casieri și îngrijitori ai cetății, ne-au cerut 3 lei (!!!!) de persoană pentru a o vizita.

N-am crezut că dincolo de ușița aia de lemn voi găsi mai mult de niște pietre care fuseseră ziduri, ceva în genul ruinelor de la Sarmizegetusa. Dar cetatea impune respect și se impune prin alura sa, știrbită, e drept, de trecerea veacurilor. Și cum un clișeu spune că o imagine face cât o mie de cuvinte, vă las mai jos câteva mii de cuvinte ca să judecați singuri. (click pe poze ca să le măriți; filmul este și la calitate 1080)

P.S. Dacă tot se cheltuie milioane de euro pentru o catedrală a „mântuirii” inutilă, oare nu s-ar putea face câte ceva și pentru monumente de acest gen?