Sfânta lene și cuviosul somn

Articolul acesta nu este creație proprie, este doar o traducere și adaptare a articolului original de pe http://jeffhendricks.net și m-am gândit să-l pun și aici în română că poate sunt unii care nu stau așa bine la capitolul limba engleză.  A, poate vă întrebați la ce folosește AdobeAir? Păi scrie și acolo, la o grămadă de aplicații ca TweetDeck și altele. Din păcate Adobe a renunțat la suportul pentru Linux la alicația asta, ca la multe altele de altfel. Dar destul cu vorba și la treabă! Prima dată trebuie să descărcăm pachetul AdobeAir 2.6 (ultima versiune pentru Linux) de pe saitul lor și un pachet mic numit getlibs-all.deb , de pe saitul menționat la început, asta pentru că „producătorul” original nu-l mai are pe sait . Bun. Avem ce ne trebuie. Ba nu, ne mai trebuie niște pachețele mici de tot pe care s - ar putea să le aveți instalare deja. Dacă nu, dați comanda asta în Terminal: sudo apt-get install libhal-storage1 libgnome-keyring0 lib32nss-mdns  și confirmați cu Yes...

Unul dintre lucrurile bune, chiar foarte bune legate de Linux și Ubuntu este că pentru aceeași operațiune există mai multe unelte disponibile, așa că toți au de unde alege după pofta inimii și pricepere. Pe lângă utilitarele de văzut datele despre sistem care există - top, htop, etc. , azi vă prezint și pe saidar , un utilitar în linie de comandă care afișează datele esențiale ale sistemului: Saidar - vizualizare rapidă a datelor despre sistemul nostru Saidar se instalează ușor din terminal cu comanda: sudo apt-get install saidar și gata. Îl pornim din Terminal, vedem ce e de văzut și-l închidem cu combinația Ctrl+C , ca pe orice program care rulează din terminal.

La un moment dat poate veți vrea să schimbați sau să adăugați vreo scurtătură pentru tastatură din Mozilla Firefox, indiferent din ce motiv. Soluția este foarte simplă: un add-on (cum altfel? :D ) numit keyconfig care poate fi descărcat de pe saitul „producătorului ” și care ne permite modificarea și setarea de scurtături de la tastatură pentru Mozilla Firefox. Este verificat pe Ubuntu/Linux și funcționează pe toate versiunile de Firefox inclusiv Aurora (19.0a), dar probabil merge și pe Windows.  Keyconfig - utilitare pentru modificare scurtături din tastatură pentru Mozilla Firefox

...sau „mulți proști sunt în grădina lui Dumnezeu, El le deschide poarta și ei sar gardul”. Dar să vă povestesc ce și cum.  Așa cum știe toată lumea, a venit iarna. Prin definiție, acest anotimp înseamnă multă zăpadă care, la rândul ei, se adună și se adună până se fac troiene. Buun. Troienele sunt cam nesimțite așa, de felul lor, și nu le pasă pe unde se trântesc (avea Doru Octavian Dumitru o scenetă cu ghețușul care vroia să se așeze-n drum și nu-l lăsa nene milițianu'). Normal, se trântesc și pe drumuri. Iarăși bun. (Adică nu-i bun, dar na...). Autoritățile tre' să scoată tot ce au ca să curețe drumurile. Asta-n teorie, că-n practică e altă mâncare de pește. Motorina-i scumpă, utilajele vechi și mai bate și vântul, așa că sus-numitele troiene rămân pe drumuri, mai ales pe cele secundare, terțiare ș.a.m.d. Ce să-i faci, iarna nu-i ca vara, cum bine ne-a avertizat întâiul stătător al țării... E drept, pe alocuri zăpada își cam face de cap, în sensul că oricât s-ar lupta autogr...

