Noroc bun

Mulți știu ce înseamnă urarea din titlu, mulți nu știu ce înseamnă. Pentru cei care nu știu, vă spun eu acum: este urarea pe care și-o adresează minerii când intră în schimbul de lucru, schimb sau tură care se mai numește „șut”. Așadar articolul de azi va fi despre mineri. De fapt despre o întâmplare sau o poveste reală, nu știu cum să-i spun. Hai să-i spun o poveste de viață pe care o mai auzisem de vreo trei ori.







Personajele acestei întâmplări sunt din familia mea: mama, bunicul și bunica mea (părinții mamei mele). Anul de grație 1966, luna martie. Locul: colonia minieră Teliuc, la circa 15 Km de Hunedoara. Acțiunea: un accident la mină. Dar să las personajele să vorbească:


Bunicul: - Intrasem în șut cu V., un coleg de echipă. Trebuia să dinamităm ceva bucăți de rocă pentru a continua lucrările când, brusc, s-a surpat o parte din galerie și l-a prins pe V. A murit pe loc. Imediat s-a oprit lucrul, a sunat alarma de accident la mină. S-a început imediat o anchetă, a venit procuratura, ne-a luat pe mine și pe șeful de lucrări direct la birouri la anchetă. N-am avut voie să vorbim cu nimeni, ne-au luat pe sus și ne-au dus acolo.


Bunica: - Eram plecată la Hunedoara, la Ricuța, sor-mea, care m-a luat cu ea în oraș să ne cumpărăm pantofi. Ar fi trebuit să plec cu Ion (soțul Ricuței n.a.) la Teliuc, dar cum erau autobuze din 10 în zece minute, am zis că mă duc cu ea prin oraș. Dar magazinul era închis așa că m-am dus la autobuz. Pe drum niște localnice de pe-acolo vorbeau de un accident, cum că erau două victime, unul V. și altul pe care nu l-au mai găsit. Le-am întrebat cine era dispărutul și mi-au spus „Nu știm doamnă, era unu' străin, de prin Moldova”, moment în care eu am înțeles că era bunică-tu și am început să țip, să mă agit. Șoferul a oprit autobuzul și a zis „Cred că e soțul doamnei, dispărutul...” Nu știu cum am ajuns la voi la întreprindere, se întoarce bunica, cu ochii în lacrimi, spre bunicu', care intervine:


- Te-am auzit din birou de unde eram la anchetă cum plângeai pe holuri și l-a rugat pe procuror să mă lase să ies, i-am explicat care era situația...m-a lăsat, am ieșit la tine, te-am liniștit și m-am dus înapoi. Frate-miu, Vasile, care era tot miner, lucra la Ghelari, pe partea cealaltă a muntelui, când a auzit de accident a venit singur, noaptea prin galerie să mă salveze, spune bunicu' cu glas tremurat. Apoi, cu lacrimi în ochi: Iac-așa, Vasile, tu venit la mine prin munte să mă scoți, eu n-am mai ajuns la tine anul următor, când ai murit...și se oprește, copleșit de durere.


S-a făcut liniște. Bunica își șterge pe furiș lacrimile, să nu o văd eu poate, sau poate rușinată de momentul de slăbiciune, o stare, un sentiment prea puțin cunoscut generației sale care a muncit pe rupte pentru te-miri-ce. Bunicu' privește în gol, probabil pierdut în amintirile care încă mai dor chiar și după 40 și ceva de ani. Și eu îmi aduc aminte de o seară de acum 4-5 ani de la Stâna de Vale, unde eram cu familia reunită (eu, soția, mama, tata) în concediu când pe mama, care la momentul accidentului avea 9 ani, a podidit-o plânsul doar la amintirea sunetului sirenelor de alarmă care anunțau (încă) un accident la mină...


De ce v-am povestit asta? Nici eu nu sunt sigur. Să fie asta o lecție de viață din trecutul nu prea îndepărtat? O istorisire de spus la gura sobei? Sau la un pahar de ceva pe o terasă, între două convorbiri la mobil și înainte de a ne plânge ce grea a viața? Nu știu, doar am spus-o, așa cum am auzit-o. Morala ei o puteți găsi singuri....


Noroc bun!

Comentarii

  1. Ah, deci te copleșesc și pe tine momentele astea „de familie”. Cred că bunicii noștri au multe de povestit și poate ar trebui să îi ascultăm mai des. Va veni o vreme când ne va fi dor să auzim poveștile spuse de atâtea ori, pe care le-am învățat pe de rost...

    PS: Eu mă „mișc” mai greu cu tot ce înseamnă net, de asta reacționez întârziat. Sunt defazată temporal, mai ales de când am început alergatul după cumpărături de renovare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Momentele de genul ăsta mă fac să mă gândesc la eternul „generation gap”, din toate punctele de vedere - experiență de viață, mentalitate, chiar filozofie de viață... Cât despre povești și povestitori, de multe ori îmi pare rău că nu am un mijloc de înregistrare audio-video la îndemână când bunicu', bunica, moș Paul (mai ales) și ceilalți își încep povestirile. Pe moșu', cel puțin, l-am ascultat vreo 3 ore povestind întâmplări demne de noi „Amintiri din copilărie”. Dar, o să-l mai prin eu...
    (Tot) P.S: Să vezi la mine Mozilla cu 14-15 taburi deschise...de nu mai știu nici eu ce și cum...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Ai ceva de spus? OK, dar fii politicos, altfel vei primi ce meriți!

Postări populare de pe acest blog

Ion Pribeagu - un scriitor uitat

Crăciunul în mitologia română

Kdenlive „crapă” la importul unui clip