16 sept. 2012

Cum să mă vindec de neseriozitate...

Mi s-a reproșat (și încă mi se reproșează) că nu sunt serios. Adică tot timpul am ceva de comentat, de găsit de râs în orice situație. Așa o fi...Acum, gândindu-mă retroactiv la asta, cred că toți „criticii” mei au dreptate. Pur și simplu nu mă pot abține să nu zic/fac vreo trăsnaie, chiar și în cele mai serioase situații. Cred că ține de ADN, praful din aer și exploziile solare. 

De exemplu, acum vreo două-trei săptămâni m-am dus cu o parte a familiei mele la Palas-Auchan Iași. (Că am înțeles de pe la diverși că dacă nu-ți treci în CV o vizită pe la această Mecca turistică moldavă, degeaba ai mai intrat în Iași). Buun. Trec peste faptul că la sosire am stat vreo zece minute la bariera aia de la intrarea în parcarea subterană că lu' nenea din fața mea nu vroia aparatul ăla să-i dea tichetul, uite-așa, de-al dracului. Eu am zis că dacă nu-mi dă nici mie, hasta la vista, baby, bag în marșarier și cărel poteca...nu mă milogesc de o mașinărie să-mi dea voie să intru unde nici nu vroiam de fapt...În fine, am intrat în imensitatea aia de parcare și un nene angajat îmi spune să mă duc cu mașina la locul alocat.
- Alocat de cine? întreb, că nu vorbisem cu nimeni în sensul ăsta, în mașină era fiică-mea și nepotu', dar niciunul nu aveau atribuții în sensul ăsta.
- Păi scrie pe tichet unde aveți locul, mi se răspunde politicos.
-Mă uit, da, era E123 sau ceva de genul. Adică zona E locul 123. Pe pereți era scris W. de la WTF??? Să caut E-ul începând de la W? 
- Nu pot ieși la suprafață și să intru direct în E, întreb suav. Că dacă o iau la căutat pe aici, îmi crește barba proaspăt rasă.
- Haideți, fiți serios, așa-s regulile.
„Păi sunt serios, man,” zic în gând, „eu-s de la țară și tu mă pui su umblu ca o cârtiță pe sub pământ până găsesc literaa aia nenorocită” Și tare:
- OK. O zi bună!
Normal, am făcut ce fac mulți - am lăsat-o în primul loc liber găsit și am plecat, nu înainte de a-mi luat niște puncte de reper, ca să-mi găsesc mașina la întoarecere.
Asta ar fi un exemplu. Și aș putea scrie la nesfârșit despre neseriozitatea mea. De care sunt conștient, pe care încerc să o tratez, dar nu știu cum se face că, de fiecare dată când spun „Gata, fără de-astea!”, tot îmi mai scapă câte una. Cred că sunt nevindecabil.
Și cred că știu de unde mi se trage. Peste tot, în jurul meu, doar treburi serioase: primarul orășelului nostru zice pe posturile locale că „gata, de acum ne apucăm serios de muncă”. Când deschid TV-ul, tot chestii serioase: „acest referendum este cea mai serioasă participare la vot din ultimii ani”, „am luat o opțiune serioasă pentru calificarea la Mondiale”, „nivelul de trai va crește serios la Sfântu-Așteaptă”. Sau vine tanti Cireșica/Omida/Ștevia și zice „Din analiza profundă a mijloacelor proprii de prognozat viitorul - bobi, cafea,tarot, brânză de vai..- reiese că în 2012 va veni sfârșitul lumii. Deci am feștelit-o cu toții!”. Și isonul i-l ține un nene cu vagi cunoștințe biblice și aer mieros care turuie la vreo juma' de oră despre pocăire și cum o să ne prindă sfârșitu' ăsta cu garda jos sau brăcinarii-n vine. 
Asta când nu dai la un film, unde un sărit de pe fix măcelărește nonșalant vreo două duzini de oameni, până îl prinde poliția. Atunci răsuflu ușurat. Tipul va face cunoștință cu scaunul electric (că majoritatea filmelor îs americane, și la ăștia una-două, „ia loc pe scaun”). Dar, nuuu, vine un avocat unsuros și-l scoate pe dobitoc din pârnaie pe motiv că dosarul nu e OK, nu s-a respectat procedura, etc. Tot motive serioase. Și tipul o ia iarăși prin oraș cu AKM-ul sub braț, la vânătoare. Noroc că spre final vine un Stallone/Bruce Willis/van Damme/etc./etc. și mi ți-l pune la punct cu un pumn serios plasat unde trebuie. 
Deci, cu atâta seriozitate în jurul meu, eu devin neserios. Păi dacă schimb postul, dau peste desene animate - neserioase prin definiție - , sau peste Discovery, unde Clarkson et comp. strică mașini de amorul artei sau unde distrugătorii de mituri fac tunuri cu abur în sec. XXI. Păi astea-s trebuiri serioase?? 
Cred că e un fel de legea contrastelor sau a compensării despre care parcă ne spunea un profesor la școală. Știu că în multe situații am ceva de pierdut, știu că în alte situații am totul de pierdut, dar ...ăsta-s eu. Am fost chiar acuzat că nu mă emoționează nimic, că nu găsesc niciun motiv de bucurie/emoție în fața unor situații susceptibile să declanșeze asemenea răspunsuri. Ba da, mă pot și emoționa, știu să mă bucur, dar nu mă pot exterioriza așa de tare și nici nu vreau. Anumite lucruri nu trebuie scoase pe tarabă, să le vadă toți. Bine, nu mă apucă plânsul când văd un lan de miozotis, dar nici nu trec indiferent pe lângă....
Și, ca o concluzie: nu mă schimb nici să mă tai cu lama! Sunt prea multe lucruri serioase luate în derâdere și prea multe lucruri de râs luate în serios. Dacă nu vă place, vă rog insistent să treceți pe trotuarul celălalt când mă vedeți. La bună vedere!
Copyright © 2013 Sfânta lene și cuviosul somn