Normal, la un moment dat nu suntem mulțumiți de ce fonturi ne oferă Ubuntu și vrem și altele, mai cool . Sau trebuie neapărat să terminăm proiectul ăla care cere fonturi specifice Windows, de gen Cambria sau mai știu eu ce. Ce facem? Avem fonturile la dispoziție (cu tot cu licență, dacă este necesar :D ) dar nu știm cum se procedează. Foarte simplu, și nu este necesară repornirea calculatorului, cum poate veți crede. Pur și simplu copiem fonturile dorite în dosarul ~/.fonts - adică în dosarul /home al utilizatorului este (sau ar trebui să fie) un dosar .fonts (ATENȚIE! E DOSAR ASCUNS - CU PUNCT ÎN FAȚĂ ȘI TREBUIE SĂ APĂSAȚI CTRL+H PENTRU A VEDEA DOSARELE ASCUNSE ÎN MANAGERUL DE FIȘIERE!). Dacă dosarul .fonts nu există, îl facem pru și simplu cu click dreapta și alegem opțiunea de a crea un dosar nou (Create new folder, pentru cei cu interfața în engleză și care, poate, nu știu exact...). După ce am copiat toate fonturile în dosarul respectiv, deschidem un Terminal și dăm comanda su...

...mulți s-ar tăvăli în chinuri. Sigur. Mai mult ca sigur. Extrem de sigur. De ce? Păi uite, unu', de pe un site de glume, bășcălie și asemenea (nu prea reușite, după mine, dar asta-i altă poveste), dă o „știre” . De fapt o „știre-bombă”: vom plăti taxa pe nume la Biserică dacă avem nume de sfinți. Buuun. A, și dacă avem două nume de sfinți, pentru al doilea avem discount 50% (reducere, bre!). Nimic neobișnuit. Doar că o serie de „jurnaliști” de debara, cu o pregătire profesională depășită lejer de genunchiul broaștei, iau știrea de bună , ba chiar mai trântesc și un reportaj video-TV (sic!) în care cer părerea cetăț e nilor și clerului. Altul se învolburează apocaliptic, eucaliptic ,  spumant și fumigen, dar cu destule erori de „tipografie” - deh, ce să-i faci, era „inervarea” prea mare... Îl altă parte, un site ce se vrea de știri trântește știrea ca o plăcintă pe tarabă și o lasă acolo, așa, neprihănită, deși sunt avertizați că nu e „pe bune”. Dar nu-i nimic, cititorul nost...

Profesorul Popescu se duse la baie pentru toaleta de dimineață: spalat fața și dinții, bărbierit „doi milimetri sub piele”, etc. etc. Într-un cuvânt, se pregăti de o nouă zi de muncă. Apoi se îndreptă șovăitor spre bucătărie (nu-și revenise complet deși se spune că apa rece alungă somnul, ca-n poezioara aia de la grădiniță...) și porni televizorul cu LED-uri și diagonală uriașă pentru a se pune la curent cu ultimile noutăți din țară și din lume... Automatul de cafea își începuse deja treaba, programat fiind de micul procesor ascuns prin măruntaiele sale. Cafeaua începu să curgă fierbinte în ceașcă (el râse încetișor când își aminti câtă bătaie de cap îi dăduse în școală pacostea aia de element predicativ suplimentar), ceașcă ce se umplu exact cu cantitatea de cafea dorită, grație aceleiași minuni tehnice. Domnul Popescu își luă cafeaua și se așeză confortabil la masa de mahon asortată perfect cu o canapea din piele de Cordoba și niște scaune de epocă. Televizorul continuă să-și depene ...

