De ce blog?
Blogul ăsta stătea de multă vreme prin bookmark-urile de la Firefox, într-o stare de lâncezeală profundă. Îl începusem de multișor, dar cum lipsa timpului și a chefului îmi punea piedici majore în demersurile mele cvasi-artistice și semi-culturale, a stat așa în stand-by până acum. De fapt am ignorat blogul ăsta în favoarea altuia, mai tehnic și mai aproape de sufletul meu la momentul respectiv: Cu si despre Ubuntu, pe care tot l-am bibilit și modificat, dar tot nu e gata :)). În fine, mă depărtez de subiect. De ce m-am hotărât să mă apuc (și) de blogul ăsta? Simplu: m-a impulsionat var-mea (Mulțumesc, Ana!), care și-a făcut blog, și cu care nu am vorbit face-to-face de vreo juma' de an. Așa că o să mă apuc și eu de un blog non-tehnic sau a-tehnic, să pot „conversa” cu ea fie măcar și virtualo-internautic, dacă altfel nu se poate....(ba da, am telefon, are și ea, dar sunt alte chestii care ne răpesc dreptul la o comunicare "vocală"....).
Despre ce o să scriu aici? Habar n-am încă, probabil despre cultură în sensul foarte general, nu despre dialectica lui Hegel (parcă...) sau despre imperativul categoric la Kant. Și nicidecum despre implicațiile feminismului în creșterea viermilor de mătase. Nu. Cel mai probabil va fi despre ceea ce Grigore Moisil (vezi, var-mea ce mesaje subliminale trimit spre cititorul meu?? :) ) numea cultură generală: ceea ce rămână după ce ai uitat tot ce ai învățat.
Despre ce o să scriu aici? Habar n-am încă, probabil despre cultură în sensul foarte general, nu despre dialectica lui Hegel (parcă...) sau despre imperativul categoric la Kant. Și nicidecum despre implicațiile feminismului în creșterea viermilor de mătase. Nu. Cel mai probabil va fi despre ceea ce Grigore Moisil (vezi, var-mea ce mesaje subliminale trimit spre cititorul meu?? :) ) numea cultură generală: ceea ce rămână după ce ai uitat tot ce ai învățat.
În loc de încheiere, aș vrea să avertizez (foarte improbabilii) cititori: nu răspundem la întrebări de genul „e subiectivă sau predicativă?”, „cum era teorema lui Pitagora??”, „ce e aia «mișcare browniană»?”, ș.a.m.d. Cui nu-i place să dea click pe căsuța din browser să caute altceva...
P.S. Comentariile sunt moderate, dacă vreți să mă înjurați o să văd doar eu...
P.P.S. Știu și eu să înjur, și încă multi-cultural...(adică în mai multe limbi).
P.P.P. S. Da, știu, înjurăturile și cultura se împacă precum manelele cu Mezzo.
Aha, deci funcționează!:) Cum spuneam mai înainte, am sentimentul că, odată intrat în „sferă”, devii oarecum dependent de un mecanism invizibil care pune neuronii în mișcare, în cele mai neașteptate moduri. Asta apropo de mișcare browniană. Și totul se învârte, sub o formă sau alta, în jurul comunicării. Te gândeai vreodată că o să fie nevoie ca noi doi să creăm bloguri ca să „conversăm” mai des decât o facem în realitate?:) Eu una nu... Și rămânând în zona culturii lui Moisil (ca să vezi că mesajele subliminale dau roade), mă gândesc că avea dreptate când spunea că în curând (prezentul poate fi asimilat acelui „în curând”) oamenii se vor împărți în două categorii - oameni bătrâni și oameni care stau în fața calculatorului. Mă-ntreb dacă nu cumva vom avea în curând nostalgia „bătrâneții” din anii de liceu...
RăspundețiȘtergereP.S.: Neuronii mei fac deja horă (o fi de la cafea sau de la nesomn?), așa că iau o pauză. Cu alte cuvinte, mă bucur să ne regăsim și sub această formă (b)logoreică.:)
Nu m-am gândit niciodată, never ever, cum ar spune englezu', că o să vorbim pe bloguri!! Ce să-i faci, prețul cerut (și plătit) de modernizare și modernism. Și da, sigur vom avea nostalgia „bătrâneții” din liceu...din toate punctele de vedere.
RăspundețiȘtergereTot P.S. cred că în „uichend” venim spre ținuturile de baștină și o să avem ocazia să „chatuim” și față în față.