6 iul. 2012

Despre argint

Nu, nu este un post despre vreo oră de chimie sau despre prelucrarea argintului. E despre altceva...o să vedeți pe parcurs. E o poveste-pățanie-pildă-exemplu, cum vreți să-i ziceți, dar care mie mi-a lăsat un gust amar.
 
Pe vremea când nici drept de vot n-aveam, dar așteptam cu nerăbdare să-l obțin (dreptul la vot fiind în viziunea mea și a grupului meu de prieteni, o mare șmecherie - între timp am văzut că nu prea ai ce face cu el...dar despre asta altădată, poate), pe vremea aia, cum spuneam, eram o gașcă (nu în sensul peiorativo-ilegal de azi), un grup de vreo 5-6 prieteni care ieșeam în oraș de fiecare dată când ne permitea timpul liber și buzunarul. Ne strigam prim fața blocului (n-aveam nici telefon fix, de mobil sau internet nici n-auzisem la vremea aia!), ne adunam toți, ne adunam banii de prin buzunare și o luam cătinel spre „La Riviera”, o adevărată Mecca pentru noi, un bar mai răsărit unde te puteai întinde la vorbă cât te țineau balamalele. Patronul, nea Dan, actualmente cetățean canadian din câte am auzit, era un băiat de zahăr și de vreo 50 și ceva de ani. În fine, pierd firul povestirii. În grupul nostru se afla un individ pe care-l căram cu noi peste tot, indiferent câte probleme ne făcea - și ne făcea destule -, dar era din gașca noastră, eram un fel de muschetari fără spadă și fără pălăriile alea caraghioase. Ca s-o scurtez, pe unde nu l-am cărat pe tipul ăsta - să-i zicem Porky, o poreclă definitorie pentru el - pe banii noștri, pe nervii noștri, pe ce vreți. După standardele capitaliste de azi, ne era profund îndatorat, moral și financiar (ca să nu mai spun că ne mai băga și-n câte o daravelă cu alții, de era gata-gata bătaia...). Dar atunci nu ni se părea mare brânză...nici noi nu aveam mereu bani suficienți, dar cheta ca sistem CAR mergea, iar data viitoare cel „întreținut” își plătea „întreținerea”. Toți în afară de Porky. Care Porky, după spusele familiei, era un fel de Einstein altoit cu Edison și născut de Marie-Curie. Nouă ni se părea mai mult un fel de Hagi Tudose corcit cu Harpagon și născut de Lucreția Borgia, dar na, se mai înșeală omul. 
Buuun. Anii au trecut, noi am  crescut, am ajuns oameni pe la casele noastre (sau ale părinților...), Porky a început niște afaceri în stil mare - căra marfă prin satele din jurul orășelului nostru, făcea un fel de maxi-taxi, ducea oamenii prin aceleași sate, mă rog, muncea cinstit ca să-și ia o pâine. Seara mai stăteam de vorbă prin fața blocului, ne mai povesteam de una, de alta... Asta până l-a lovit norocul cu o sumă de bani, ceva, de și-a luat ditamai microbuzul bleumarin, și umblă vorba că ar fi mare „patron”. Bravo lui, zic, a scăpat de griji. Corect, dar a scăpat și de noi, foștii (sau vechii) prieteni. Și uite așa mi-am adus aminte de o poveste pe care o citisem în copilărie, când mă urcam cu o carte în mărul din livada bunicilor să citesc  în „turnul meu de fildeș”. Și aici o să înțelegeți ce e și cu argintul ăla din titlu. Zice-se că într-o țară îndepărtată un om putred de bogat s-a dus la înțeleptul satului și l-a întrebat:
- Spune-mi și mie, cum se face că, deși am bani cu nemiluita, am tot ceea ce vreau, totuși sunt nefericit?
- Dar n-a prieteni din copilărie, din tinerețe? l-a întrebat înțeleptul.
- Omule, ăia nu atâția bani, cum să mai umblu eu cu ei? Nu facem parte din aceeași clasă.... 
Înțeleptul a stat o clipă pe gânduri apoi l-a luat de braț și l-a dus la  geam:
- Ce vezi? l-a întrebat.
- Oameni, veni răspunsul.
Îl duse apoi un fața unei oglinzi și-l întrebă din nou:
 - Acum ce vezi?
- Pe mine.
- Vezi, a fost de-ajuns o fărâmă de argint în dosul sticlei ca să nu mai vezi oamenii și să te vezi doar pe tine. 
Apropo, oare Porky are vreo oglindă acasă? 

Și o melodie de atmosferă:
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=7TvdeIoMR2k]
Copyright © 2013 Sfânta lene și cuviosul somn