Așa cum spuneam mai săptămâna trecută , am fost să-mi fac pefea la ORC. Și am făcut. Dar fără traducător, că, de! așa e legile! după cum spunea doamna de acolo. Azi mi-a venit hârțoaga de înregistrare. Da, da, fără traducător. Între timp am trimis o solicitare și ORC Iași, de care aparține prea-minunatul și prea-priceputul Birou Teritorial Pașcani. La care nici până în momentul ăsta (16:35, vineri 2 noiembrie 2012) n-am primit răspuns. Daaar, la câteva ore după ce am depus actele, m-a sunat o duduie de la Romtelecom care m-a felicitat pentru înființarea noului PFA și care-mi propunea o ofertă foarte „avantajoasă”! WTF!!!! nici nu se uscase cerneala pe cerere, darămite să-mi vină certificatul! De unde știți voi, mă, romtelecomilor, de PFA-ul meu nenăscut încă?!!? Răspuns logic: de pe undeva de la ORC! În schimb, azi când m-am dus să îmi iau hârțoaga de care vorbeam de la biroul de care vorbeam, mă ia doamna...scuze, m-a mai sunat chiar acu' o duduie romtelecomistă cu aceeași ofer...

Am spus paradoxuri fiscale, nu paradisuri fiscale! Cei care căutați a doua chestie, ați greșit adresa! În fine, să purced la explicății ... Spuneam cu ceva vreme în urmă că a trebuit să dovedesc unei instituții a statului că sunt curat ca lacrima. Consecința acelui fapt a fost o prea minunată autorizație de traducător. (Da, mulțumesc, nu trebuia...). Autorizație care vine însoțită de tot ce trebuie, recte alergătură pe la alte instituții ale statului, după registru de control, registru-jurnal de încasări și plăți, registru de inventar, ștampilă, etc. etc. Nimic neobișnuit până aici, sunt sute care au trecut prin asta. Cum, la fel, sunt foarte sigur că sunt sute, dacă nu mii sau zeci de mii, care au avut de-a face cu instituțiile mai jos menționate. Și că experiențele unor dintre ei au coincis cu ale mele personale. Dar să nu anticipez dinainte, cum ar spune niște vedete TV.  Toată treaba ai de v-am spus-o mai sus - autorizație, registre, CIF (cod de înregistrare fiscală, etc. etc.)...

Circulă din nou pe mail o înșelătorie legată de Facebook - cum că vi s-a suspendat/blocat contul de Facebook și trebuie să intrați din nou pe site ca să vi-l recuperați. În ce constă înșelătoria? Simplu: toate link-urile din mail nu duc către o pagină oficială Facebook - care să conțină „ facebook.com ” în denumire, ci către niște site-uri dubioase care bine nu fac, cu siguranță. În poza de mai jos vedeți mail-ul pe care l-am primit și eu, cu explicațiile respective. (cl ick pe imagini pentru a le mări ) Dacă o să aveți curiozitatea să verificați, o să vedeți că un mail „legitim” de la Facebook conține în toate link-urile sale numele domeniului - facebook.com , așa cum se vede în poza de mai jos. În cazul în care primiți un mail ca cel de mai sus, cel mai bine este să-l ignorați complet, ba chiar îl puteți șterge fără probleme.  Happy browsing!

E ciudat, așa, cum simțim câteodată pe propria piele evoluția societății în care, volens nolens , ne ducem existența. Și nu mă refer aici la salturi evolutive de genul celor care au dus la apariția formelor complexe de viață din organismele unicelulare primordiale despre care ne povestea doamna de biologie la ore. Nu, mă refer aici la micile lucruri de care ne lovim de-a lungul vieții ăsteia. Cum ar fi formularele de zeci de forme, mărimi și complexități pe care trebuie să le completăm pe la diferite instituții și în diferite scopuri - înscrierea copilului la grădiniță/școală, înscrierea la diverse cursuri/forme de pregătire, deschiderea unui cont/eliberarea unui card bancar. De fapt de la ultimul caz - ăla cu cardul bancar - mi se trage revelația mea bruscă și existențială. Ecuația este simplă: loc de muncă=salariu=necesitatea unui card bancar. Fooaarte mulți se regăsesc aici. Printre care și moi . Și cum terminasem „relațiile de afaceri” cu o bancă din motive pe care nu o să le înșir...

