Gâlceava cetățeanului cu statul (degeaba)

Din motive obiective, a trebuit să dovedesc unei instituții a statului nostru multi-lateral dezvoltat că nu am cazier judiciar, adică sunt un cetățean model care respectă legile, iubește câinii vagabonzi și nu-și bate soția. (A doua nu e adevărată, în treacăt fie spus.) Buuun.

Și la orice act pe care trebuie să-l primești/ceri, tre' să duci în loc alte 10-15. Primul pas logic în demersul meu a fost să văd ce anume trebuie să duci la ei ca să-ți dea „ceferticatul” de bun cetățean. Și cum Poliția e cam departe de mine pe căldura asta, zic io așa în barbă - „Ia, mă, ăștia nu au informațiile pe net, că acu' toată lumea e cu netu', cu onlineu', cu d-astea”. Și mă așez frumușel la „culcalator” și începe fratili vostru să dea în clapacioace până găsește ce- i trebuie. Adică - pentru cine vrea să știe: una bucată timbru fiscal de 2 lei (nu, nu, e chiar valoarea înscrisă pe el, nu e la 'șto), cerere tipizată (se ia de la cel mai apropiat xerox), copie xerox B.I./C.I. și original, chitanța cu taxa de cazier eliberată de Trezorerie. Eee, și aici începe șmenozeala.

Ca orice om normal, raționez eu așa aseară, înainte de a trece în lumea viselor: „Mă, ăștia sigur au program de dimineață, mă duc mâine pe la 10, plătesc taxa, iau și timbru de la poștă, restu' le am, iau cazieru' repede” că dacă ești născut în același județ ți-l dă pe loc. Zis și făcut.

Azi dimineață, am plecat pe la 9 și ceva la Trezorerie (m-am trezit de dimineață, dar până am sorbit cafeaua, am mai răspuns pe la câte un mail, am hrănit fiica din dotare, etc. a trecut timpul). Mă înființez la ghișeul respectiv plin de elan.

- Bună ziua, îi zic unei tanti trecută bine de prima tinerețe, cu o moacă de ziceai că s-a spălat în zeamă de lămâie. Vreau și eu să plătesc o taxă de cazier. 

- Nu se poate, veniți în timpul programului, mi-o întoarce scurt tanti, sorbind dintr-un degetar ce-i servea de ceașcă de cafea.

Mă uit la programul de lucru afișat, începea la 8.30. Mă uit la ceasul de la mână din dotarea proprie, arăta 9.45. Mă mai uit odată, lung, la ceas, poate am eu orbul găinilor și mă gândesc simultan dacă nu l-oi fi dat din greșeală pe ora NEw Yorkului, sau, mai rău, a Los Angelesului. Dar, nu, la ambele. E realmente zece fără ceva. 

- Doamnă, dar programul e de la opt jumate și e aproape zece. Nu încasați decât între anumite ore, sau cum? (aici începe să-mi crească tensiunea, nu mult, cât să mă înroșesc puțin în obraji - soția zice că-mi stă bine, poate de aia mă mai sâcâie câteodată...).

- V-am sspus să așteptați programul, replică la fel de rigidă tanti, învârtind ceșcuța aia așa cum fac tantili care vor să-și ghicească în cafea.

Acum începe inima să bată mai tare, nervii se întind în soare, arcuri se întind în vânt...pardon, asta e de la altceva. Pe scurt, mă apucă toate alea. În gând zic: „Sigur nu vezi în zațul ăla ce-o să urlu eu la tine imediat dacă mă mai disperi...”. Dar reușesc să mă redresez suficient încât să-i spun:

- Și cât să mai stau, până-mi crește barba?

- Da' ce atâta grabă, e doar o taxă de 10 lei?

- Doamnă, încerc eu s-o dau pe eufemisme, nu contează cât e suma, e vorba că dacă e program, program să fie, nu începe la 8 jumate și vă apucați la 1 de treabă...eu mai...

- Hai, dați încoa', că văd că nu o scot la capăt.

Îi dau banii, iau chitanța, fug la mașină să nu se termine, Doamne-ferește, programu' la Poliție. Pe drum mă mai înjur amical cu taximetriștii (e un fel de obicei de-al meu...), în parcare la instituția mai sus menționată completez și cererea, verific din nou să am toate actele și mă înființez la intrare:

- Bună ziua. Pentru cazier...

- Da, da, zice dom' polițist de la ușă. Aveți tot ce trebuie?

- Da, poftim.

Le ia și se uită luung la ele preț de vreo 10-15 secunde, fix cât să mă străbată un gând „Dacă zici că nu-i bun ceva sau mai știu eu ce, să vezi ce mă iau în gură cu organu'!!!”. Dar scap ieftin:

- Da, bun, mergeți la camera 9, etajul 1 pe dreapta. Succes!(WTF?? De ce?)

Urc la etaj, dau actele, iau amărâtul ăla de cazier în 5 minute (v-am spus că nu am nimic în el, nu?, de aia a durat așa puțin:D) și plec pe jos spre casă. Mă opresc la vreo sută de metri pe Esplanadă să fumez o țigară, moment în care îmi aduc aminte că, totuși, eu am plecat cu mașina de acasă. Normal, mă întorc după ea și plec fluierând acasă, după ce mai trag o înjurătură la adresa lu' tanti de la Trezorerie, așa să mă răcoresc până pornește aeru' condiționat de la Golanu' meu.

P.S. Bine că nu m-am lăsat ieri de fumat, cum aveam de gând :D