Cum o să-mi petrec sfârșitul lumii...

Că sigur vine. Mi-a spus mie un vecin azi dimineață când veneam din oraș, liniștit că au trecut căldurile, că treburile s-au aranjat cât de cât, că acasă mă aștepta zgâtia mea de fetiță să-i duc „dodo” (ciocolată, în argoul ei de la un an și ceva). Deodată universul meu stabil și calm a fost brusc bulversat de vecinul de la patru, cu sfârșitul lumii al alui cu tot.

- Neața, vecine, ai auzit că vine sfârșitul lumii?
Eu mă uit în spate, să nu dea cumva peste mine, dar nimic. Apoi mă revolt în sens anti ciobănaș mioritic („of, Doamne, iarăși încep ăștia!!!”), dar de zis îi zic suav:
- Da' de unde știi mata?
- Păi am văzut la televizor (normal, că doar n-a ghicit el în brânza de vaci pe care o căra în sacoșă), cică o ghicitoare, prevestitoare de aia a zis că pe 12.12.2012 vine negreșit sfârșitul lumii!
Tonul ultimativ nu lăsa loc de interpretări, la fel și mimica omului. Credea cu fiecare fibră a sa, ce să mai! Și cum nu-mi stă în caracter să spulber speranțele și certitudinile oamenilor, decid să-l iau pe ocolite:
- Da' ce, bre, ăia de-au descifrat (cică) scrierile mayașe n-au spus că vine prin primăvară? Și n-a venit...
- Ăia erau niște găinari, asta e pe bune.
(Așa deci, șampolionii ăia erau niște terchea-berchea care se distrau dezlegând rebus pe chetroaiele mayașilor, pe când ghicitoare asta e doctor în cosmologie, cosmogonie și sfârșitorologie, nu?) Și cu voce tare:
- Dacă vine totuși, ar fi bine să mă pregătesc...
- Da, da, sigur vine.
- ...că dățile trecute când a fost m-a prins nepregătit - ba eram la muncă, ba prin parc sau oraș, și aflam seara că a fost sfârșitul lumii. Nu se cade să fiu așa neglijent, sfârșitul lumii e un eveniment aproape unic (a mai fost de vreo cinci ori de când mă știu, dar, na...). Mă duc repede să dau cu aspiratoru', nevastă-mea șterge prafu', poate face și-un pandișpan, țuică de prună am de la bunicu', gata, am rezolvat. 
- Mă, nu te râde de cele sfinte! mă apostrofează grav nenea. 
- Hopa, zic, cele sfinte?? Păi nu era vorba de așa ceva, ai zis de o ghicitoare...
- Da, dar sfârșitul lumii cine-l dă, nu Dumnezeu?
- A, quod erat demonstrandum.
- Așa că ai grijă, nu huli, că te bate Dumnezeu! mă avertizează omu' meu.
- Bine, o să am grijă, da' stai matale liniștit că nu vine niciun sfârșit acu'. Și chiar dacă vine, nu o să afli de la televizor decât când va fi prea târziu.
- Vai de capu' tău, nu ești serios deloc, să vezi când o veni, o să fie cataclism, catastrofă, (mai lipseau ploile de pucioasă din Biblie), ce faci atunci?
- Atunci, nimic. Dar acum știu ce vreau. Opriți, vă ror, planeta, vreau să cobor, că de-alde ăștia aduc sfârșitul lumii, Dumnezeu are alte treburi.
P.S: - Dialogul de mai sus e unul imaginar, personajele și subiectul sunt însă reale. Iar în loc de vecinul meu ar putea fi încă vreo câteva sute de persoane. Întotdeauna mi-am dorit să-i spun cuiva tot ce am scris mai sus, dar după ce anunță cataclismul, toți dispare repede din peisaj și n-am cu cine vorbi.
P.S.2. - Cine crede în sfârșitul lumii prevestit în cafea, bobi de grâu/orz/secară, scoici, și alte instrumente precise de determinat viitorul, este rugat insistent să nu mai citească pe aici și să se ducă de urgență la control.
P.S.3. - Sfârșitul lumii va veni, poate, mâine, dar nu are rost să stăm cu mâinile pe piept în așteptarea lui.
P.S.4. - Scoateți ZeroTV și altele asemenea din grila de programe. Lăsați Disney Channel și Cartoon Network, acolo sigur e imaginație (bolnavă).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ion Pribeagu - un scriitor uitat

Crăciunul în mitologia română

Kdenlive „crapă” la importul unui clip