Nu, n-am să încep iarăși cu Linux-ul, cu Ubuntu, cu cât de grozav e , etc. etc.  Vreau doar să vă arăt că Ubuntu este făcut de oameni, pentru oameni (la urma-urmei înseamnă către umanitate , nu?). Și este așa de atașat de aceste valori încât până și comenzile foarte uzuale sunt gândite să reflecte viața...pur și simplu. Și, da, foarte serios, toate comenzile pe care le vedeți mai jos sunt comenzi reale utilizate pe orice sistem Linux.  Fotografia este luată de pe siteul unui membru cunoscut al comunității OpenSource din Romania. (click pentru a mări imaginea) Pentru cei cu probleme de vedere, tricoul „s pune” așa: Comenzi Unix reale (serios!) : Who girl; look; talk; date; strip; touch; unzip; finger; head; mount; uptime; fsck; more; fsck; more ; yes; yes; more; umount; make clean; sleep .

Înainte de a trece la subiect țin să precizez faptul că nu vreau să discreditez pe nimeni și nimic, nici pe cei care practică activități de genul celor la care mă voi referi, nici instituțiile/sectele religioase menționate. Buuun. Și acum să trecem la treabă...:D. Aseară așteptam pe cineva în fața blocului când am fost abordat de două domnișoare cu scopul declarat de a discuta despre lucruri generale, așa, despre lume, viață și dreptate. În fine, erau ceea ce bănuiam eu - militante sau misionare de pe la Martorii lui Iehova sau ceva de genul...Mai fusesem vizitat acasă, cu câteva zile în urmă,  de un domn și o domnișoară de același gen și înfățișare, în aceleași scopuri. Atunci nu avusesem timpul și disponibilitatea necesare unei asemenea discuții. Aseară avem de ambele :D. - Bună seara, mă abordează una dintre ele. Mă numesc X și ea este colega mea Y. Am vrea să vă întrebăm ceva, dacă nu vă supărați... - Bună seara. Da, spuneți, încep eu piano . (Aici trebuie spus că deja aveam unele ...

Mi s-a reproșat (și încă mi se reproșează) că nu sunt serios. Adică tot timpul am ceva de comentat, de găsit de râs în orice situație. Așa o fi...Acum, gândindu-mă retroactiv la asta, cred că toți „criticii” mei au dreptate. Pur și simplu nu mă pot abține să nu zic/fac vreo trăsnaie, chiar și în cele mai serioase situații. Cred că ține de ADN, praful din aer și exploziile solare.  De exemplu, acum vreo două-trei săptămâni m-am dus cu o parte a familiei mele la Palas-Auchan Iași. (Că am înțeles de pe la diverși că dacă nu-ți treci în CV o vizită pe la această Mecca turistică moldavă, degeaba ai mai intrat în Iași). Buun. Trec peste faptul că la sosire am stat vreo zece minute la bariera aia de la intrarea în parcarea subterană că lu' nenea din fața mea nu vroia aparatul ăla să-i dea tichetul, uite-așa, de-al dracului. Eu am zis că dacă nu-mi dă nici mie, hasta la vista, baby, bag în marșarier și cărel poteca...nu mă milogesc de o mașinărie să-mi dea voie să intru unde nici nu vroiam...

Câteva bancuri recent descoperite pe internet: ****** Replici de agățat...științifice - Deoarece distanța =viteza ori timp, să lăsăm viteza și timpul să tindă la infinit că eu vreau să merg cu tine tot drumul... - Ești mai dulce ca glucoza. - N-ai vrea să mergem la mine să încercăm o legătură covalentă? - Email-ul tău e cumva beautiful_girl@mydreams.com ? - N-ai vrea să ne transformăm energia potențială în energie cinetică și lucru mecanic?

