De ce trebuie curățat calculatorul sau laptopul

Chiar așa, de ce?



 Păi... simplu. așa cum faci curat în casă, tot așa tre' să faci curat în laptop/desktop. Și nu mă refer doar la curățat sistemul de fișiere temporare sau cache-ul de la browser. Mă refer la curățat efectiv de praf/mizerie prin carcasă și toate cele de pe acolo. Metode sunt multe, depinde de ce anume curățăm (laptop, desktop), cât de bine ne pricepem, etc. Oricum nu e bine să băgăm peria de la aspirator prin carcasa măgăoaiei, riscăm să stricăm ceva. Componentele electronice au obiceiuri proaste: sunt foarte sensibile la electricitate statică (da, de aia produsă de frecarea periei sintetice de la aspirator), sunt sensibile la șocuri mecanice - lovituri, zgârieturi, etc. și mai ales, nu pot fi înlocuite așa de ușor.



Și atunci cum facem să curățăm totuși laptopul/calculatorul?



Eu fac așa: îl demontez apoi iau fiecare piesă ce poate fi demontată și o suflu cu aer. Pe vremuri aveam aspirator de ăla românesco-sovietic la care puteai să-i bagi furtunul în fund pe unde iese aerul și astfel curățam ce aveam de curățat. Acum trebuie să dau la pompă sau să rog pe cineva care are compresor. La nevoie, dacă stați bine cu plămânii, puteți și sufla tare. Pentru praful mai încăpățânat de pe ventilatoare sau alte părți mai puțin sensibile am o pensulă de aia de vopsit cu păr natural și dau cu ea pe unde trebuie. Dacă e multă mizerie în carcasă (am văzut și de-astea...), bag aspiratorul și dau jegul jos, cu grijă să nu stric ceva. Apoi facem operația inversă demontării, verificăm dacă pacientul mai funcționează și gata. (Sau sunăm proprietarul să-i dăm scula înapoi).



Cât de des trebuie curățat? Ce se întâmplă dacă nu curăț calculatorul/laptopul?



Nu există un interval anume, depinde de unde funcționează mașinăria respectivă. Calculatorul de la țară îl curăț mai des, unitatea stă aproape de podea și „trage” praf mult. Laptopul îl curăț cam o dată la 8-10 luni, că prin casă la mine nu-i mare praf. Dacă vedeți că mașinăria se încălzește excesiv, e bine să vă apucați (și) de curățare, altfel se pot întâmpla multe neplăceri (Defecțiuni, consum mai mare de curent electric/baterie, închiderea sistemului, etc.).

Bine, mai este și faza cu schimbat pasta termoconductoare la procesor, dar asta e o altă discuție, oricum nu pe pentru cei slabi de inimă și nepricepuți, decât dacă vor să se aleagă cu un procesor stricat pe post de breloc sau cu o placă de bază pe post de... habar n-am la ce-ar putea ajuta o placă de bază stricată...
Și ca să vă puteți face o idee despre cât de parșiv e praful din calculator sau laptop, am pus câteva poze (unele mai vechi) după sistemul „înainte și după curățare”.

PC_6 PC_5 PC_4 PC_3 PC_2

Comentarii

  1. salut. slab rau articolul. cu jetul de aer de la compresor risti sa slabesti coolerele plus lentila de la unitatea optica. am patit-o cu lentila.
    nici cu aspiratorul nu-i ok.
    cel mai corect la service.

    RăspundețiȘtergere
  2. Scrie tu altul mai bun.
    Eu l-am curățat și cu aspiratorul, și la compresor. Dacă ești trompetă și bagi presiune cât duce compresorul, riști s-o pățești. Și am spus că se demontează tot ce se poate demonta. Iar ventilatoarele/coolerele se pot demonta, chiar e bine să le demontezi, că sub ele se mai adună mizerie (și poate sta agățată de fantele radiatorului/pieselor de dedesubt).
    Pe de altă parte nu înțeleg cum ai bușit lentila de la unitatea optică, aia era pe-afară? Ai desfăcut unitatea optică? Ai băgat aer sub presiune în unitatea optică? Și de ce ai face asta? cât praf e în ea?
    P.S. Și la service cum îl curăță?

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu din păcate mai am un astfel de aspirator,tăiat cei drept, am eliminat partea care trage și a rămas partea care suflă, îl am din vremurili buni când zugrăveam cu el, acum stă cuminte în magazie și așteaptă din când în când să-l mai scot la o gură de aer. :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Ai ceva de spus? OK, dar fii politicos, altfel vei primi ce meriți!

Postări populare de pe acest blog

Ion Pribeagu - un scriitor uitat

Crăciunul în mitologia română

Kdenlive „crapă” la importul unui clip