Discovery (nu naveta spațială, nici postul TV)

Discovery. Adică descoperire. Mai precis, re-descoperire. Și mai precis, re-descoperire a cărții. Cartea ca obiect concret, nu ca idee sau figură de stil. 

Să mă explic. După o dimineață pierdută în alergări per pedes și la volan prin măreața urbe în care-mi duc zilele de prin clasa a II-a (în treacăt fie spus, orașul pare că a revenit întrucâtva la viață ca un urs din hibernare, din varii motive, dar despre asta altădată), deci, după o alergătură demnă de Abebe Bikila, am ajuns acasă unde mă aștepta cafeaua obligatorie. (Apropo, v-am spus că mintea mea refuză să funcționeze la parametri normali fără cofeină?). În timp ce-mi desfătam neuronii și papilele gustative cu aroma respectivului lichid, m-a apucat așa, brusc, o nostalgie de vară, generată și un refren din tinerețea mea care sună cam așa

Mi-am dat seama că nu am mai pus mâna pe o carte cam de multișor. Carte ca obiect, adică pachetul ăla de foi tipărite și lipite pe o margine. Chestii din alea care stau pe raftul bibliotecii destul de mari din sufragerie, „moștenită” de la mama. 
În ultimul timp, mare parte din îndeletnicirile mele literaro-lecturărești (câh!) s-au desfășurat identic și monoton: în pat, cu laptopul în brațe/pe burtă și cu ochii în monitorul lui, urmărind rând cu rând ceea ce mă interesa. La un moment dat chiar îmi venise ideea achiziționării unui „cititor de cărți electronice”, e-book reader pe limba lui Dickens, ba chiar am și „probat” vreo două pe la un magazin de profil...și ideea e încă în studiu, având în vedere că numărul „e-bookilor”  - [i'bu:tʃ] s-ar citi barbarismul ăsta :) -  de pe hardurile mele externe îl depășește lejer pe cel al „ne-e-bookilor” [ne-i'bu:tʃilo:] de pe rafturile bibliotecii. Dar văd că o iau prin bălării. Deci m-a cuprins un dor nebun să țin o carte adevărată în mână, eventual s-o citesc :D. Exact cum făceam în copilărie când stăteam uitat prin livada bunicilor citind ce-mi cădea în mână sau ce îmi aducea mama sâmbăta seara (pe vremea aia, nenicilor, sâmbăta era zi de lucru normală, nu ca acu'!) de acasă...Întrebarea mea, sau problema mea, nu știu cum să spun exact, este: am ajuns dependent de fierătania asta de nu-s în stare nici să mai iau o carte de pe raft și să o citesc „just like I used to”? Și aș risca (sau nu) un răspuns: da, sunt dependent de calculator, de internet, și Dumnezeu mai știe de ce. Citesc bloguri/siteuri, comentez pe o mică parte din ele, mai dau o mână de ajutor pe forumul Ubuntu, mai trag o raită pe Facebook, pe siteurile de tehnologie, mai încerc câte o trăznaie IT (o să vă spun și despre asta la un moment dat) și altele. 
Dar de azi mă schimb! Dă-le naibii pe toate, m-am apucat de citit o carte ADEVĂRATĂ! De fapt o re-citesc, dar vorbim despre o re-descoperire, așa că totul e OK d.p.d.v morfo-sintactic și semantic (WTF, dude, you've lost it!!). 
Așa că urați-mi lectură plăcută! Și mai lăsați dracului calculatorul și internetul. Eu am crescut fără ele (m-au prostit mai târziu) și să vedeți ce mare sunt (115 Kg în viu)!! V-am lăsat, nu mai pot scrie că tre' să-mi bag un deget în gură să-l umezesc pentru a da paginile la carte. 
A, și dacă ați înțeles ce am vrut să spun aici, dați un semn, eu sunt încă euforic. 
P.S. Scuze pentru limbajul mai colorat, azi n-am avut timp să mă spăl pe dinți...