Da, sunt mulți de-ăștia care încearcă asta. Și cu mulți le merge. Din varii motive: naivitate, lipsa unei culturi informatice, prostie. A, cultura informatică nu înseamnă să știi pe de rost manualele PHP, HTML, CSS și altele asemenea. Înseamnă să știi să te ferești de necazuri, on-line și off-line. On-line, adică să nu-ți dai singur parola de mail/Facebook/etc., PIN-ul cardului și date confidențiale sau mai știu eu ce unuia care pare de încredere. Nu există așa ceva, mai ales on-line, decât în foarte rare situații. Eu personal nu prea am încredere nici în mine când sunt on-line :D. Glumesc, normal, dar se pot face/întâmpla atâtea, că niciodată nu poți fi suficient de sigur pe cel de la capătul celălalt al ... internetului. În fine, despre asta altădată. Acum vreau să vă pun în gardă, cum s-ar zice, împotriva unei șmecherii destul de vechi ( one of the oldest tricks in the book , cum ar zice americanu') care constă în păcălirea cuiva să instaleze un virus informatic cu propriile mâi...

Și când spun opera mă refer la genul muzical respectiv. N-am fost niciodată la operă. Da, știu, sunt un incult în cap, dar nu m-a atras niciodată o astfel de abordare artistică. Nu stau să discut acum de ce, pur și simplu nu m-a atras și nici nu mă atrage. Da, oi fi incult, mai știi... Oricum, azi căutam ceva pe net pentru soțioara mea. Și am dat peste o operă, cred, a unui compozitor modern (nu sunt sigur cât e de modern). De fapt peste un fragment de operă care m-a impresionat și m-a determinat să caut toată opera și să o văd/vizionez cap-coadă. O adevărată performanță pentru mine. Dar a meritat efortul.  Opera se numește Notre Dame de Paris și e compusă de Richard Cocciante pe un libret de Luc Plamondon. Iar cântul 19, intitulat Belle (o să-l vedeți mai jos în varianta HD lută de pe youTube), a avut mare succes în Franța și Belgia - libretul, normal, e scris în franceză. P.S. Se pare că și YouTube-ul poate contribui la culturalizarea maselor, dacă masele vor să fie culturalizate....

Pentru că luna trecută, mai exact pe 7 august, s-au împlinit 3 ani de la trecerea în neființă a unei mari voci ale folkului și muzicii românești - Tatiana Stepa, răpusă de o boală crâncenă la doar 46 de ani, am să încerc să-i readuc în prim-plan două dintre cele mai frumoase melodii ale sale (și asta este un understatement , cum ar spune englezul, adică e prea puțin spus). Din păcate Tatiana Stepa este foarte puțin cunoscută, a fost foarte puțin promovată, cum se spune acum, poate și din cauză că muzica ei, tributară într-un fel vechiului Cenaclu Flacăra (ceva ce pentru majoritatea covârșitoare a tinerilor de azi nu înseamnă nimic, dar pentru părinții noștri...) nu mai ajunge la sufletul noii generații, suflet îmbibat, pervertit și îndobitocit de așa-zisa economie de piață care a pătruns (mai ales) în muzică aducând tot soiul de specimene care mai de care mai sexoase/sexoși și mai tâmpe/tâmpi. Așadar: Copaci fără pădure [youtube http://www.youtube.com/watch?v=LnOFJtNxfSM] Dă, Doamne,...

Din motive obiective, a trebuit să dovedesc unei instituții a statului nostru multi-lateral dezvoltat că nu am cazier judiciar, adică sunt un cetățean model care respectă legile, iubește câinii vagabonzi și nu-și bate soția. (A doua nu e adevărată, în treacăt fie spus.) Buuun. Și l a orice act pe care trebuie să-l primești/ceri, tre' să duci în loc alte 10-15. Primul pas logic în demersul meu a fost să văd ce anume trebuie să duci la ei ca să-ți dea „ceferticatul” de bun cetățean. Și cum Poliția e cam departe de mine pe căldura asta, zic io așa în barbă - „Ia, mă, ăștia nu au informațiile pe net, că acu' toată lumea e cu netu', cu onlineu', cu d-astea”. Și mă așez frumușel la „culcalator” și începe fratili vostru să dea în clapacioace până găsește ce- i trebuie. Adică - pentru cine vrea să știe: una bucată timbru fiscal de 2 lei (nu, nu, e chiar valoarea înscrisă pe el, nu e la 'șto), cerere tipizată (se ia de la cel mai apropiat xerox ), copie xerox B.I./C.I. și or...

...oameni inteligenți. Iată un „extras” din lista mea de Messenger:     Puteți și mări imaginea, dacă nu înțelegeți. Din motive evidente, nu am dat numele celor două persoane. Cine se simte vizat, n-are decât să-și schimbe statusul sau sa mă șteargă din listă.   P.S. Pentru cei cu inaptitudini la limbi  străine, iată și traducerea: YM contact 1 (traducere din klingoniană în română) - Mă duc să mă înec în Siret că e foarte cald. YM contact 2 (traducere din franceză aproximativă în română) - Dragostea este ca o țigară, arde ca un chibrit, înțeapă ochii, te face să plângi și dispare ca un fum. (Și traducerea mea este aproximativă, n-am avut răbdare să redau întocmai sensul poetic al statusului). 

Că sigur vine. Mi-a spus mie un vecin azi dimineață când veneam din oraș, liniștit că au trecut căldurile, că treburile s-au aranjat cât de cât, că acasă mă aștepta zgâtia mea de fetiță să-i duc „dodo” (ciocolată, în argoul ei de la un an și ceva). Deodată universul meu stabil și calm a fost brusc bulversat de vecinul de la patru, cu sfârșitul lumii al alui cu tot. - Neața, vecine, ai auzit că vine sfârșitul lumii? Eu mă uit în spate, să nu dea cumva peste mine, dar nimic. Apoi mă revolt în sens anti ciobănaș mioritic („of, Doamne, iarăși încep ăștia!!!”), dar de zis îi zic suav: - Da' de unde știi mata? - Păi am văzut la televizor (normal, că doar n-a ghicit el în brânza de vaci pe care o căra în sacoșă), cică o ghicitoare, prevestitoare de aia a zis că pe 12.12.2012 vine negreșit sfârșitul lumii! Tonul ultimativ nu lăsa loc de interpretări, la fel și mimica omului. Credea cu fiecare fibră a sa, ce să mai! Și cum nu-mi stă în caracter să spulber speranțele și certitudinile oamenil...

Adică pe culoarul Rucăr-Bran, o vale largă ce-i desparte pe cei doi uriași. Și cine a ajuns până la Castelul Bran și nu a luat-o la vale spre Câmpulung-Muscel sau Curtea de Argeș a pierdut ocazia să vadă cum stau cei doi uriași față în față, sfidând vremea și sfidându-se reciproc. Ajunge doar să treci de Râșnovul cu aer săsesc și cu cetatea lui semeață urcată pe deal și să te îndrepți ușor, în ritm de șarpe, pe serpentine, spre Bran-ul cu urme de Dracula, apoi mai departe spre Câmpulung-ul ce-a uitat de ARO și s-a orientat spre altele...Dar trebuie musai să zobăvești puțin pe drum, pe la Moeciu, Fundata sau Dragoslavele, să te așezi la margine de drum și să asculți. Dacă ai noroc, poate vei auzi Bucegii povestind istoria cutezătorului Vlaicu ce și-a găsit sfârșitul la poalele lui. Sau poate se vor auzi semeții Făgărași gemând încă sub povara jugului de beton de la Vidraru, cu cicatricea Transfăgărășanului brăzdându-le pieptul.  Oprește-te o clipă, călătorule, privește-i cu respect pe ...

În drum spre Obârșia Lotrului, pe Transalpina, o să dai peste lacul Oașa, un lac artificial pitit în spatele barajului cu același nume de pe râul Sebeș, undeva la granița dintre județele Alba și Sibiu. Dacă vreți mai multe informații, Google este mereu gata să vă ajute. Este un lac minunat, egalat, (sau, poate, depășit) doar de lacul Fântânele din munții Gilăului, județul Cluj. Este una dintre multele zone pitorești oferite de Drumul Regelui - Transalpina.